Despre mostenirea comunismului la Fundatia Konrad Adenauer

Putine sunt astazi fundatiile care sprijina eforturile de cunoastere a regimurilor comuniste, ca si proiectele menite sa asigure justa abordare a urmarilor acestui tip de totalitarism. Fundatia Konrad Adenauer constituie o exceptie. Eforturile remarcabile facute de oficiul din Bucuresti, cu resurse din Germania, s-au regasit in scoala de vara de la Sighet, in publicatii de genul Revistei Memoria ori prin carti cum ar fi scoala Memoriei, Colectivizarea in Maramures... si ma opresc aici. Acesta este contextul mesei rotunde pe care Fundatia a organizat-o la 27 septembrie impreuna cu Noua Revista a Drepturilor Omului. La intalnire au fost analizate atitudinea Consiliului Europei in tema desfiintarii mostenirii comuniste si experienta germana in domeniu, cea mai relevanta. A fost comentata logica proceselor de calomnie care au urmat deconspirarii unor fosti colaboratori ai organelor de represiune comunista - cazul Ristea Priboi vs. Marius Oprea, Radu Ciuceanu vs. Stefan Radulescu-Zoner s.a.
Nu o sa pot intra in multele detalii tehnice puse in dezbatere la o astfel de intrunire gandita mai ales pentru specialisti. Voi prezenta, simplificat, cateva din argumentele conferentiarului Corneliu-Liviu Popescu privind felul in care se poate trata astazi juridic situatia celor vinovati de grozaviile regimului comunist. O fac, intrucat argumentele devin in particular utile in aceasta perioada, cand s-au reluat apelurile pentru adoptarea unei legi a lustratiei.
O problema a pedepsirii celor responsabili este prescriptia faptelor penale ale fostilor conducatori comunisti. Dar, noteaza Liviu Popescu, pentru a putea incepe sa curga termenul de prescriptie, ar fi fost necesar ca acest drept la actiune sa se fi nascut. Este insa de notorietate ca in timpul regimului comunist, liderii politici si membrii aparatului represiv al statului care violau grav drepturile omului nu puteau fi in nici un caz trasi la raspundere penala. Pana la caderea regimului comunist, aceste persoane nu ajungeau sa faca obiectul unei actiuni penale. Deci, daca nu a existat un drept efectiv la o actiune penala, nici prescriptia nu poate sa curga. Iata de ce, termenul de prescriptie a raspunderii penale pentru aceste fapte incepe sa curga real abia dupa caderea regimului in 1989.
Liviu Popescu este critic fata de "timiditatea" cu care Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a tratat subiectul lustratiei administrative. Juristul a facut o lista - utila - a celor care pot fi vizati legitim de lustratie. Acestea sunt persoanele care au participat la violarile structurale ale drepturilor omului, ceea ce inseamna ca pot fi inclusi membrii organelor de conducere si activistii platiti ai partidului comunist si ai organizatiilor obediente politic (de tineret, sindicale etc.); membrii organelor de conducere centrale si locale ale aparatului de stat; membrii si colaboratorii aparatului statal necesar regimului comunist, precum aparatul de represiune incluzand serviciile secrete, politia, armata, procuratura, Justitia, si chiar categorii ale aparatului statal puternic politizate precum diplomatii, a caror menire era sustinerea regimului politic.
Nimeni nu era obligat sa se integreze in aceste categorii de principali sustinatori ai regimului comunist. A intra in nomenclatura de partid si de stat ori in aparatul represiv, comenteaza Popescu, se deosebeste de dorinta fireasca de a trai normal si de a face cariera profesionala. Or, tinand cont de rolul partidului comunist si al organizatiilor folosite de acesta ca instrumente, nu este disproportionat sa se instituie o prezumtie de vinovatie pentru persoanele din respectivele categorii in ceea ce priveste participarea lor la mecanismul de incalcare institutionalizata a drepturilor omului. Concluzia: este legitima aplicarea lustratiei pentru aceste categorii de persoane, fara o analiza individuala prealabila a situatiei lor. Iata o teza foarte diferita de opinia Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, pentru care lustratia poate sa insemne interzicerea pe maximum 5 ani a accesului in functii de unde poate fi pusa in pericol democratia, si doar in urma unor procese "persoana cu persoana".
O alta critica facuta de Liviu Popescu actelor Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei este lipsa de interes pentru "lustratia morala", adica, pentru tema aflarii adevarului despre trecut. In schimb, pe plan national, in Romania si in alte tari s-au facut pasi in aceasta directie prin adoptarea unor legi care reglementeaza accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii ca politie politica. Stim felul lamentabil in care au aplicat-o CNSAS si celelalte institutii care trebuiau sa il asiste. Dar acesta este deja un subiect distinct.

---

Despre autor: