Autodefinirea ca natiune

Ce vrem sa fim: stat national sau multinational? Intrebare fundamentala pentru o natiune care trebuie sa stie cum isi doreste sa intre in Uniunea Europeana. Pe ce baza si sub ce titulatura.
Aparent, problema nici nu ar trebui sa existe, din moment ce in Constitutia Romaniei exista foarte clar definit conceptul de stat national unitar. Numai ca, in practica, unele accente care au aparut in dezbaterea aprinsa in jurul Legii privind Statutul Minoritatilor au aruncat pe piata o noua notiune, cea de "parti constitutive ale statului", in cazul nostru destinate recunoasterii acestui statut pentru minoritatea maghiara. Si, logic, nu numai pentru ea, ci si pentru cea rroma, mult mai importanta numeric, apoi pentru celelalte care traiesc in spatiul romanesc. Si este evocata in acest sens si faimoasa Recomandare 1735 facuta in acest an de Adunarea Parlamentara a Consiliul Europei, rezultata din munca silitoare si conjugata a doi oameni politici din Romania, domnii Gyorgy Frunda si Adrian Severin. Intr-adevar, acolo se vorbeste despre "comunitati nationale" ca "parti constitutive si entitati co-fondatoare ale statului".
Care a fost finalitatea Recomandarii respective in jocul politic european? Nula. Pe de o parte, ea este ceea ce-i zice si numele, adica o simpla recomandare, fara nici un fel de putere juridica. Pe de alta parte, este absolut evident ca Uniunea Europeana nu are si nici nu-si propune sa aiba o definitie comuna asupra conceptului de natiune, de altfel imposibil de aplicat in mod egal si nediscriminatoriu in cazul tuturor statelor membre. Explicatia tine de insasi logica fundamentala a constructiei "visului european" care, asa cum s-a spus de mii de ori, nu are ca finalitate formarea unei constructii de tipul Statelor Unite ale Europei. Dimpotriva, edificiul comun este gandit numai prin prisma unei sume de valori nationale. Fiecare stat vine cu propria sa traditie, propriile sale valori si formulari specifice - validate de propria sa istorie - in rezolvarea problemei minoritatilor nationale. Nu exista si nici nu poate fi evocat un document care sa instituie norme comunitare in ce priveste caracterul constructiei nationale sau, mai mult, care sa impuna un model. In consecinta, din moment ce Uniunea Europeana refuza categoric un model federalist, cum oare poate fi dat de exemplu tarilor membre?
Se produce, voit sau nu, o confuzie. Se amesteca problema definirii nationale a unui stat cu cea a protectiei obligatorii si necesare care trebuie acordata minoritatilor nationale. In ce priveste cel de-al doilea punct, lucrurile sunt foarte clare la nivel european si Romania a fost citata de nenumarate ori ca un exemplu in zona sa geografica pentru modul in care au fost rezolvate la noi problemele legate de minoritatile nationale. Si unul dintre argumente a fost tocmai prezenta cvasi-continua a UDMR la actul de guvernare dupa 1989, in toate formulele de coalitie politica, fiind aliati cu toate formatiunile la putere, dupa moment, de dreapta sau de stanga.
Dar de la absolut fireasca batalie pentru supravietuirea si continuitatea existentei minoritatilor nationale pana la formularea de revendicari legate de drepturi colective si eventuala finalizare a procesului prin autonomie teritoriala e un drum foarte lung si extrem de periculos. In jocul politic, nici in Europa, nici altundeva in lume, nu exista o discutie pur teoretica despre conceptul de natiune care sa nu ia in discutie contextul geografic, geo-politic si analiza de risc a situatiei.
Iar contextul este ca discutia din Romania apare in spatiul european in care toate focarele de conflict sunt pe baza etnica, intr-un perimetru foarte bine definit, la extrema vestica fiind Kosovo, la cea estica Nagorno-Karabah. De ce reamintesc acest lucru? Pentru ca, in timp ce in Parlamentul nostru se discuta de fapt despre modificarea definitiei constitutionale a statului roman, unii merg mai departe, foarte decis, in revendicarea autonomiei tinutului Secuiesc. Si asta nu mai este deloc discutie teoretica din moment ce, asa cum anunta agentiile de presa, "Consiliul National Secuiesc il informeaza, printr-o scrisoare, pe comisarul pentru extindere, Olli Rehn, despre rezolutia adoptata in 18 iunie la Ditrau de Adunarea Nationala a Secuilor privind autonomia Tinutului Secuiesc. Totodata, Consiliul cere Comisiei Europene sa sprijine dreptul secuilor la autoguvernare si lupta pentru autonomia tinutului Secuiesc. De asemenea, CNS trimite o scrisoare si Guvernului Ungariei, solicitand statului ungar sa practice un statut de protectie asupra luptei pentru autonomie". Ceea ce este, in definitiv, o aplicare in practica a programului politic al UDMR care vorbeste, la art. 4, de obtinerea pe cale juridica si "validarea pe cale administrativa a diverselor forme de autonomie, inclusiv autonomia teritoriala". Context in care delimitarile verbale ale liderilor UDMR fata de actiunile Consiliului National Secuiesc sunt de neinteles, mai ales ca reprezentanti ai UDMR au facut parte din delegatia condusa de Laszlo Tokes la Bruxelles, ocazie cu care domnia-sa a cerut aplicarea in Romania a modelului palestinian, "pace contra teritorii", asa cum a declarat si in interviul acordat ziarului nostru.
Riscurile pe care le poate prezenta formarea in centrul tarii a unei enclave autonome ca cea pe care o viseaza promotorii tinutului Secuiesc sunt enorme. Foarte usor de prevazut. Si cel mai grav, din punctul de vedere al jocului politic european, mi se pare fraza iresponsabila din apelul CNS care apeleaza la Guvernul Ungariei caruia-i solicita statutul de protectie asupra luptei pentru autonomie. Adica cer unei tari membre UE si NATO sa sprijine direct o tentativa care poate sa duca, intr-un final previzibil, la secesiune teritoriala!
Deci noi ce vrem sa fim, de fapt? In aceasta problema, raspunsul trebuie sa fie foarte clar, foarte decis si fara nici un fel de ambiguitate. Cine-l da ca atare?

---

Despre autor: