Daca ma iubesti, ia-o de la plebicist!

Primul referendum din istoria Romaniei - organizat in 1864 de catre Cuza pentru legitimarea proiectului sau de constitutie - purta cu mandrie un nume de sorginte latina, "plebiscit", insemnand, la inceputurile Romei, consultarea plebei pe circumscriptii teritoriale, in opozitie cu consultarea cetatenilor romani pe baza capacitatii lor militare in comitiile centuriate.
La limita, plebiscitul originar reprezenta o forma structurata de subversie in raport cu puterea monopolizata de aristocratie. Plebiscitul din 1864 ii conferea domnitorului puteri sporite in raport cu parlamentul, drept care, la distanta de doar doi ani, in 1866, Cuza e silit sa abdice. In acelasi an, se organizeaza un nou plebiscit pentru legitimarea unei noi constitutii. Acesta e referentul celebrei implorari pe care o adreseaza Conu' Zaharia amicului Farfuridi, dispus sa-si agrementeze discursul cu prea multe veacuri de istorie.
Dictatura regala a lui Carol al II-lea a fost consacrata tot prin plebiscit in 1938, iar referendumul pentru constitutia din 1991 a legitimat nu numai revolutia din decembrie 1989, ci si lovitura de stat care i-a urmat imediat. Am asistat in 1997 la Vilnius la un discurs inflamat al lui Lukasenko, care se proclama singurul presedinte democrat al Europei invocand plebiscitarea puterilor sale exceptionale de catre 95% dintre cetateni.
Pentru orice persoana atenta la evolutia treburilor publice, e clar asadar ca recursul la popor e o sabie cu doua taisuri, plina de riscuri, si nu Jacques Chirac ma va contrazice. Aduse sa spuna DA sau NU in chestiuni complexe cum e o constitutie, milioanele de cetateni sunt impinse spre un maniheism usor de provocat, dar greu de controlat. Optiunea intre un parlament unicameral si unul bicameral e o optiune tehnica, pe care un plebiscit ar putea-o eventual transa in mod legitim dupa un an si-o vara de explicatii inteligente si clare despre modul de functionare al legislativului - o dezbatere publica de care n-am fost in stare nici in 1991, nici in 2003. O asemenea dezbatere ar fi un excelent prilej de educatie civica, pe care l-as aplauda cu entuziasm. Ma tem insa ca nu asta urmareste un presedinte care lanseaza tema parlamentului unicameral ca pe un slogan publicitar, "small is beautiful", intr-o sueta cu romanii din SUA.
Asa cum stau lucrurile acum, un referendum despre parlament are un rezultat cat se poate de previzibil. Pe fondul traditionalei propagande de sorginte bolsevica impotriva parlamentarismului burghez, si dupa mai bine de 15 ani in care l-am convocat ba pe Caragiale, ba pe Mitica Dragomir pentru a delegitima institutia parlamentului, in loc sa-i intelegem adevarata natura si functie intr-o democratie, si anume s-o intelegem mai bine chiar decat acei parlamentari iresponsabili pe care noi, cetatenii, i-am delegat acolo de-a valma cu altii, capabili si cuviinciosi, nu ne putem astepta decat la un DA hotarat al poporului la intrebarea presedintelui Basescu daca e de preferat un parlament mic si ieftin unuia mare si, vezi bine, costisitor. Nu ma indoiesc nici macar ca, daca dl. Basescu i-ar intreba - precum Carol al II-lea - daca sunt de acord cu desfiintarea acestei prea putin iubite institutii, raspunsul ar fi la fel de previzibil, de ferm si de afirmativ ca si in 1938.
Ma grabesc sa afirm cu toata convingerea ca nici dl. Basescu, nici oricare alt presedinte al Romaniei care i-ar lua in timp locul - poate cu o exceptie-doua - nu va pasi pe urmele lui Voda Carol, chiar daca unii - nu e o aluzie la
dl. Basescu, ma gandesc mai ales la candidatii din 2000 - si-ar dori-o in adancul sufletului. Dar instinctivul recurs la referendum, mai ales cand stii raspunsul dinainte, e dovada unui populism riscant, pe care nu cred ca-l poate struni singur dl. Tariceanu, oricat de curajos s-ar expune.
De fapt, ce vrea si ce nu vrea dl. Basescu? Nu vrea, e clar, sa elaboreze si sa urmeze in mod previzibil un proiect coerent de reformare a institutiilor statului. Pacat. D-sa vrea repede o legitimare masiva din partea cetatenilor, indiferent sub ce pretext: anticipate, plebiscit, orice. Daca asta raspunde unei fundamentale indoieli de sine, bine mascata sub galagia continua, sau unui plan iscusit pentru ca, sub o noua constitutie, sa mai poata candida cand vrea el pentru macar alte doua mandate, habar n-am. Dar, daca ne-ar iubi de-adevarat, ar sari peste plebicist si ar ajunge mai repede la cestiune.

---

Despre autor: