Vremea dialogului cu Iranul

O astfel de reconsiderare strategica este probabil foarte necesara pentru aceia din Administratia Bush care pana de curand au profetit pericolul iminent. Pentru europeni, NIE nu a inlaturat, ci a confirmat ingrijorarile care au provocat grupul UE-3 (Marea Britanie, Franta si Germania) - anume ca programul nuclear i-ar putea da Iranului capacitati nucleare militare si inainte de asta ar putea declansa proliferarea nucleara regionala. De asemenea NIE a confirmat doua presupuneri care au ghidat abordarea diplomatica europeana: Iranul reactioneaza la incurajarile si descurajarile externe si luarea in considerare a intereselor iraniene legitime este cea mai buna cale de a influenta liderii iranieni. Cei mai multi europeni care au avut de a face cu aceasta problema, de asemenea presupun ca Iranul tinteste catre capacitati care i-ar face posibile toate optiunile, inclusiv dezvoltarea rapida de arme nucleare, in loc de obtinerea unei arme care ar viola astfel Tratatul de neproliferare.
Astfel ca ingrijorarile privind programul nuclear iranian sunt inca justificate. Abordarea diplomatica necesara trebuie sa includa trei componente. Prima: trebuie sa se bazeze pe consens international larg. A doua: trebuie sa comunice clar ca problema o reprezinta proliferarea nucleara, nu natura regimului iranian. A treia: orice alte sanctiuni trebuie sa fie insotite de o oferta sincera de dialog. Prin contrast, unii strategi politici americani continua sa creada ca Iranul isi va abandona programul de imbogatire a uraniului doar daca UE va impune sanctiuni unilaterale. Insa o analiza a comportamentului presedintelui iranian Mahmud Ahmadinejad indica faptul ca santiunile UE vor duce la o reorientare a comertului cu China, Rusia, Turcia sau Dubai. Unele importuri vor deveni mai scumpe pentru Iran, insa efectul economic ar fi limitat. Din punct de vedere politic, Ahmadinejad va folosi sanctiunile unilaterale in scopuri de propaganda - sustinand ca Iranul nu are un conflict cu comunitatea internationala, ci cu statele imperialiste care vor sa impiedice progresul tehnologic al tarii sale. Din aceste motive europenii sunt in favoarea unei noi rezolutii a Consiliului de Securitate, chiar daca aceste masuri sunt mai slabe decat ce ar putea impune unilateral SUA si Europa impreuna. O astfel de rezolutie ar trimite un semnal eficient catre publicul iranian si elita politica - ca Iranul se afla in conflict cu intreaga comunitate internationala. (...) Atat UE cat si SUA trebuie sa fie pregatite sa angajeze negocieri directe, complete si neconditionate cu Iranul. In ceea ce priveste garantiile de securitate, America este prezentul dusman al Iranului si potentialul partener. Pana acum, cele doua guverne au comunicat fie prin intermediul UE ori pe probleme limitate prin intermediul ambasadorilor din Bagdad. Pana acum, SUA a insistat ca va fi de acord cu un dialog extins doar daca Iranul isi suspenda activitatile de imbogatire a uraniului. Insa acesta ar trebui sa fie rezultatul negocierilor, nu o preconditie. Orice vor decide SUA si UE sa faca in privinta Iranului, aceasta va afecta dinamica politica interna a acestei tari. Oricum, cea mai buna metoda de intarire a lui Ahmadinejad pare sa fie amenintarea regimului si a tarii. Un angajament onest va permite oponentilor pragmatici ai lui Ahmadinejad sa arate ca presedintele iranian si politicile sale controversate sunt de vina, si nu Occidentul.
Copyright: Project Syndicate, 2007.
www.project-syndicate.org

---

Despre autor: