La 22 aprilie 1986 moare la Chicago, in plina admiratie a studentilor si pretuirea lumii academice, Mircea Eliade. Incepea posteritatea. O posteritate care, departe de a-i refuza binemeritatele onoruri, va ceda locul si unor, mai mult sau mai putin,
La 22 aprilie 1986 moare la Chicago, in plina admiratie a studentilor si pretuirea lumii academice, Mircea Eliade. Incepea posteritatea. O posteritate care, departe de a-i refuza binemeritatele onoruri, va ceda locul si unor, mai mult sau mai putin, grave acuze. Legate de propria sa tinerete consumata in Romania interbelica si situarea/aderenta sa la miscarile nationaliste de extrema dreapta, xenofobe si antisemite, mai precis, la Garda de Fier. Mircea Eliade, alaturi de importante nume ale tinerei generatii de intelectuali romani interbelici, a fost, aici lucrurile sunt clare si se pot spune abia azi, un admirator/sustinator/ba chiar membru - dar nu "capetenie"- in miscarea legionara. S-a scris mult, mai ales dupa 1989, cand s-a putut discuta liber despre aceste aspecte, si cand nu doar opera literara sau stiintifica au devenit accesibile, dar si publicistica angajata. A lui Mircea Eliade, Cioran sau Constantin Noica. Multa vreme s-au adus acuze si au fost citate fragmente din textele incriminate. Astazi avem adunate si in volum articolele de esenta legionara ale lui Mircea Eliade, ca si ale lui Cioran. Fiecare un caz aparte, fiecare cu destinul lui in parte. Dar nu despre deschiderea unui dosar de urmarire penala va fi vorba in continuare, ci despre perceperea in profunzime a vietii, operei si optiunilor politice ale unui mare intelectual roman. Asa cum a fost, nici mai mult, nici mai putin. Deformat, minimalizat sau aneantizat prin vulgarizari ideologice, fals-etice. Abia azi si acum, cu textele la indemana se poate reconstrui aventura intelectuala si umana, sublimul si grotescul, aspectele dramatice ale unei existente. Nu avem spatiu pentru consideratii generale: dupa multele reeditari ale operei lui Eliade, dupa aparitia masivei si comprehensivei biografii semnate de Florin Turcanu, Editura "Humanitas" pune la dispozitia cititorilor inca doua masive volume Mircea Eliade: "Jurnal portughez si alte scrieri". Peste o mie de pagini cu un riguros aparat si excelente studii insotitoare ale profesorilor Mihai Zamfir, care semneaza traducerile din portugheza si glosarul de nume ca important lusitanist si diplomat ce este, apoi recentul sagace biograf, istoricul Florin Turcanu si, nu in ultimul rand, profesorul Sorin Alexandrescu, un mai vechi comentator de exceptie, unul dintre cele mai autorizate autoritati in materie de Mircea Eliade. Avem la indemana, pentru prima data, intregul "Jurnal portughez", fara crosete sau "prelucrari" ale textului. Avem la indemana o carte foarte des citata, dar practic necitita si greu accesibila, precum "Salazar si revolutia in Portugalia". Ca si "Romanii, latinii Orientului", o lucrare de propaganda/promovare culturala in spatiul iberic. Mai avem, pentru prima data adunate in volum si articole si interviuri rasfirate prin presa portugheza a anilor '40. La care se adauga si "lucrarile beletristice" ale autorului aflat in misiune diplomatica la Lisabona, cateva rapoarte diplomatice, corespondenta, inedita si edita, "Notele despre fostul rege Carol" si Jurnalul romanului "Viata noua". Am mentionat tot ce contin cele doua masive volume. Valoarea documentara si analitica a studiilor insotitoare este un punct de reper. Volumul complementar al lui Sorin Alexandrescu, "Mircea Eliade dinspre Portugalia" ("Humanitas", 2006), este o extrem de riguroasa lectura-comentata a celorlalte doua opuri.
Ce aduc nou aceste noi pagini din scrisul lui Eliade? Pentru acuzatorii de serviciu, recunoasterea apartenentei la miscarea legionara. Lucru stiut de contemporanii lui Eliade, din nefericire neasumat in timpul vietii. Un capitol numit "Imposibila marturisire" din biografia lui Florin Turcanu expliciteaza neted drama launtrica a unui intelectual de marca prins in paienjenisurile istoriei si rasucelile propriei biografii. In acelasi timp "Jurnalul portughez" scoate la iveala un personaj complex, cu o bogata participare la istoria prezenta - razboiul care se consuma departe nu-i este indiferent, boala si moartea sotiei, asa cum nu-i este indiferent ce se va alege de viata si destinul lui de carturar. Cartea despre Salazar trebuie raportata la contextul epocii si admiratia particulara pentru Portugalia, ca "limes" al latinitatii, asa cum percepea Eliade si Romania. Portugalia devine un pasaj al lui Eliade pentru viitoarea identitate academica europeana si americana. Cand istoricul religiilor si literatul vor renunta la militantismul politic al tineretii. Masca aurorala a senectutii vor ascunde dramele si ranile nevindecate ale unei constiinte vinovate. Nu a facut pasul inapoi al condamnarii unui trecut condamnabil si aici este punctul lui vulnerabil. Dar. Dar memoria lui Mircea Eliade si uriasa lui opera, inca in curs de reevaluare, pot suporta orice fel de interpretari. Recomandam celor interesati de aceste pagini sa le consulte impreuna cu un ghid "Portugalia", unde vor fi uluiti nu doar de peisaj, ci si de neasteptatele numeroase confluente/asemanari cu etosul romanesc. Care l-au marcat evident si pe Mircea Eliade. Acea Romanie/Portugalie, arhaica si profunda, mitica si mistica in acelasi timp, care l-au urmarit peste tot.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.