Saptamana trecuta a avut loc, simultan in cateva din orasele mari ale tarii, premiera romaneasca a celui mai mediatizat film autohton, "Moartea domnului Lazarescu" al lui Cristi Puiu. Pelicula - care a obtinut anul acesta Premiul "Un certain regar
Saptamana trecuta a avut loc, simultan in cateva din orasele mari ale tarii, premiera romaneasca a celui mai mediatizat film autohton, "Moartea domnului Lazarescu" al lui Cristi Puiu. Pelicula - care a obtinut anul acesta Premiul "Un certain regard" la Cannes, urmat de participari si distinctii la o serie intreaga de alte festivaluri - e un "road-movie" tragic despre un batran singur care intra in coma in timp ce e plimbat prin sectiile de urgenta ale spitalelor bucurestene, si e prima din sase proiectate istorii despre iubire.
La lansarea romaneasca a "Mortii domnului Lazarescu" ati schimbat afisul, de la pisicile sumbre pe targa (de la Cannes) la o serie de instantanee cu aer comic. Nu crezi ca publicul se va simti cumva pacalit dupa ce va vedea filmul, care e departe de a fi o comedie?
N-or sa-si vada inselate asteptarile. E lectia lui Kulesov, despre montaj: expresia personajului se schimba in cadrul A in functie de ceea ce apare in cadrul B: daca filmezi in primul cadru pe cineva uitandu-se intr-un punct fix, cu o expresie oricat de neutra, iar in al doilea cadru apare un pepene proaspat taiat, un mort pe catafalc sau un gandac care urca pe un perete, cadrul initial va fi citit in relatie directa cu ceea ce se considera a fi tinta privirii. "Uite cu cata pofta se uita la pepene/ cu cata piosenie priveste la mort/ ce scarba ii e de gandac!" Asa se intampla si cu spectatorii: se vor uita altfel la afisul care i-a adus la film, dar nu cu sentimentul ca au fost inselati; vor intelege ca e vorba de o atitudine cinica, sarcastica, autoironica. Afisul contine datele comediei negre, faptul ca asistenta (Monica Barladeanu) si medicul (Mihai Bratila) de la tomograf trag de fata bolnavului de pe targa (ceea ce doctorii nu fac de obicei), alt medic (Mimi Branescu) il prezinta ca pe un soi de chiftea uriasa, ca-n reclamele la locantele de la marginea drumului, sau ca asistenta de pe ambulanta (Luminita Gheorghiu) ii tine mana ridicata ca unui invingator intr-un meci de box - astea sunt marci evidente ale ironiei. Pe urma, la filmul asta chiar se rade, se rade mult si cu pofta.
De ce?
Pentru ca replicile sunt foarte bine scrise, iar situatiile, foarte bine jucate. Au tot ce le trebuie ca sa starneasca rasul, iar spectatorul realizeaza drama de-abia in a doua jumatate a filmului sau chiar mai tarziu. Se rade mult la scena tomografului, care se incheie la minutul 100; deci mai sunt 54 de minute ca sa-ncasezi tragedia. Nu-mi fac probleme, cred ca filmul functioneaza foarte bine. Sper numai sa vina lumea sa-l vada.
Sunt mari sanse sa vina, e filmul romanesc cu cea mai buna campanie de promovare.
E mediatizat, e adevarat, dar asta nu e suficient. Ar trebui sa existe si sali de cinema care sa-ti permita sa-l vezi in conditii civilizate. Nu cu scaune incomode si sunet de proasta calitate. Mi-ar placea sa am bani, sa pot face filme si sa le dau gratis; sa nu mai existe aceasta bariera a biletului, dar deocamdata spectatorul da pana la 5 euro la un cinematograf din Romania, iar dotarile nu sunt mereu cum ar fi normal.
Dupa premiul obtinut la "Un certain regard", ai devenit o prezenta oarecum mondena in presa de la noi. Crezi ca esti privit ca o vedeta?
Nu, sigur ca nu. Dac-as fi, lumea s-ar inghesui sa vada ce-a mai facut vedeta aia. De fapt, mecanismele de consacrare sunt peste tot la fel: primul film poate sa-ti fi iesit din intamplare, al doilea inseamna confirmarea ca stii ce faci. Restul tine de meseria de cineast: dupa ce-ai terminat un film, trebuie ca el sa ajunga la public, trebuie sa-l promovezi.
Altfel spus, iti folosesti capitalul de imagine ca sa faci cunoscut filmul.
