Sprijinit intr-un toiag cocosat si noduros, batranul patrunde in biroul primarului lipind usa de perete. Si-a luat grijile si cei 80 de ani batuti pe muchie in carca si a plecat cu jalba la primar tocmai din satua€™ al vecin. Isi indreapta
Sprijinit intr-un toiag cocosat si noduros, batranul patrunde in biroul primarului lipind usa de perete. Si-a luat grijile si cei 80 de ani batuti pe muchie in carca si a plecat cu jalba la primar tocmai din satua€™ al vecin. Isi indreapta ochelarii betegi pe nas, ca doua lupe bifocale, ii masoara agitat pe toti cei din camera si cu o voce gajaita striga: ""Domn primar, mie sa-mi dati pamantul!"". ""Da, bre, vino maine cu actele si le punem la dosar"", ii raspunde primarul, un tanar inconjurat de dosare cu diverse probleme, intinse care-ncotro pe birou, si de patru femei care tot trebaluiesc prin birou, iesindu-le numai nasul din hartii. Batranul pleaca, iar usa scartaie in urma lui. ""Vedeti? Ce rascoala, ce 1907... Aici, in Vlasinesti, e in fiecare zi o rascoala, o revolutie..."", zambeste complice in coltul gurii. Cu o suta de ani in urma, exact pe locul unde se afla acum biroul primarului, un cal pursange, crescut si antrenat pentru curse, rumega in liniste, iar pe locul unde tanti Florica, asezata pe un scaun subred, completeaza niste hartii ale satenilor, o iapa de rasa buna statea sa fete. Aici era grajdul unuia dintre chiaburii de pe aceste meleaguri. Practic, din grajd nu a mai ramas nimic. Iar cladirea actuala a primariei este un fel de chicineta, construita mai tarziu, unde 12 angajati se inghesuie in patru camarute. Copilul si 1907. Satul Sarbi. Dupa Ungureni. Inainte de Miron Costin. Din Vlasinesti ajungi dupa cum te taie capua€™. Mai multe carari se desprind din drumul principal si o iau la sanatoasa, ciopartind un camp de sute de hectare catre o asezare omeneasca, intinsa pe o colina. De departe pare un catun ca un batran insingurat in munti, care-si asteapta nepotii in fiecare vara sa vina de la oras. Nepotii de azi ai celor din Sarbi sunt raspanditi prin tara sau prin toata Europa. De-ntors se-ntorc atunci cand pot, destul de rar, sau poate niciodata. ""Aici n-a fost 1907, aici a fost 1906. De aici a inceput de fapt marea rascoala, sa stiti si dumneavoastra, ca sunteti de la Bucuresti si poate nu stiti"", ne intampina un batran care-si face de lucru prin poiata. Pasarile zburatacesc in jurul lui, in timp ce agita intr-o mana o matura improvizata din cateva surcele. Dincolo de gard, dincolo de scoala, langa terenul de fotbal, Cristi, o ""gogoasa"" de copil, se pregateste impreuna cu colegii sai pentru ora de Educatie fizica. Ne cuprinde cu ohii sai verzi, cu gene lungi in tot universul lui de 13 ani, desi o face cu retinere. Il intrebam ce stie, ce a invatat la scoala despre rascoala taranilor din 1907. ""Mai nimic. Ce mi-o mai spus tata."" Furci, mosie, mosieri, tarani, nemultumiri, arenda mare = rascoala. Algortimul e simplu. Au ramas elementele esentiale, crema, inima informatiilor. Ce a considerat de prisos a eliminat cu usurinta. Asa cum ne-a scuipat si pe noi din universul sau imediat ce ne-a lasat la casa matusii Ileana, fiica ""centenarului"" Solomonescu. Andreea Tudorica/Jurnalul National
Caruta-i de baza. In calul care trage caruta-i nadejdea cand vine vorba despre treburile gospodaresti
Despre autor:
