Michael Jackson se confrunta cu o perioada de asteptare greu de suportat, cat timp juratii isi continua deliberarile, care s-ar putea finaliza prin condamnarea vedetei la peste 20 de ani de inchisoare. Juriul se va reuni astazi la tribunalul din Sant
Michael Jackson se confrunta cu o perioada de asteptare greu de suportat, cat timp juratii isi continua deliberarile, care s-ar putea finaliza prin condamnarea vedetei la peste 20 de ani de inchisoare. Juriul se va reuni astazi la tribunalul din Santa Maria pentru a dezbate cazul cantaretului, care este acuzat de agresarea unui baiat in varsta de 13 ani. Acuzatul a petrecut acest week-end, potrivit purtatorului sau de cuvant, inconjurat de membrii familiei, la ferma Neverland, unde va sta pe perioada in care asteapta pronuntarea verdictului. "Acum traversam cel mai dificil moment", a declarat Debra Opri, avocata familiei Jackson.
Cei 12 jurati si-au inceput deliberarile vineri la pranz, inainte de a fi transportati la resedinta care le-a fost repartizata pentru acest sfarsit de saptamana. Juratii, care se afla intr-un apartament fara ferestre din cadrul Palatului de Justitie, au la dispozitie transcrierile marturiilor si probele avansate de procurori. Inainte de a incepe discutiile pentru stabilirea unui verdict, ei trebuie sa isi aleaga un presedinte. Jurati trebuie sa se pronunte asupra fiecaruia dintre cele zece capete de acuzare formulate pe numele lui Michael Jackson. La finalul audientei de vineri, Michael Jackson s-a ridicat in picioare si a urmarit juratii iesind din sala de judecata. Desi slabit si epuizat, Jackson este, de cateva zile, ceva mai destins. "Din punct de vedere fizic se simte bine. Va incerca, pe cat posibil, sa se destinda. Nimeni nu vrea sa fie in locul lui in acest moment. Partea cea mai dificila a procesului este asteptarea verdictului. Insa el rezista la socuri si are incredere in Dumnezeu", a declarat purtatorul de cuvant al vedetei, Raymone Bain. Familia Jackson a solicitat sa fie prezenta in intregime in ziua pronuntarii verdictului. "Speram ca judecatorul va permite accesul familiei in interior", a declarat Bain. Sambata, la intrarea pe domeniul Neverland s-au adunat numerosi fani care au incercat sa-l sustina pe Michael Jackson.
In cazul in care artistul va fi condamnat, ar putea reprezenta un punct de reper si in istoria justitiei din Statele Unite. In cazul unei condamnari, batalia juridica se anunta a fi intensa, pentru ca acuzarea a invocat, in sprijinul tezei sale, precedente in ceea ce priveste acuzatiile de agresiune sexuala care l-au implicat pe Jackson, dar pe care justitia nu le-a instrumentat niciodata, au declarat mai multi juristi care au urmarit derularea procesului. Judecatorul Rodney Melville, care s-a bazat pe o modificare recenta a procedurilor judiciare din California, a autorizat prezentarea, in fata tribunalului, a cinci acuzatii anterioare referitoare la cinci baieti. In mod ironic, din cauza unei afaceri similare anterioare in care a fost implicat Jackson si care s-a solutionat in 1994, printr-un acord financiar, autoritatile au decis sa opereze aceste modificari in cadrul legislatiei, in scopul facilitarii condamnarii actelor de pedofilie. "In cazul in care va fi considerat vinovat, aceasta va fi afacerea cheie care va fi invocata in fata tuturor Curtilor de Apel si a Curtii Supreme", a declarat Michael Cardoza, un fost procuror. Jackson nu este singurul acuzat in cazul caruia este invocata aceasta lege, dar, data fiind amploarea cazului, procesul lui ar putea deveni instrumentul principal pentru toti cei care considera ca analizarea cazurilor anterioare deturneaza atentia juratilor de la dosarul in care au fost chemati sa se pronunte. "Este posibil ca acuzarea sa-i fi convins pe jurati ca Michael Jackson este pedofil. Insa i-a convins de acest lucru in cadrul procesului judecat?", s-a intrebat Michael Cardoza, dupa pledoariile de vineri. Laurie Levenson, profesor de drept la Universitatea Loyola Marymount, considera ca este posibil ca Michael Jackson sa fie condamnat. "Dosarul nu este unul foarte consistent, insa daca juratii vor sa-l considere pe Michael Jackson un pedofil in serie, procurorii le-au dat suficiente motive in sprijinul acestei variante", a declarat ea. Destinul lui Jackson ar putea depinde de modul in care jurati isi interpreteaza sarcina. (D.M.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.