La filmari Cred ca noi suntem o natie daca nu de fotbalisti, de microbisti in mod sigur. Societatea noastra e foarte mult conditionata de ideea de competitie, sportiva sau nu, dar in care fiecare echipa isi are, pe rand, suporterii ei. Pe un astfel de fond, daca Mutu (sau alta vedeta fara legatura cu cinematografia) ar aparea peste vara cu un film in brate, el s-ar bucura de mai mare succes ca un cineast profesionist.
La fel se intampla si daca oamenii cu care lucrezi la un film sunt vedete mondene. Cum e, in "Moartea domnului Lazarescu", Monica Barladeanu.
In momentul in care faci un film si imprumuti bani pentru asta, chiar fara dobanda, ei trebuie returnati. Trebuie sa te gandesti si cum faci sa-i dai inapoi.
Cati producatori romani stim noi sa fi returnat banii primiti de la CNC?
Exista totusi un inceput pentru toate. Mie mi-ar placea sa pot face chestia asta; chestia e ca daca nu dau banii inapoi, statul devine proprietarul filmului, iar eu mi-as dori ca el sa ramana al nostru, al Mandragora Productions. De-asta mi-ar placea sa platesc; cand faci un imprumut la banca ca sa-ti iei un apartament, nu-ti convine sa fie banca proprietara. E o perspectiva din cele mai sumbre, spun asta fiindca tocmai mi-am luat un apartament cu credit de la banca. Intr-un film te investesti foarte mult pe tine, nu e ceva la care sa renunti usor.
A doua din cele "Sase povesti de la marginea Bucurestiului" - despre dragostea (extra)conjugala
Cristi Puiu a obtinut anul acesta o finantare din partea Centrului National al Cinematografiei (CNC) pentru productia celui de-al treilea lung-metraj al sau, "Hrana pentru pestii mici". Scenariul - o poveste despre adulter si-n acelasi timp o poveste politista - a fost scris de Puiu si Razvan Radulescu in 2001, pentru regizorul Stere Gulea, iar Cristi Puiu are de gand sa-l rescrie.
Unii au inteles ca personajul principal se-ntoare la nevasta, iar filmul e, prin urmare, unul moralist. Mie mi se pare ca el nu se-ntoarce nicaieri.
Fiecare moment, in parte, din "Hrana pentru pestii mici" este foarte bun. Impreuna, dau un conglomerat, si aici trebuie lucrat; trebuie taiat, ceea ce e foarte greu. Toate scenariile pe care le-am scris pana acum cu Razvan (Radulescu) au cunoscut un parcurs cu suisuri, coborasuri si ocolisuri, incat in faze diferite ale conceperii lor inaintau pe un alt drum: taiam unele momente, adaugam altele, intr-un soi de carpeala, pana la urma. Dar n-ai cum altfel, daca-ti lasi mintea, imaginatia, inspiratia, tot ce ai tu mai bun, sa lucreze, atunci, probabil, nu te-ai mai opri niciodata din scris, iar filmul ar deveni unul infinit.
Stii ce ni s-a reprosat noua cel mai adesea, ce ne-au reprosat toti oamenii cu care am colaborat, cu exceptia lui Pintilie (care a spus-o laudativ)? Faptul ca scenariile noastre sunt prea elaborate, dau prea multe detalii care privesc plasarea spatiala si temporala. Era o scena in "Niki Ardelean" in care Rebengiuc (pentru el l-am scris) se ducea la dulap sa scoata insecticidul, iar pentru ca eu aveam acasa unul pe care scria "Para cucarachas y hormigas. Accion fulminante", am notat chestia asta in scenariu. Ni s-a parut foarte comic, si mie, si lui Razvan - un colonel batran care incearca sa citeasca asta (ni l-am si imaginat pe Pintilie, care are un stil, sa zicem, traditional, filmand scena si strangand cadrul ca noi sa vedem ce citeste Niki Ardelean). E un exemplu extrem, dar nu e vorba de detalii fara semnificatie. Toate lucrurile pe care le trecem intr-un scenariu sunt importante. Totul are legatura cu totul; daca te uiti la lumea asta creata, ea e perfecta, iar intr-o astfel de lume nu se poate sa nu existe legaturi intre lucruri. Dar sunt legaturi pe care noi le cream.
La fel se intampla si in "Hrana pentru pestii mici": legaturile sunt acolo, functioneaza, dar nu asa cum imi doresc eu sa fac filmul. De-aia voi rescrie scenariul si voi renunta la o parte din poveste. (I.P.)

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.