Dupa prabusirea Imperiului Otoman, la sfarsitul Primului Razboi Mondial, turcii isi regrupeaza fortele erodate, dupa secole de glorie si decadere, si sub comanda energicului general Kemal Mustafa intemeiaza Republica Turcia. Statul turc modern, nascu
Dupa prabusirea Imperiului Otoman, la sfarsitul Primului Razboi Mondial, turcii isi regrupeaza fortele erodate, dupa secole de glorie si decadere, si sub comanda energicului general Kemal Mustafa intemeiaza Republica Turcia. Statul turc modern, nascut dupa aventura riscanta a unei idei (dovedita prea "Megalo"/mare) ce s-a terminat dezastros pentru grecii lui Venizelos, s-a mentinut si democratizat, cum, necum, cu crize, sincope si particularitati specifice. Cine ar putea pricepe si accepta faptul ca garantul statului modern turc, laic si parlamentar, poate fi armata? Mostenirea pricipiilor de baza ale intemeietorului este respectata cu sfintenie. Astfel a fost urmat un drum ascendent spre democratie, intr-o zona unde autocratiile sau dictaturile, daca nu erau monarhice deveneau militare. Sunt realitati incontestabile si este de inteles pretuirea si respectul pe care turcii il poarta generalului ajuns primul presedinte al Republicii si Parinte ("Ata") al natiunii turce. De aici si cultul special de care se bucura Kemal Mustafa Ataturk in republica aflata azi in plin proces de negocieri pentru aderarea la Uniunea Europeana. Este, intr-adevar, un moment de cumpana in istoria Europei. Astfel ca toate optiunile, pro si contra, au explicatiile si justificarile lor. Nu doar economice, sociale, culturale sau religioase, ci, in primul rand si inainte de toate. istorice si politice. Caderea Constantinopolului a fost un moment crucial in reasezarea Europei. Disparitia Imperiului Bizantin a contribuit la redistribuirea puterii. Doua secole turcii au crescut si amenintat Europa, au reusit sa ajunga la portile Vienei. Poate de aici si surprinzatoarea ostilitate de ultima ora a austriecilor prinsa in mentalul colectiv si in problemele bilaterale ramase suspendate dupa prabusirea celor doua mari Imperii:Otoman si Habsburgic. Cresterea puterii otomane, incepand cu Mahomed I si continuand pana la Soliman Magnificul duce la respectul si teama Europei de Marele Turc. Apoi incepe declinul, pierderea de teritorii si prestigiu, cu zvacniri de decenii, dar inexorabila degradare a unui mecanism care nu mai functioneaza cum trebuie se resimte. Imperiul marilor sultani ajunge, in secolul al XVIII-lea, "marele bolnav al Europei". Anglia, Franta, Austria si Rusia se straduiesc sa preia, fiecare in parte, si profitand de conjuncturi, tot ce poate pierde Imperiul. Iar "secolul nationalitatilor", cu numar 19 in numaratoarea istoriei, va da lovituri grave prin desprinderea si obtinerea independentei a numeroase popoare din Imperiu. Este inceputul sfarsitului. Grecia obtine o independenta ce inflameaza Europa crestina, masacrele din Bulgaria si teritoriile arabe duc la Congresul de la Berlin unde se negociaza viitorul Imperiului. Si al Europei. Aici voiam sa ajungem: englezii primesc in dar, pe "sest", acordul a fost secret, insula Cipru, in schimbul sprijinului oferit de Coroana Britanica. Pretentiile Germaniei Imperiale si ale celorlalte puteri europene sfarsesc printr-un acord ce da posibilitatea interventiei in treburile interne ale Imperiului Otoman. Care incearca sa se modernizeze, dar reformele preconizate de "Tanzimat" nu redreseaza nici finantele, nici economia si nici nu slabesc nemultumirile minoritatilor cu statut aparte, de "millet", in mijlocul natiunii turce. Germania Imperiala va deveni pricipalul aliat al otomanilor in acest puzzle politico-militar. Daca Romania isi cucereste Independenta de Stat in urma razboiului ruso-turc din 1877, alte popoare raman in interiorul imperiului. "Chestiunea orientala" devine apriga, otomanii ies infranti din doua razboaie balcanice si unul mondial ce vor duce la dezastrul Imperiului si nasterea Republicii de astazi. Obiectiile din acest moment 2005, vizavi de inceperea sau amanarea negocierilor de aderare provin, in buna masura, de la ce s-a intamplat in primul razboi mondial. Uniunea Europeana si SUA reclama recunoasterea genocidului armenilor din 1915 si recunoasterea Republicii Cipru, membru al Uniunii Europene. Autoritatile de la Ankara ezita sa ia o decizie istorica, chiar daca negocieri intre parti sunt in curs. Contenciosul cu grecii este un dosar aparte, asa cum presiunea exercitata asupra "Dosarului 1915" armenesc nu poate fi ignorata la infinit. Patriarhul armean de la Istanbul a transmis opiniei publice, dar si lumii politice europene, divizate in ce priveste viitorul Turciei, un apel numit "Nu izolati Turcia". Este un gest cu mare incarcatura simbolica si pentru turci si pentru armeni si pentru viitorul Europei. Este limpede ca Europa nu poate deveni doar un "club crestin", cum tot asa de limpede este ca "dosarul armenesc" va trebui si el inchis prin acceptarea adevarului istoric. Oricat de dramatic ar fi el, pentru o natiune care vrea sa-si asume statutul si principiile democratiei europene. Europa poate deveni mai puternica prin prezenta Turciei in launtrul ei, fara sa-i sperie pe europarlamentari ca numarul de deputati turci va fi cel mai numeros, cum la randul ei Turcia va putea rezolva atat vechea drama armeneasca, cat si mai noile chestiuni litigioase ale kurzilor. Ironie trista a istoriei, triburile seminomade de kurzi, care au macelarit armeni in 1915, au devenit la randul lor victime ale aceleiasi istorii a violentei si intolerantei. Doar o buna conlucrare a partilor in cadrul UE, la care Romania si-a exprimat deschis si ferm disponibilitatea, pot genera stabilitate, progres si prosperitate. Pentru toata lumea.

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.