Activitatea din industria extractiva se numara printre cele mai riscante meserii, frecventa accidentelor de munca in acest sector fiind de cateva ori mai mare decat in restul ocupatiilor. Asa se face ca in numai doua zile, tot atatea accidente au avu

Activitatea din industria extractiva se numara printre cele mai riscante meserii, frecventa accidentelor de munca in acest sector fiind de cateva ori mai mare decat in restul ocupatiilor. Asa se face ca in numai doua zile, tot atatea accidente au avut loc in subteranele minelor Baia Noua si Lupeni.
Astfel, doi mineri au fost blocati in subteran, luni dupa-amiaza, in urma surparii peretelui unui put, la Mina Baia Noua din localitatea mehedinteana Dubova. Membrii echipei de salvatori nu au putut ajunge la locul in care se presupune ca se afla colegii lor si au apreciat ca, cel mai probabil, acestia nu mai sunt in viata. Cei doi mineri mai pastreaza sanse teoretice de supravietuire, astfel ca pentru salvarea lor s-a apelat la inca o echipa de specialisti in astfel de misiuni la mare adancime. De asemenea, trei mineri de la Exploatarea Miniera Lupeni au ajuns la spitalul din localitate, marti la pranz, dupa ce s-au intoxicat cu gaz metan in timp ce lucrau in subteran, intr-o zona aflata la intersectia cu o galerie in care s-au inregistrat acumulari de metan.

Surpare la Baia Noua

Luni, in jurul orelor 16.00, la Mina Baia Noua, situata la confluenta dintre judetele Caras-Severin si Mehedinti, apartinand de Exploatarea Miniera Banat - Anina, a avut loc un accident de munca. Doi muncitori, unul de 29 de ani, altul de 43, au fost surprinsi de surparea peretilor unui put de mina. Au fost chemati salvatorii minieri care, impreuna cu alti ortaci, cauta sa ajunga la locul accidentului, aflat la aproximativ 70 de metri sub pamant. "Nu se stie unde erau cei doi in momentul in care s-a produs accidentul. Ar avea sanse sa fie in viata acum doar daca au fost surprinsi intr-o nisa sau intr-o rampa", a spus Ion Rosioru. "Dar nu ne putem pronunta inca pentru ca este o adancime foarte mare si pot fi tot felul de situatii", a mai spus Rosioru. Deocamdata echipa de salvare de la Petrosani, venita ieri dimineata, continua cautarile celor doi mineri.

Gazul metan a bagat mineri in spital

De asemenea, trei mineri de la Exploatarea Miniera Lupeni au ajuns la spitalul din localitate, marti la pranz, dupa ce s-au intoxicat cu gaz metan in timp ce lucrau in subteran, intr-o zona aflata la intersectia cu o galerie in care s-au inregistrat acumulari de metan. Seful Serviciului de securitate si sanatate in munca, Ileana Bodea, a declarat ca cei trei formau o brigada de intretinere, se aflau la intersectia cu galeria cap a panoului numarul sase, unde, in cursul zilei de luni, au fost semnalate mari acumulari de metan. Ortacii s-au intoxicat cu gazul emanat din galerie. Potrivit lui Bodea, in zona respectiva lucrau mineri salvatori, echipati corespunzator cu masti de gaze, in timp ce minerii care s-au intoxicat nu aveau echipament de protectie si nu aveau ce cauta acolo.
O echipa formata din inspectori de munca a inceput o ancheta pentru a afla imprejurarile care au determinat producerea incidentului, a mai spus Bodea.

Anul acesta, alte doua incidente

Accidentele din subteran nu au drept cazuri singulare pe cele relatate mai sus, anul acesta minele luand viata mai multor muncitori. Astfel, pe data de 8 mai, in jurul orei 16,00, in mina Lupeni, din judetul Hunedoara, o viitura puternica a produs un grav accident soldat cu moartea unui miner si cu ranirea altor patru.
Conform primelor cercetari, viitura in subteran s-a produs din cauza unor acumulari de apa in goluri de deasupra galeriilor. Un alt accident minier cu urmari tragice a avut loc la 14 ianuarie, cand, in jurul orei 5,30, la mina Anina - exploatare carbune, s-a produs o explozie subterana, din cauza acumularii de gaz metan. In urma acestei explozii, sapte persoane au decedat si cinci au fost ranite.

Accidente colective de munca mortale

In primul trimestru al anului 2006, sase oameni au murit in cele sapte accidente colective de munca produse, iar 26 de muncitori au fost raniti. Potrivit datelor de la Inspectia Muncii, in primele trei luni ale anului 2006, s-au produs sapte accidente colective de munca, in care si-au pierdut viata sase muncitori. Alti 26 de oameni au fost raniti in aceste accidente. In 2006, numarul total al victimelor accidentelor de munca este de 957, din care au murit 48 de muncitori. Pe parcursul anului 2005 s-au produs 46 de accidente colective de munca, in urma carora 45 de persoane si-au pierdut viata, iar 205 au fost ranite. Totalul victimelor accidentelor de munca in anul 2005 este de 4.874, din care 475 au murit, iar 4.399 au ajuns in incapacitate temporara de munca.

Tariceanu ii cere lui Seres sa verifice cauzele accidentelor

Premierul Tariceanu i-a cerut ieri ministrului Economiei si Comertului, Codrut Seres, sa dispuna constituirea unei comisii de ancheta care sa investigheze cauzele producerii celor doua accidente in subteran, la mina Baia Noua si la mina Lupeni. Tariceanu i-a cerut ministrului Seres sa aplice masurile necesare in legatura cu situatia minerilor afectati, informeaza Guvernul. Premierul i-a solicitat si consilierului pe probleme de minerit, Ludovic Fodor, sa se deplaseze de urgenta la cele doua exploatari miniere, pentru a se informa la fata locului asupra circumstantelor in care s-au produs accidentele si asupra derularii operatiunilor de interventie.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.