Lectia Bagdad

Motto: Inainte de a deveni istorie si chiar de a se intampla, multe evenimente majore sunt pregatite in laborator
Au trecut, fara nici un deznodamant, cele doua zile chinuitoare de ultimatum. Si sfintele sarbatori de Pasti. Faptul ca, dincolo de asigurarile frecvente oferite de presedintele Traian Basescu, nu avem nici o alta veste, nu inseamna ca situatia s-a agravat. Dar nici ca s-a ameliorat. Oricum, momentul unui deznodamant se apropie. Daca el va fi fericit si cei patru ostatici vor fi eliberati, aceasta nu va insemna nicidecum ca membrii celulei de criza, precum si celelalte persoane angajate in operatiune au actionat impecabil. Si nici macar ca au actionat bine. Iar daca deznodamantul va fi tragic, la fel, nu putem, in mod logic, considera ca toti au gresit. Prima criza majora de acest fel la care este supusa conducerea politica a Romaniei si societatea civila va arata, la capatul ei, ca stim sau ca nu stim sa gestionam asemenea evenimente. Ca le gestionam mai bine sau mai putin bine. Ca unii sufera de orbul gainii, ca altii isi iau leafa degeaba si, in fine, exista persoane care au demonstrat inteligenta, curaj, profesionalism si spirit de initiativa. In functie de ce criterii vor trebui judecati unii si altii atunci cand vom avea un rezultat final?
Societatea civila va putea fi cantarita cu cel putin doua unitati de masura. Cat de intens preocupata a fost ea de soarta celor patru ostatici, cum a stiut sa puna presiune asupra Guvernului si grupului de rapitori si in ce masura nu a degenerat intr-o stare de isterie colectiva, iata un prim set de criterii. Al doilea se refera la capacitatea societatii romanesti de a fi sau de a nu fi consecventa cu ea insasi. De exemplu, a cere retragerea trupelor din Irak pur si simplu pentru ca patru ostatici cunosc de 38 de zile acest cosmar, nu este o nota buna pentru o natiune care se vrea a fi verticala. Si presa, in context, poate fi judecata in functie de ineptiile pe care unii jurnalisti le-au lansat, construind scenarii false si realitati paralele. In fine, partidele politice vor fi notate prost atunci cand vom trage linie si se va constata ca unele dintre ele au incercat sa castige un capital electoral pe seama unei drame. Dar de o judecata mult mai atenta va trebui sa "beneficieze" persoanele care gestioneaza, aflate in varful piramidei politice, aceasta criza fara precedent. Incepand chiar cu Traian Basescu.
Daca cei patru ostatici nu vor fi eliberati, nu inseamna automat ca vinovatul numarul unu este Traian Basescu. Si nici nu-l va face nimeni erou daca celula de criza reuseste. Dar, oricum, presedintele CSAT poarta o imensa raspundere. Care, in paranteza fie spus, il face sa abdice mult prea usor de la alte doua crize majore cu care se confrunta Romania, cea a inundatiilor, in raport cu care puterea de la Bucuresti pare incapabila sa pregateasca o riposta pe termen lung pentru prevenirea altor situatii similare si criza legislativa, intrucat actualul aranjament al majoritatii la guvernare ingheata, practic, procesul parlamentar. Dar seful statului va fi ultimul judecat. Si cel mai aspru. Pentru ca, in prealabil, va trebui vazut cum au actionat toate celelalte verigi aflate sub comanda sa. De pilda Serviciul de Informatii Externe. Decenii la rand, de cand acesta a fost construit de catre serviciul secret sovietic, spionajul romanesc si-a construit legenda ca a penetrat tot ce se poate penetra pe planeta in general si in lumea araba in special. De altfel, a si beneficiat de conditii favorabile, de vreme ce zeci, poate sute de mii de tineri arabi si-au facut studiile in Romania. Teoretic, SIE ar trebui sa aiba informatori si agenti acoperiti in toate structurile societatii irakiene. Inclusiv printre insurgenti. Si, tot in mod normal, aceasta armata din umbra a spionajului romanesc ar fi trebuit sa fie pusa instantaneu in miscare. Ceea ce deja ar fi condus cel putin la localizarea cladirii unde cei patru sunt tinuti prizonieri. Tot SIE este responsabil pentru buna sau proasta cooperare cu celelalte servicii secrete. Care ne-ar fi putut oferi pe tava lectii anti-tero sau chiar informatii de prima mana. Si care ar putea ramane impasibile sau ar putea actiona in forta in cooperare cu SIE. Armata, la randul ei, dupa atata timp de la stationarea in Bagdad, ar trebui sa dispuna acolo de un puternic dispozitiv al informatiilor militare. Si daca e asa, atunci negociatorii ar trebui, in acest moment, sa fie stapani pe situatie. In zona Bagdadului, in mod obligatoriu, romanii ar trebui sa dispuna de trupe de comando. Daca ele sunt gestionate de generalul Teodor Frunzetti de la Buzau, atunci ne-am ars. Pentru ca omul este cel putin vazduhist.
Lectia Bagdad poate insemna pentru unii dintre acestia o nota de trecere. Indiferent de rezultat. Iar pentru altii, o palma rasunatoare pe un obraz pana mai ieri simandicos. Voi reveni asupra acestei teme.

---

Despre autor: