Introducerea in 2005 in India a Actului Zonelor Economice Speciale a fost considerata una dintre cele mai importante masuri de promovare a dezvoltarii industriale, insa zilele acestea membrii guvernului indian sunt in plina disputa cu privire la bene
Introducerea in 2005 in India a Actului Zonelor Economice Speciale a fost considerata una dintre cele mai importante masuri de promovare a dezvoltarii industriale, insa zilele acestea membrii guvernului indian sunt in plina disputa cu privire la beneficiile aduse de aceste zone pentru economia tarii. Zonele economice speciale, ZES, in care activitatile economice sunt scutite de taxe, sunt de asemenea dotate cu infrastructura de ultima generatie, intr-o tara care se confrunta cu probleme foarte mari in privinta distributiei de apa si energiei electrice. Aceste zone devin proprietate privata, in urma unui sistem de aplicatii realizate de companiile domestice sau straine, dar acordarea drepturilor de proprietate a cauzat o intreaga dezbatere despre modul in care pamantul este alocat de catre autoritati. Desi a fost estimat ca initierea sistemului ZES va duce la crearea a 2 milioane de locuri de munca si la atragerea unor investitii in valoare de miliarde de dolari, criticii calculeaza ca scutirile de taxe si celelalte beneficii oferite afacerilor care opereaza in aceste zone vor duce de fapt la pierderi, prin indepartarea unor proiecte de investitii care erau deja planuite pentru acele zone inainte ca ele sa devina ZES. Ministrul indian de Finante a calculat ca aceste pierderi pot ajunge pana in 2009-2010 chiar la 900 de miliarde de rupii, echivalentul a 19,5 miliarde de dolari, iar aceste cifre se refera numai la pierderile de taxe si accize directe. In schimb, ministrul indian al Comertului, Kamal Nath, estimeaza ca aceste zone vor aduce in urmatorii ani castiguri de 440 de miliarde de rupii, echivalentul a 9,6 miliarde de dolari, pentru ca reprezinta un important catalizator pentru activitatea economica. Dezbaterea este deocamdata in toi si chiar Fondul Monetar International nu poate ajunge la o pozitie neechivoca in acest subiect.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.