Craiova a obtinut prima victorie in Liga I, insa felul in care a pierdut FC Arges a fost cel putin dubios. Apararea, alta data punctul forte al pitestenilor, a fost demna de cascadorii rasului, Daouda, Chita si Giannopoulos fiind ridiculizati de atac
Craiova a obtinut prima victorie in Liga I, insa felul in care a pierdut FC Arges a fost cel putin dubios. Apararea, alta data punctul forte al pitestenilor, a fost demna de cascadorii rasului, Daouda, Chita si Giannopoulos fiind ridiculizati de atacantii olteni in dese randuri. Craiova a deschis scorul prin Dina, la o faza in care marcajul a fost extrem de lejer, permitandu-i jucatorului gazdelor sa reia de doua ori spre poarta lui Vintila. 2-0 s-a facut repede, gol Saceanu, dupa ce fundasul grec s-a accidentat la umar, iar craiovenii au continuat sa joace. Pitestenii au devenit periculosi dupa pauza, Tanasa, Chita sau Bilasco trecand pe langa gol. Tanasa "s-a revansat" la poarta cealalta, pasandu-i decisiv lui Rose pentru 3-0, dupa care a punctat si Prepelita, stabilind un scor cunoscut ca al "prieteniei" pe vremuri. Amicitie mare a fost si in tribuna oficiala, acolo unde Adrian Mititelu l-a primit cu bratele deschise pe omologul sau Cornel Penescu, patronul firmei care sponsorizeaza ambele echipe. Mai mult, boss-ul din Trivale nu era deloc suparat la final, ba chiar a dat o declaratie demna de timpurile de aur ale blaturilor: "Ma bucur pentru prietenul meu Adrian Mititelu. La Craiova s-a vazut mai mult dorinta de victorie". De partea cealalta, patronul oltean revenise la vorbele sale belicoase, dupa ce etapa trecuta, la finalul infrangerii cu Steaua, adoptase un ton mai echilibrat. "Echipa a inceput sa joace, in ciuda tuturor celor care ne vorbeau de rau. Este numai inceputul. In urmatoarele meciuri Craiova va fi din ce in ce mai buna. Imaginati-va cum va arata echipa cand vor intra si Andrei Ionescu si Costea, si ceilalti. Dupa ocaziile avute, scorul trebuia sa fie 8-4. Stiam ca vom invinge, pentru ca am avut un vis foarte frumos si eu cred foarte mult in vise. Nu va pot spune ce am visat, dar eu cand visez de bine se adevereste", a clamat Mitite-lu. (B.G.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.