Editura Gramar a publicat cu catva timp in urma memoriile lui Virgil Gheorghiu, poet, jurnalist si romancier, stabilit in 1948 in Franta, cunoscut indeosebi prin romanul Ora 25 (1950). Numele adevarat al autorului este insa Constantin Virgil Gheorghi
Editura Gramar a publicat cu catva timp in urma memoriile lui Virgil Gheorghiu, poet, jurnalist si romancier, stabilit in 1948 in Franta, cunoscut indeosebi prin romanul Ora 25 (1950). Numele adevarat al autorului este insa Constantin Virgil Gheorghiu si trebuie marcat ca atare pentru a nu-l confunda cu celalalt Virgil Gheorghiu, poet delicat in maniera Vinea, autor, intre altele, al Cantecelor de faun... Pe acesta din urma critica romaneasca din epoca interbelica il comenteaza cu simpatie, iar E. Lovinescu ii face, in Memorii, un portret de neuitat. Constantin Virgil Gheorghiu a debutat si el ca poet (Viata de toate zilele, 1939; Caligrafie pe zapada, 1940), fara sa atraga prea mult atentia criticii literare. Mai mare succes au avut reportajele sale de razboi (Ard malurile Nistrului, 1941) prefatate de Tudor Arghezi si folosite mai tarziu de Marin Preda, ca sursa documentara, in romanul Delirul. Autorul a studiat, dupa razboi, teologia la Heidelberg si, instalat la Paris, a devenit preot si, dupa ce a publicat Ora 25, roman de succes (succes intarit si de versiunea cinematografica americana in care rolul principal este jucat de Anthony Quinn), a scris un numar mare de carti in maniera pitoresc politieneasca. Printre titlurile mai cunoscute: La seconde chance (1952), Les Sacrifiès du Danube (1957), La Maison de Petrodava (1961), Les Imortels d'Agapia (1964), Dieu Paris (1964) etc. A publicat si cateva scrieri autobiografice, inclusiv un volum de Memorii (1990), tradus acum in limba romana de Sanda Mihaescu-Carsteanu...
Emigratia romaneasca din Franta a primit, la inceput, favorabil proza lui Constantin Virgil Gheorghiu, apoi, din pricini pe care nu este locul sa le discutam aici, a repudiat pe acest teolog ortodox prolific si imprevizibil in reactii. Mircea Eliade citeste, de pilda, in manuscris romanul Ora 25 si este entuziast: "N-am citit nimic, in nici o literatura, care sa se apropie, cat de departe, de teroarea istoriei pe care o indura personajele Dumitale. Consider Ora 25 una dintre cele mai mari carti ale generatiei noastre, din toate tarile" - scrie el autorului (Cf. Corespondenta, III, 2004). Nu peste mult timp isi retrage admiratia si-l denunta pe autor ca un inrait impostor. La fel vor proceda Monica Lovinescu si Virgil Ierunca. Care-i adevarul? Adevarul nu poate fi stabilit decat dupa o lectura, fara idei preconcepute, a operei. Dupa moartea scriitorului (1992), familia a donat Bibliotecii Academiei Romane arhiva lui franceza. Ea merita a fi cercetata. Mircea Zaciu face o sinteza critica destul de severa, in Dictionarul Scriitorilor Romani, cu referinte speciale la poezia in limba romana si la Ora 25. Actiunea critica trebuie continuata.
Memoriile nu sunt, trebuie sa spun, stralucite, desi Alain Peyrefitte, autor al unui eseu celebru, Le Mal francais, le gaseste mai mult decat remarcabile: "un mare scriitor, martor al dramelor si marilor tulburari ale secolului nostru, se angajeaza sa reinvie si sa cante o lume disparuta". Cat de mare scriitor este Constantin Virgil Gheorghiu ramane de vazut. Ora 25 nu-i, oricum, o carte oarecare. Am vrea noi ca alte romane romanesti sa aiba succesul acestei proze cu o intriga, adevarat, rocambolesca, nu lipsita, cu toate acestea, de un tragism autentic... Martor al secolului sau Constantin Virgil Gheorghiu este in chip cert. Memoriile sale vorbesc pe larg despre marile traume colective (primul razboi mondial, luptele politice interbelice, miscarea legionara, represiunile nationaliste, al doilea razboi mondial etc.) si despre modul in care le strabate un copil de preot nascut prin partile Neamtului. Scriindu-le in frantuzeste si stiind cui se adreseaza (unui cititor occidental care nu cunoaste decat foarte vag istoria romanilor), autorul da informatii istorice si geografice peste care, evident, cititorul roman trece rapid. Interesul lui este pentru destinul individual din interiorul acestei istorii pline de fapte abominabile.
