La sfarsitul lunii decembrie 2006, rata somajului inregistrat la nivel national a fost de 5,2%, cu 0,7 puncte procentuale mai mica fata de cea din luna decembrie a anului 2005 (cand a fost de 5,9%) si cu 0,1 puncte procentuale mai mare fata de luna a
La sfarsitul lunii decembrie 2006, rata somajului inregistrat la nivel national a fost de 5,2%, cu 0,7 puncte procentuale mai mica fata de cea din luna decembrie a anului 2005 (cand a fost de 5,9%) si cu 0,1 puncte procentuale mai mare fata de luna anterioara.
Din datele existente la Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca, rezulta ca tendinta care s-a manifestat inca din cursul anilor anteriori este de aplatizare a curbei ratei somajului.
Numarul total de someri a fost in decembrie, de 460.495 persoane, mai mare cu 4.487, fata de luna anterioara. Din totalul somerilor inregistrati, 166.833 au fost indemnizasi si 293.662 neindemnizati. Numarul somerilor indemnizati a crescut fata de luna anterioara (cu 5.458 persoane), in timp ce numarul celor neindemnizati a scazut cu 971. Ponderea acestora in numarul total ramane ridicata (63,8%), chiar daca s-a diminuat cu 0,8 puncte procentuale, comparativ cu noiembrie 2006.
La sfarsitul lunii decembrie 2006, structura pe sexe a numarului de someri este caracterizata de scaderea numarului de someri femei cu 1.306 si de cresterea numarului de someri barbati cu 5.795.
La nivel teritorial, 21 de judete au notat cresteri ale numarului somerilor inregistrati. Cresteri semnificative, de peste 1.000 persoane, exista in judetele Vaslui - cu 1.729 persoane; Botosani - cu 1.617 persoane; Constanta - cu 1.052 persoane. In restul judetelor, valorile sunt mai mici, sub 1.000 persoane.
In 21 de judete si in Municipiul Bucuresti, numarul total de someri a scazut, comparativ cu luna anterioara. Scaderi importante exista in judetele Iasi (1.297 persoane), Arges (972 persoane), Harghita (742 persoane) si Cluj (522 persoane).
Nivelul minim al ratei somajului, de numai 2,0%, s-a inregistrat in judetul Ilfov.
In grafic este prezentata evolutia ratelor somajului inregistrat la nivel national, in ultimii patru ani:
Se poate observa ca, in anul 2006, factorul sezonalitate s-a manifestat atenuat in evolutia somajului la nivel national, aceasta fiind o explicatie a nivelului scazut, alaturi de toate masurile intreprinse de catre agentiile teritoriale, in vederea plasarii pe piata muncii a cat mai multor someri.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.