• Ne asigura profesoara Valeria (Coca) Bufanu-Stefanescu

Intre atletele de performanta din Romania, Valeria (Coca) Bufanu (Stefanescu, prin casatorie) ocupa un loc aparte. A fost consecventa toata viata unei singure discipline sportive, chiar daca prin calitatile ei deosebite ar fi putut sa se impuna atentiei si in baschet sau handbal, volei sau tenis. S-a identificat cu atletismul inca din anii de scoala, in orasul ei natal, Bacau. Recunoaste cu satisfactie:
- Mi-a... ghicit calitati pentru atletism, inca din clasele de primara, un "dascal" de sport fata de care am si acum o consideratie aparte, profesorul Ion Butnaru...

- Ce descoperise, de fapt, la eleva Valeria Bufanu?
- O fetita cu o mobilitate si o vitalitate iesita din comun. Calitati care in atletism pot fi definitorii!

- Cum au si fost, de altfel!
- Au fost, intr-adevar, pentru ca fiind bine indrumata am reusit sa ma remarc inca din strat, ajungand repede intre campioanele nationale scolare. Si nu o singura data...

- Un start lansat pentru ceea ce avea sa urmeze...
- Asa este! Dupa stagiul de ucenicie din Bacau, la "clasele" de atletism de la scolile generale 4 si 2 si de la actualul Colegiu National "George Bacovia", am intrat aproape pe... nerasuflate in atentia unor cluburi bucurestene. Asa am ajuns la Metalul, intr-o prima etapa...

- Colega cu Lia Manoliu?
- Da, a fost intre cele mai apropiate si mai distinse colege de club, si chiar prietene. Asa am ramas pana la trista si regretabila ei disparitie. Lia Manoliu, o sportiva care a onorat atletismul si sportul romanesc, prin ceea ce a realizat pentru miscarea olimpica de la noi pe care a si condus-o imediat dupa decembrie '89.

- Multipla campioana nationala, in special la 60 mg, 100 mg si saritura in lungime, dar si balcanica, ati realizat marele pas in performanta la Olimpiada de la München in 1972. E adevarat?
- München - 1972 a insemnat, realmente, un moment de referinta pentru mine, reusind sa cuceresc argintul la 100 mg, sub culorile clubului Rapid Bucuresti, si asistenta uneia dintre cele mai harnice antrenoare pe care le-a avut atletismul romanesc, profesoara Eveline Ghimpu. De Olimpiada müncheneza este legata si prietenia mea cu Argentina Menis, si ea aflata pe podiumul olimpic tot la München, in proba de disc, tot un argint...

- De altfel, cu Argentina Menis aveati sa fiti si colega de club...
- La Dinamo Bucuresti. Asta, dupa ce in 1973 cucerisem din nou argintul, la europenele de la Rotterdam, la 60 mg, concurand individual. In 1974 in schimb, la europenele de la Göteborg eram deja la clubul din Stefan cel Mare, ramanand mai departe in asistenta tehnica a profesoarei Eveline Ghimpu.

- Ati fost si antrenoare...
- O vreme, la Clubul Sportiv Scolar 7, pendinte de Dinamo Bucuresti.

- Pana cand?
- Pana la plecarea in Germania, in 1986.

- Cu ce prilej?
- Am revenit intr-un oras din Germania, Düsseldorf, unde mai concurasem, cu un deceniu in urma, fara a intui ca acesta avea sa devina noua mea resedinta si a familiei mele, sotul si baiatul, Robert. De fapt resedinta noastra se afla langa Düsseldorf, la Neuss, 6 km distanta.

- Cum a decurs adaptarea?
- Destul de sinuos, la inceput. Soseam in Germania dupa... Cortina de fier, astfel ca unele suspiciuni erau firesti. Chiar daca sotul meu era legat oarecum de Germania, dupa mama. Iar eu am infruntat neincrederea unora, am cautat sa-mi pun in valoare, de la inceput, ca antrenoare, experienta si ambitia.

- Cat de mult ati reusit?
- Am reusit, intre altele, sa urc in campionatul Germaniei o atleta pana in finala. Ar fi mers si mai departe, avand calitati spre a ajunge cineva si in marea performanta, daca n-ar fi optat pentru o cariera medicala.