Ce-i ofera Memoriile lui Constantin Virgil Gheorghiu? Inainte de a raspunde, sa spunem ca orice carte de Memorii este sau trebuie sa fie, direct sau indirect, un roman de formatie si un roman de familie. Asteptam, cand luam in mana o confesiune de acest fel, sa descoperim o viata care, vorba lui Malraux, se transforma intr-un destin. O viata care are, cu alte vorbe, o semnificatie in ordine existentiala si poate impune un personaj intr-o istorie anonima. Pentru aceasta, autorul care-si povesteste viata trebuie sa aiba simt epic si, neaparat, trebuie sa fie un bun moralist. Constantin Virgil Gheorghiu are simt epic, dar este un slab moralist. Reflectiile sale, cu precadere de ordin religios, sunt fara substanta. si prea din cale afara de previzibile, livresti, marunt livresti...
Cateva scene sunt de retinut in insemnarile preotului Constantin Virgil Gheorghiu, marginalizat in exilul romanesc... S-a nascut, repet, in familia unui preot de tara, sarac si cucernic. Copilul invata rugaciunile inainte de a invata sa citeasca. Isi admira tatal (lucra rar in secolul psihanalizei!) si la 6 ani vrea sa devina sfant. Afla ca sfintenia nu-i o profesiune ce se poate invata si este, din aceasta pricina, trist. Se pregateste, la indemnul familiei, pentru o cariera militara. Reuseste. Devine "vultur regal", adica elev la Liceul Militar din Chisinau. Bune pagini despre calatoria unui preot de tara si a baiatului sau intr-o Basarabie desprinsa, parca, dintr-un roman de Gib Mihaescu. Mandru de succesul sau, elevul-militar se initiaza in disciplina cazona. Gandul lui este insa la literatura. Scrie versuri si versurile, surpriza!, sunt publicate de revistele bucurestene. Cand termina liceul, tanarul moldovean renunta la cariera militara si vine in Capitala. E famelic, nu are unde sta, trece prin mediile boemei bucurestene, cunoaste indivizi dubiosi, dar si oameni de inima. Poetul Nicolae Crevedia il angajeaza ca secretar particular, apoi il repudiaza din pricina unei pelerine pe care i-o imprumutase... Memorialistul nareaza fara umor vicisitudinile sale de gazetar tanar, citeaza din Parintii Bisericii, vorbeste de confruntarile politice fara a da insa fapte individualizate. Ceea ce este o eroare. Poetul Constantin Virgil Gheorghiu publica un poem dedicat mitului tatalui si, dupa oarecare vreme, este denuntat de Buna-Vestire de plagiat. Ar fi plagiat un poem al lui Virgil Carianopol. Numai ca el publicase poemul cu un an de zile sau cateva luni inaintea lui Virgil Carianopol. Este, care va sa zica, viceversa. Nu-i simplu insa sa dovedeasca aceasta incurcatura: Virgil Carianopol este legionar si presa legionara, ii spune Radu Gyr, nu admite ca un membru al Legiunii sa faca un act necinstit. Asa ca poetul napastuit nu-si poate dovedi nevinovatia. Pare un lucru aiuritor, n-am cum sa-i verific autenticitatea, sigur este ca Memoriile lui Constantin Virgil Gheorghiu vorbesc de el...
Ce retin din aceste confesiuni lipsite, in fond, de pregnanta epica, este vointa unui tanar intelectual de a deveni poet si credinta lui, nebuneasca si darza, ca "voi fi marele poet al poporului meu". Si, adauga el intr-un loc: marele poet al lui Dumnezeu... A devenit, in mod sigur, slujitor al lui Dumnezeu si prozator foarte productiv. Poezia ramane si in cazul lui o boala de tinerete.

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.