In opinia sa, astfel se va stopa fraudarea alegerilor prin turismul electoral. El a depus ieri la Biroul Electoral Central, al carui membru este, o solicitare in acest sens. Cererea va fi analizata astazi.
Potrivit senatorului PRM, cine vrea sa voteze de doua ori isi va taia degetul mic, pentru a se putea prezenta la o alta sectie de votare.
"In momentul in care se prezinta cetatenii sa voteze pe lista suplimentara in alta sectie de votare, membrul din sectia de votare este obligat sa solicite alegatorului sa arate degetul mic. Daca este colorat, cheama Politia”, a spus senatorul PRM.
Potrivit acestuia, un sistem similar se practica si in alte tari, cum ar fi Serbia sau Chile, in acest din urma stat fiind aplicata o vopsea pe o unghie a celui care voteaza.
Senatorul PRM mai propune Biroului Electoral Central sa dispuna Politiei confiscarea mijloacelor auto - autobuze, autocare, masini - care vor fi folosite la transportul „turistilor electorali”.
Saptamana trecuta, Gheorghe Funar, solicitase BEC ca la alegerile euro-parlamentare din 25 noiembrie sa fie folosit un program de calculator prin care sa poata fi depistate voturile multiple.
BEC a respins insa cererea, motivand ca nu exista un soft pentru identificarea voturilor multiple. Iar INS a precizat ca o eventuala operatiune de constatare a voturilor multiple exercitate cu ocazia alegerilor europarlamentare nu intra in sarcina institutului.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Baboon, roboții antrenați să îți automatizeze rapid și eficient afacerea
Sursa: start-up.ro
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Când îți poți spune povestea fără să plângi, înseamnă că te-ai vindecat
Sursa: kudika.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 6-12 mai
Sursa: garbo.ro
-
3 decenii de business: cum a evoluat Mobexpert, gigantul român din industria...
Sursa: retail.ro
-
A cumpărat cercei de 13.675 dolari setul cu doar 13 dolari. Nu s-a mulțumit...
Sursa: wall-street.ro