- Cu alte cuvinte, experienta si exigenta v-au ajutat si in noua ipostaza, de antreoare?
- M-au ajutat si nu prea! Pentru ca si in Germania nu chiar toti exponentii generatiei tinere inteleg sa puna - cum se spune - osul la bataie. Si acolo unii vor sa faca sport doar pentru mentinerea sanatatii. Or, eu n-am inteles sa fac atletism de intretienre. Eram calata pe performanta, asa ca ma realizasem ca sportiva, cum era sa accept un compromis?

- Totusi, au existat si oameni care v-au admirat pentru integritatea fata de profesie. Am lecturat o serie de de ziare si publicatii care confirma acest adevar.
- Sa stiti ca in Germania romanii sunt apreciati, si in sport, datorita vitalitatii si ambitiei lor. Ceea ce si explica faptul ca in aceasta tara s-au stabilit poate cei mai multi fosti sportivi si antrenori proveniti din Romania. In atletism, dar si in alte discipline sportive, individuale sau pe echipe, notabila este prezenta fostilor mari scrimeri, Stefan Haukler, a sotilor Szabo, acum antrenori reputati. De asemenea a fostului international la handbal, Petrica Ivanescu, care s-a aflat pe banca tehnica a unor echipe de top si chiar a nationalei Germaniei. In rugby, de asemenea sunt multi fosti jucatori si antrenori, in frunte cu Aurica Barbu, cel care a inscris eseul de onoare al "XV"-lui Romaniei in istoricul meci cu Franta din iunie 1960. Iata, au trecut de atunci 46 de ani!...

- Reveniti destul de des in tara. Cum vedeti atletismul nostru, disciplina care v-a consacrat in marea performanta?
- E lesne de constatat ca si atletismul din Romania trece printr-o perioada de criza. De altfel, fenomenul nu vizeaza numai tara noastra. Analizam deunazi rezultatele de la Malaga, unde s-a desfasurat Cupa Europei pe echipe, la nivelul Superligii. Ei bine, in afara de Rusia care s-a detasat, mai toate celelalte tari - inclusiv Germania - clasata pe locul 5 - au marcat o anumita scadere in marea performanta. Ar putea fi un proces firesc, intervenind o schimbare de generatii. Or, in atletism, performantele se cristalizeaza lent, trebuie sa ai rabdare. Talentul singur nu te poate urca pe podiumul marilor concursuri. In ceea ce priveste Romania de care, oricum, ma simt indestructibil legata - dovada ca simt mereu nevoia de a reveni intre ai mei, rudele si cunoscutii de pe melagurile bacauane, dar si din Capitala si din alte orase - cred, vreau sa sper, ca cel putin cateva din marile sperante, m-as referi in mod special la fete, ar putea sa relanseze marea performanta. Le am in vedere in mod deosebit pe Angela Morosanu, sprintera ca si mine, locul 2 la 200 m la malaga, Viorica Tigau, de asemenea sprintera, dar si saritoarei la lungime, specialitatea mea secundara, Corina Dumbravean, care anunta o demifondista de mare viitor, la 800 si 1.500 de metri. Au auzit lucruri bune si despre Bianca Paria, care a fost profilata pe una dintre probele cele mai pretentoase, vizavi de sexul asa-zis slab, aruncarea ciocanului. Doresc sa fie realmente o succesoare a Mihaelei Melinte, fosta campioana a lumii, cu 7 ani in urma. Si care, poate, fara scenariul de la Olimpiada din 2000 de la Sydney, care a scos-o practic din activitate, ar fi putut fi si astazi cineva in marea performanta. Sunt desigur si alte valori in plina formare. Le urez sa fie consecvente in pregatire si sa faca - asa cum am facut eu, la vremea mea - din sport din atletism, realmente o a doua religie!

- Peste cateva saptamani, la inceputul lunii august, europenele vor fi gazduite din nou de orasul in care, in 1974, ati urcat pe podium, la saritura in lungime. Vedeti un reprezentant al Romaniei care sa va urmeze exemplu?
- M-as gandi, in principal, la Marian Oprea, recomandat de acel 17,81 metri, anul trecut la Lausanne. Daca "Strutul" va fi realmente in plenitudinea puterilor, dupa accidentarile din ultima vreme, el poate fi capabil sa aduca in tara, cel putin o medalie...