Autoritatile de la Haga s-au gandit ca a venit vremea sa schimbe foaia in ceea ce priveste regulile de acordare a cetateniei. Astfel, la initiativa m
Autoritatile de la Haga s-au gandit ca a venit vremea sa schimbe foaia in ceea ce priveste regulile de acordare a cetateniei. Astfel, la initiativa ministrului olandez al Integrarii si Imigratiei, Rita Verdonk, aprobata si de Legislativul de la Haga, incepand de azi persoanele care vor sa obtina cetatenia trebuie sa treaca o serie de teste de cultura si limba olandeza, care vor fi sustinute la consulatele si ambasadele olandeze din tara lor de origine. Costurile pentru aceste teste nu vor fi suportate de statul olandez, ci de candidati, care vor trebui sa scoata din buzunar aproximativ 350 de euro de fiecare data cand vor dori sa dea examenele, caci testele pot fi reluate de nenumarate ori, conform noilor reglementari.
Imigrantii care provin din Uniunea Europeana, Elvetia, Canada, Statele Unite, Japonia, Noua Zeelanda si victimele traficului de carne vie si cei care au fost martorii unor crime sunt scutiti insa de la plata acestor bani daca nu vor reusi sa treaca de prima verificare si mai doresc sa mai incerce. Verificarile ulterioare vor fi suportate de statul olandez.
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Baboon, roboții antrenați să îți automatizeze rapid și eficient afacerea
Sursa: start-up.ro
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Când îți poți spune povestea fără să plângi, înseamnă că te-ai vindecat
Sursa: kudika.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 6-12 mai
Sursa: garbo.ro
-
3 decenii de business: cum a evoluat Mobexpert, gigantul român din industria...
Sursa: retail.ro
-
A cumpărat cercei de 13.675 dolari setul cu doar 13 dolari. Nu s-a mulțumit...
Sursa: wall-street.ro