Imaginea tarii noastre e foarte vaga

"Valea cerului senin"(1997), "Despre science fiction"(2001), "Adio, adio, patria mea cu i din i, cu a din a"(2003, 2004), "Romanii e destepti" (2004, 2006), "Fairia-o lume indepartata" (2004), "DEX-ul si sexul"(2005), carti de proza si de eseuri care-l au drept autor pe Radu Pavel Gheo, unul din cei mai buni si mai vizibili scriitori din generatia tanara.
Radu Pavel Gheo, cum arata lumea literara cand ai debutat?
Extrem de interesant. Era o lume in schimbare, adica abia incepeau sa publice o serie de scriitori tineri, care acum sunt destul de cunoscuti si comentati, iar scriitorii consacrati inainte de 1989 cautau sa se adapteze la noua realitate sociala. Vremuri interesante, cum ziceam... Ce-i drept, eu n-am cunoscut lumea literara decat indirect, prin revistele literare si, desigur, prin cartile aparute.
Nici nu pot sa-mi fixez un moment al debutului literar propriu-zis, fiindca primul text de fictiune pe care l-am publicat a fost o scurta proza SF. Iar in ultima vreme n-am mai scris SF. Prin 1994-1995 am mai debutat si in critica literara, si in teorie - cu un text despre proza lui Nicolae Breban -, mai tarziu, cand am lucrat la Radio Iasi si la revista ieseana Timpul, am facut sistematic si interviuri cu oameni de cultura de la noi... Pe toate le-am simtit ca pe niste debuturi si de fiecare data aveam senzatia ca incep ceva nou si foarte interesant. De fapt chiar era interesant.
Acum este altfel?
In ultimii zece ani, sa zicem, peisajul cultural romanesc s-a schimbat radical.
Ai fost in perioada ieseana unul din tinerii scriitori participanti la "Clubul 8", un fel de cenaclu de imprietenire si discutii literare. Vorbeste, te rog de el.
E mai greu - adica mai complicat. Eu am aflat de grupul de tineri scriitori ieseni (pe atunci erau mai tineri decat azi - toti eram mai tineri) in perioada in care am lucrat la Radio Iasi, ca realizator al emisiunii de literatura Convorbiri literare. In momentul in care am inceput sa-i cunosc, veneam de undeva din afara, din Timisoara, si am fost socat de aerul proaspat pe care il degajau cu totii. Eu i-am perceput si asimilat ca pe un grup mai mult sau mai putin compact (fiindca, totusi, ce grup literar e intru totul compact?)
Niciunul.
Abia ulterior am aflat ca ei veneau sau se revendicau de la niste grupuri si cenacluri diferite, dar care - ca sa incurce un pic filiatia - se mai si intersectau. Prozatorii Lucian Dan Teodorovici si Florin Lazarescu apartineau de cenaclul Outopos.
Exista si un manifest.
Lucian Teodorovici e si semnatarul manifestului Clubului 8, aparut in revista (azi defuncta) ArtPanorama, Ovidiu Nimigean, Dan Lungu, Radu Andriescu, Michael Astner, Horatiu Decuble erau membri ai Clubului 8, dar cateva din cartile lor au aparut in 1999-2000 la editura cenaclului Outopos (Cheta la flegma a lui Dan Lungu, Adio, adio, dragi poezii de O. Nimigean, Despre calitatea unui timp, volumul de poezie al lui Michael Astner), laolalta cu Cuiburi de vasc al lui Florin Lazarescu si prima editie a romanului lui L.D. Teodorovici, Cu putin timp inaintea coborarii extraterestrilor printre noi. (E drept, toate volumele au aparut in tiraj redus si n-au fost foarte raspandite in tara. Eu m-as putea lauda ca am scris primele cronici la cartile lui Florin Lazarescu si Lucian Teodorovici, pe vremea cand inca nu se stia prea bine cine suntem. De altfel, editia a doua a romanului "Cu putin timp..." a aparut anul trecut la Polirom si a avut, indiscutabil, succes.)
Mai era si Dan Sociu.
Dan Sociu a venit putin mai tarziu, cand lucram deja cu totii la revista Timpul, si a fost descoperit, mi se pare, tot de Ovidiu Nimigean, ca si altii. Eu veneam de la Timisoara. Dar cu totii am lucrat la Timpul. Aici mi se pare mie ca se afla germenii succesului (atat cat e) al scriitorilor despre care am vorbit. Liviu Antonesei, un om de o generozitate extraordinara, cu un fler mai rar intalnit si un simt al prieteniei pe care mi l-as dori si eu, a decis prin ianuarie 2000 sa dea revista pe mana unor tineri. Atunci, impreuna cu Gabriela Gavril si Ovidiu Nimigean, a selectat un grup de potentiali colaboratori, unde se regaseau toate grupurile de mai sus. De-aia eu prefer sa vorbesc despre "grupul de la Timpul". Mai ales ca rar intalnesti (sau intalneai) un director de revista care sa-si lase revista pe mana unor tineri, fie ei si promitatori. Liviu Antonesei a avut curajul asta si i-a iesit.
"Clubul 8" era Preocupat de alternativa culturala ieseana.
"Clubul 8" a creat baza teoretica a alternativei culturale iesene (adica a ceea ce pe vremea aceea era alternativa). Ulterior, cand s-a constituit ca asociatie culturala cu statut, am fost printre membrii fondatori, alaturi de o mare parte dintre cei citati mai sus. Dar esentialul - adica promovarea unei alternative - s-a facut anterior, asa cum am zis. Si fiecare parte a avut meritul ei... dar eu nici n-as vorbi de parti. Eram laolalta, impreuna. Abia acum suntem mai imprastiati...
Iasiul inseamna si una din cele mai mari edituri din tara: "Polirom". De cativa ani ea publica cu consecventa foarte multi tineri prozatori.
Cred ca Iasiul - de fapt Editura Polirom - a dat o lovitura serioasa (nu doar de imagine) cu lansarea colectiei Ego.Proza din 2004. (Eu zic "Iasiul" din obisnuinta, desi lucrez la filiala timisoreana a Poliromului si colaborez in mod direct mai mult cu filiala din Bucuresti. O fi ceva nostalgie...) Oricum, dupa Ego.Proza, adica dupa doar doi ani (!), literatura romana pe ansamblu nu mai e la fel. E putin lucru?
Da, a fost o initiativa a editurii, extrem de benefica pentru proza tinerilor. Nu este, deci, putin lucru.
Daca imi amintesc bine, s-au mai facut incercari de lansare a unor autori tineri (sau, mai bine zis, necunoscuti publicului larg). Au facut-o Editura Nemira si Dan Silviu Boerescu (cu Radu Aldulescu, Daniel Banulescu, Petre Barbu), a facut-o mai apoi si Editura Paralela 45... Dar primul proiect sistematic, coerent si mediatizat (cu tam-tamul obligatoriu pentru epoca noastra) a fost cel al Editurii Polirom. Da, au existat obiectii legate de selectia autorilor publicati, dar uitati-va la valoarea autorilor romani din orice epoca istorica. Exista varfuri incontestabile, autori foarte buni, autori buni...
Asa este!
Nu cred ca vreun om de buna-credinta ar putea ignora autorii de valoare incontestabila lansati sau promovati serios si profesionist in Ego.Proza. Lucian Dan Teodorovici, Florin Lazarescu, Dan Lungu (nu ca-mi sunt prieteni, dar chiar sunt foarte buni, iar Dan Lungu a fost tradus si-n Franta - ca sa dau argumentul drag romanului). Cecilia Stefanescu, relansata de Polirom, apoi tradusa si transpusa cinematografic (cartea, nu autoarea), Sorin Stoica, Doina Rusti (daca vrea cineva sa citeasca o poveste captivanta si fermecatoare, sa citeasca Zogru!). Bogdan Suceava. T.O. Bobe. Cezar Paul-Badescu. Filip Florian. Catalin Lazurca. Liviu Bleoca. Adrian Schiop. Ionut Chiva. Sa mai dau nume?
Nu este nevoie, oricum vei uita pe cineva care se va supara pe tine.
