Despre Uniunea Europeana, fara iluzii

Romania a semnat, ieri, la Luxemburg, tratatul de aderare la Uniunea Europeana. Ceea ce in urma cu cativa ani parea doar un vis indepartat a devenit acum o realitate aproape palpabila. Chiar punand raul inainte, in maximum trei ani vom deveni membri ai Uniunii Europene. Daca lucrurile merg bine, aderarea efectiva va avea loc in mai putin de 20 de luni. Va fi insa acesta sfarsitul tuturor problemelor noastre? Nicidecum. Din pacate, nimic nu pare sa-i pregateasca deocamdata pe romani pentru socurile economice si sociale inevitabile intr-un astfel de proces.
Sunt inca destui cei care cred ca, in zorii zilei de 1 ianuarie 2007, ne vom trezi brusc mai bogati, mai civilizati si mai europeni. Ca, peste noapte, nivelul nostru de trai va creste spectaculos. Ca ne vom uita incantati pe ferestre si vom constata ca Romania a fost teleportata intr-un Occident plin de lapte si miere. Asemenea iluzii nu sunt doar nerealiste, sunt de-a dreptul primejdioase. Ele risca sa provoace, mai tarziu, mari deziluzii, reactii violente de respingere si chiar crize politice.
A cui este vina? A guvernantilor nostri de ieri si de astazi. Este, desigur, laudabil faptul ca toti politicienii romani, indiferent de culoare, s-au pronuntat ferm in favoarea integrarii europene. Din pacate, toti au transformat aceasta chestiune intr-o promisiune electorala, intr-un fel de slogan de campanie. Au prezentat-o superficial si festivist. UE ca noul "El Dorado". Nimeni nu se prea inghesuie sa vorbeasca despre costurile integrarii. Despre intreprinderile care vor falimenta, despre someri, despre cresterea preturilor, despre milioanele de agricultori care nu vor avea cum sa respecte criteriile de calitate impuse de Uniune, in primul rand fiindca nici n-au auzit de ele. Nimeni nu ne spune ca, inainte de a ne fi mai bine, o vreme ne va fi, probabil, mai rau.
Socurile tranzitiei sunt inevitabile. Ar fi bine sa ne pregatim pentru ele. Sa ne uitam putin ce se intampla in tarile care au intrat in UE in 2004. Si care, dupa toate evidentele, erau mult mai bine pregatite decat noi pentru integrare. Nicaieri raiul n-a pogorat pe pamant peste noapte. Agricultorii polonezi sunt extrem de nemultumiti. In Cehia, euroscepticismul a atins cote alarmante. Vecinii unguri vin acum sa se aprovizioneze mai ieftin din Romania, inversand sensul traditionalului mic trafic de frontiera.
Pe de alta parte, Europa occidentala se confrunta cu propriile ei probleme, de la recesiunea economica, la ostilitatea crescanda a populatiei fata de noile valuri de extindere a Uniunii. Noii veniti in UE nu mai pot spera la spectaculoasele infuzii de capital care au produs miracole economice in Grecia, Spania sau Portugalia. De ce? Pentru ca aceleasi fonduri se impart deodata la mult mai multi. Din aceeasi prajitura trebuie sa se sature acum, in acelasi timp, 12 guri flamande. Ceea ce nu va fi usor.
Desigur, nu trebuie sa intram in panica. Directia spre care ne indreptam este cea buna. Mai mult. Este singura posibila. Europa e marea, unica noastra sansa. Sa nu ne imbatam cu apa rece crezand ca Romania poate face, pe cont propriu, mari jocuri geostrategice. Ca-si poate negocia un destin "nord-atlantic" separat. Celebra "axa a lui Basescu" (Bucuresti-Londra-Washington) este la fel de stupida ca fitele de "lider regional" ale lui Emil Constantinescu. Numai din interiorul Europei putem spera sa avem un cuvant de spus in politica internationala. Fiindca, in acest domeniu, dimensiunea conteaza. Acesta este crudul adevar pe care l-au inteles mai toti politicienii vest-europeni. Chiar Franta si Germania sunt mult prea mici pentru a supravietui singure globalizarii. Numai o Europa largita si puternica poate ramane un centru de influenta si un pol de stabilitate intr-o lume aflata in plina transformare. Acesta este "secretul" extinderii UE, in ciuda costurilor imense si a ostilitatii populare.
Romania nu are alta optiune decat sa se agate, din mers, de marea corabie europeana. Vom fi cu siguranta zgaltaiti de curenti, stropiti de valuri, poate chiar zguduiti de convulsii. Barcuta noastra va trosni din toate incheieturile. Trebuie sa ne asteptam la asta. Sa fim pregatiti, in primul rand psihologic. Este o etapa prin care suntem obligati sa trecem. Nu exista alternativa. Nu avem cum sa ne trezim direct pe puntea de comanda, sau instalati confortabil in vreo cabina de clasa intai.
Nu ne putem permite sa ne mai leganam in vise utopice. Integrarea bate la usa si avem foarte multe de facut. Nu doar pentru a fi acceptati in selectul club european, ci, mai ales, pentru a supravietui acolo o data intrati.

---

Despre autor: