Business 14:00
Horoscop 04:00
Horoscop ieri
Nu ai cont? Aboneaza-te
Politica 15 Jun. 2020
Fostul ministru al Finanțelor, Eugen Teodorovici, aduce critici atât la adresa președintelui Klaus Iohannis, cât și propriului partid, PSD, pentru felul în care au gestionat disputele aprige din ultimele câteva luni.
Entertainment 15 Jun. 2020
Creatorul de moda, Mihai Albu, a publicat luni, pe pagina sa oficială de Facebook, o postare prin care dorește să clarifice situația în care se află, după ce ar fi apelat la organele penale împotriva Iuliei Albu, mama fiicei sale.
International 15 Jun. 2020
Ministerul Sănătății din Rusia a cerut tuturor hotelurilor din țară să anunțe autoritățile în cazul în care adulții necăsătoriți vor să petreacă noaptea împreună.
Sci-Tech 15 Jun. 2020
ANCOM a publicat statistici cu privire la evoluția traficului de internet în România, pe perioada carantinei din ultimele luni.
Social 15 Jun. 2020
Patru adolescenți din Reșița, cu vârste cuprinse între 16 și 17 ani, au bătut cu brutalitate un bărbat de aproape 30 de ani până l-au omorât, iar mai apoi i-au incendiat cadavrul pentru a șterge urmele și a da impresia că a murit într-un incendiu.
Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării anunță că a fost observat cel mai mare grup de păsări flamingo în România, în ultimii 100 de ani.
Sediul Brigăzii pentru Combaterea Crimei Organizate din București ar fi fost jefuit, în timp ce polițistul ce păzea intrarea dormea.
Sanatate 16 Jun. 2020
În fiecare an îți promiți că vei fi atent cu expunerea la soare, dar, în fiecare an, ajungi, inevitabil, să exagerezi cu statul la plajă. Ai mare grijă, însă, multe remedii naturale din popor pot fi dăunătoare pielii și cauzează mai mult rău decât bine. Pentru că zilele caniculare se apropie cu pași repezi, am adunat mai jos câteva remedii împotriva arsurilor solare care funcționează și câteva pe care e bine să le eviți.
Social 16 Jun. 2020
Un microbuz și o mașină s-au ciocnit în județul Vrancea, iar Planul Roșu de Intervenție a fost activat.
Președintele Societății Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a dat declarații referitoare la unele acuzații din ultima perioadă, potrivit cărora guvernanții ar manipula datele despre numărul cazurilor de Covid-19. Rafila susține că modul în care se face această raportare „face practic imposibilă orice manipulare a datelor”.
Poate că ți s-a întâmplat și ție: ai luat ultima felie de pâine din pungă și te pregătești să o ungi cu unt când observi câteva pete mici de mucegai. Ce faci: îndepărtezi mucegaiul și mănânci pâinea sau o arunci la gunoi?
International 16 Jun. 2020
Șase foști angajați ai companiei eBay au terorizat un cuplu de bloggeri din Statele Unite, pentru că aceștia criticau compania în articolele lor.
Politica 16 Jun. 2020
CNSAS consideră că Mugur Isărescu a fost colaborator al Securității și a cerut în instanță constatarea acestei calități.
În cadrul emisiunii „Lumea lui Banciu”, difuzată luni seară, prezentatorul a deschis subiectul despre cazul fetei care a fost incendiată în Mehedinți de un bărbat care fusese condamnat la închisoare pe viață și eliberat condiționat în 2019.
După trei luni de zile în care au fost închise din cazuza pandemiei de coronavirus, sălile de sport și-au reluat astăzi activitatea. Printre regulile controversate pe care le-au impus autoritățile se numără și interzicerea sticlelor de apă în sălile de sport.
Un raport CIA din anul 1982 vorbește despre situația precară în care se găsea România la momentul respectiv, dar și despre posibilii succesori ai lui Ceaușescu, între care este prezentat și Ion Iliescu, cel care avea să devină liderul României post-decembriste.
În Balș, județul Olt, cursul râului Olteț s-a blocat pur și simplu din cauza cantității uriașe de gunoaie aduse de viitură. A fost nevoie de intervenția mai multor utilaje, care să îndepărteze gunoaiele astfel încât apa să nu intre în oraș.
Accidentul rutier care a avut loc marți dimineaţă în Vrancea a fost surprins de o cameră de supraveghere din zonă. În urma impactului puternic au fost raportate două persoane decedate și alte 11 rănite grav, printre care se numără și un copil.
Liviu Pop, senator PSD, a anunțat că DNA a clasat ancheta care îl viza. Acesta a fost acuzat de Ionuț Pintea, fiul Sorinei Pintea, că ar fi luat o parte din șpaga destinată mamei sale.
Incredibil 16 Jun. 2020
O dolină uriașă s-a deschis într-un cartier din Dakota de Sud, amenințând casele din zonă. Speologi care au hotărât să coboare în groapă pentru a o explora au avut o surpriză de proporții.
Grupul de Comunicare Strategică atrage atenția asupra unor știri false care circulă pe internet, distribuite de site-uri rusești.
Animalele sălbatice au ajuns pe o stradă principală din Bușteni și a fost nevoie de intevenția jandarmilor pentru ca acestea să fie alungate din calea oamenilor.
Cele două mașini ale lui Gheorghe Dincă, criminalul din Caracal, care este acuzat de răpirea și uciderea Alexandrei Măceșanu și Luizei Melencu, au fost scoase la licitație.
Adrian Vasilescu, consilierul de strategie al lui Mugur Isărescu, îi ia apărarea guvernatorului BNR și spune că acesta nu a colaborat cu Securitatea.
Social-democrații au publiat pe Facebook un mesaj în care îi acuză pe cei din PNL că se folosesc de „fake-news-uri grosolane” pentru a impune încă o lună de stare de alertă.
Vladimir Jurăscu, cel mai longeviv actor al Teatrului Național din Timișoara, s-a stins din viață marți, 16 iunie.
Andrei Baciu, sceretar de stat în Ministerul Sănătății, a declarat că lumea va trăi o lungă perioadă de timp cu virusul Covid-19.
Auto 16 Jun. 2020
Un proiect legislativ propune ca, începând din 2025, vehiculele care asigură servicii de transport persoane (taxi, Uber) și cele sub 7.5 tone care distribuie mărfuri în interiorul orașelor să fie “verzi”. Inițiatorii vor ca aceste mașini diesel și pe benzină să fie înlocuite de vehicule cu propulsie electrică, hibridă, pe bază de hidrogen, gaz natural comprimat sau GPL.
O mașină de poliție care se afla în misiune a fost lovită în plin de o șoferiță neatentă, într-o intersecție din Timișoara.
Un bărbat din Vădeni, comuna Cavadinești, judeţul Galaţi a ajuns după gratii, fiind acuzat de tentativă de omor după ce și-a mușcat, asfixiat și desfigurat bebelușul în vârstă de 7 luni.
Tensiunile din peninsula Coreeană continuă să escaladeze, iar Coreea de Nord a aruncat în aer biroul de legătură cu Coreea de Sud.
Entertainment 16 Jun. 2020
Celebrul actor a postat pe contul său oficial de Facebook un mesaj emoționant și o filmare cu fetița lui, Maria Petre-Viziru. Micuța s-a născut acum două zile și este perfect sănătoasă.
Doi bărbați care au bătut cu sălbăticie un cal au fost reținuți de către Poliția din Suceava.
Social 17 Jun. 2020
Nelu Tătaru, Ministrul Sănătății, a anunțat că marți a înscris România în sistemul european pentru vaccinul anti-Covid.
Sanatate 17 Jun. 2020
Cu toate că situația din ultima perioadă, în contextul pandemiei de coronavirus, s-a îmbunătățit considerabil față de cea din lunile trecute, secretarul de stat Raed Arafat avertizează că situația poate oricând să se deterioreze dacă nu sunt respectate normele impuse.
Entertainment 17 Jun. 2020
Puține lucruri se compară cu legătura puternică dintre un copil și animalul său de companie. Andrea Martin, un fotograf renumit și premiat din Virgina de Vest, a realizat o serie de fotografii în care surprinde iubirea necondiționată dintre copii și animale.
Institutul Național de Sănătate Publică a făcut câteva propuneri cu privire la începerea noului an școlar din toamnă, pentru a se evita transformarea școlilor în focare de coronavirus.
Politica 17 Jun. 2020
Birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor se vor reuni miercuri dimineață, începând cu ora 9:30.
Primarul general al Capitalei a susținut că şi-ar dori ca Nicuşor Dan să ajungă viceprimar, considerând că ar colabora bine cu acesta: „Aş vrea să fac echipă cu domnul Dan, în calitate de viceprimar”.
Un primar al unei comune din Dâmbovița a refuzat să mai investească în sărbătoarea așezării și a redirecționat banii către cumpărarea de tablete pentru elevi.
Recomandari 17 Jun. 2020
De la staycation la modă en plein air: Vara a sosit direct cu dor de vacanță și designerii se conformează la unison tendinței momentului - acest sezon se petrece exclusiv afară.
Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a explicat de ce în cadrul noilor măsuri de relaxare se pot redeschide bisericile, dar teatrele nu au permisiunea de a-și primi spectatorii.
Ministerul Sănătății a ținut să clarifice recomandările INSP, cu privire la redeschiderea școlilor, publicate chiar pe site-ul propriu, susținând că sunt „un document vechi de lucru, care nu mai este de actualitate în faza epidemiologică actuală”.
Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a publicat un mesaj pe contul său de Facebook prin care prezintă dovada că Parlamentul a fost doar „informat” de către cei din Guvern asupra prelungirii stării de alertă și nu „sesizat”, cum ar fi trebuit să procedeze în mod normal.
International 17 Jun. 2020
Un român este considerat erou în Marea Britanie după ce și-a salvat vecinul din casa cuprinsă de flăcări.
Nicușor Dan îi dă replică Gabrielei Firea, după ce aceasta a declarat că ar vrea să facă echipă cu el la Primăria Capitalei: ea primar, el viceprimar.
Tragedia a avut loc în această săptămână în localitatea Comănești din comuna Suhărău. Un individ neidentificat a intrat în casa preotului din sat pe care a devastat-o și în final a incendiat-o pentru a reuși să fugă.
Sci-Tech 17 Jun. 2020
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a amendat Google România, după ce pe serviciul Maps a apărut ”Catedrala Prostirii Neamului” în locul Catedralei Mântuirii Neamului.
Procurorii DIICOT au destructurat o rețea de persoane care înșelau cetățeni de bună credință cu promisiuni de locuri de muncă în străinătate.
Foloseste formularul de mai jos