Social 16 Iunie 2020 10:37

În cadrul emisiunii „Lumea lui Banciu”, difuzată luni seară, prezentatorul a deschis subiectul despre cazul fetei care a fost incendiată în Mehedinți de un bărbat care fusese condamnat la închisoare pe viață și eliberat condiționat în 2019.

Radu Banciu susține că toate aceste lucruri s-au întâmplat din cauza sistemului de Justiție din România, sistem care nu a reușit să facă nimic în ultimii 30 de ani, amintind de cele două cazuri nerezolvate - dosarul Mineriadei și dosarul Revoluției.

„Criminalul Turnagiu a păcălit sistemul pentru eliberarea condiționată, un om care a omorât 5 persoane în anii 90 a fost eliberat condiționat și a incendiat o fată de 17 ani din Mehedinți care se află în stare gravă. A fost eliberat de Justiția din România, de sistemul de Justiție din România, care 30 de ani mai târziu, după ce n-a reușit să facă nimic, nici în dosarul Mineriadei nici în Dosarul Revoluției, a găsit de cuviință să-l elibereze pe acest nene, care cumulase la un moment dat aproape 100 de ani de pușcărie din câte avea acolo. I-a dat drumul...”, a spus Banciu.

De asemenea, prezentatorul spune că persoanele aflate în pușcărie pot păcăli foarte ușor sistemul de Justiție prin diferite metode, cea mai cunoscută fiind scrierea unor cărți și astfel criminalii periculoși sunt lăsați în libertate și ajung să nenorocească vieți nevinovate, cum a fost și cazul adolescentei din Mehedinți.

„Fiecare condamnat din România trece prin analiza unui consilier de probațiune,atunci când cere liberarea condiționată, deși cu toții știm că nu este decât o păcăleală a sistemului, de la cărțile pe care unii le scriau, de la romanele...la inventatorii care ieșeau din pușcărie, la tot felul de oameni dintr-o dată de bine, care păcăleau sistemul de Justiție cu propriile lui arme. Erau lăsați în libertate ca până la urmă să pună japca pe noi și în cele mai multe ori să recidiveze să devină iară niște criminali. Foarte interesant, îi găsește cvazi-nevinovați pe unii. Ajungem noi la pușcărie pentru că ne răstim la aceștia”,a mai adăugat acesta.

Citeste si:
Oana Roman, dezvăluiri uluitoare despre căsnicia pe care a avut-o...
Oana Roman, dezvăluiri...

Despre autor:


Ultima actualizare: 16 Iunie 2020 - 10 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.