Sau sa pomenesc mai bine volumele de poezie ale unor tineri, care au fost lansate cu fast si succes la Cartea Romaneasca? Dan Sociu (ca tot vorbeam de el), Elena Vladareanu, Razvan Tupa, Claudiu Komartin...
Bine, as putea vorbi mult si chiar si mai plictisitor. Ideea e ca, totusi, dupa parerea mea, doar numele mentionate mai sus sunt argumente suficiente in favoarea ideii ca literatura romana s-a imbogatit serios. Si nu vreau sa fac acum comparatii intre tineri si batrani - mi se pare un pseudo-conflict alimentat stupid.
Mai ales ca tot la Editura Polirom au publicat cu succes si majoritatea scriitorilor romani importanti de dinainte de 1989. Adica importanti si inainte, si dupa 1989.
Ai stat in Statele Unite un an (2001-2002). Ai plecat acolo doldora de cliseele europeanului despre americani?
Dupa ce am stat cat am stat in Statele Unite, am renuntat - cu bucurie - la cliseul ras-vehiculat pe la noi, cum ca americanii sunt tampiti si nu citesc, spre deosebire de noi, romanii, care stim si citim. Pai, piata de carte din SUA e de zece-douazeci de ori mai dinamica decat cea de la noi. Proportional, nu cantitativ. Asta in conditiile in care sistemul de biblioteci american e, comparativ cu cel din Romania, ca o naveta spatiala in fata carului cu boi. Asadar, intr-o tara in care n-ai avea nevoie sa cumperi nici o carte, fiindca gasesti tot ce vrei la biblioteca (si oricand vrei, fiindca bibliotecile publice sunt deschise si duminica dimineata si sunt pline de lume), cartile se vand in tiraje imense. Nu doar carti de consum. Americanii citesc, sunt curiosi, se informeaza si vor sa invete. Le lipseste suficienta noastra, cel putin pe plan cultural.
Despre sansele scriitorilor romani in Europa, ce poti spune?
Nu stiu foarte multe lucruri despre viata literara europeana pe ansamblu, dar, din cate am mai citit - si de pe la noi, si de aiurea -, am senzatia ca autorii romani contemporani (adica nu numai tineri, ci contemporani), ar avea un impact serios pe piata europeana. Desigur, ar trebui sa fie extrem de bine promovati. Nu fiindca ei ar avea nevoie de asta, ci fiindca Romania are nevoie de asa ceva: imaginea tarii e foarte vaga si cand se stie ceva despre Romania pe ansamblu, in general imaginea e negativa. Asadar, n-are sens sa ne ascundem dupa deget: valoroasa sau nu (desi eu cred ca e valoroasa), literatura romana mai are de luptat si cu preconceptiile legate de Romania in general, adica porneste cu un handicap in plus, pe langa cel al culturii mici si slab cunoscute.
Bineinteles, visezi sa scrii un nou roman. Cum il gandesti?
De multa vreme tot visez sa scriu un roman-roman. Mare, complex, bun... Asa viseaza toti scriitorii. Daca o sa reusesc sau nu, habar n-am. In ultimii ani am scris mai mult eseuri, scurte sau mai lungi, pe diverse teme care m-au atins. Ma tem ca am patit o chestie pe care o remarca Alina, sotia mea, la autorii din zona Ardealului si a Banatului: simt oamenii aia nevoia sa moralizeze, sa critice, sa indrepte moravuri, si-atunci scriu texte eseistic-didactice. Eu sper ca de didacticism am scapat intr-o oarecare masura. Imi place prea mult umorul savuros al moldovenilor si spiritul bascalios al muntenilor si cred ca pe undeva, combinate cu o nevoie de "indreptare morala"de tip ardelenesc, dau la iveala ceva si placut la lectura, si care sa puna pe ganduri. Un fel de "ridendo castigat mores". Desi aici nimeni nu-l intrece pe Caragiale.
Dar, desigur, o sa-mi scriu odata si "marele roman". Cum zic toti scriitorii. Sau n-o sa-l scriu. Cum fac o parte din cei care zic ca mine.
Important este ca ai timp suficient si pentru scrisul lui si pentru a spera ca-l vei scrie.

---

Despre autor: