"Am fost foarte legata, foarte indragostita de meseria mea, dar azi ii multumesc lui Dumnezeu ca am facut-o in acea perioada, asa cenzurata cum era. Profesionalismul de atunci s-a pierdut. Si respectul fata de public", marturisea fosta prezentatoare TVR. Sanda Taranu implineste astazi 69 de ani.  "Sunt placut surprinsa ca ati aflat de aniversarea mea, pentru ca eu n-am prea fost obisnuita sa-mi serbez ziua, nici macar in familie. Intotdeauna eram pe post de ziua mea, la Televiziune. Anul trecut, la a 50-a aniversare a Televiziunii Romane, colegii mei au instalat la poarta Televiziunii un ecran imens. Inainte de a intra pe poarta Televiziunii am privit la acel ecran. Era o doamna, o domnisoara, o figura pe care atunci cand am vazut-o l-am intrebat pe sotul meu cine e. Tu esti, mi-a raspuns. M-a surprins in mod placut aceasta surpriza extraordinara. Imi pare bine ca inca mai am relatii foarte bune cu toti din Televi­ziunea Romana si ma bucur foarte mult pentru cei care se manifesta acum si sunt profesionisti. Ma bucur pentru succesul lor. Fac parte din televiziunea in care am lucrat eu si consider ca televiziunea e casa mea. Ma bucur pentru orice succes al Televiziunii Romane si pentru oamenii care lucreaza acolo.   «Sa stiti ca va iubim, pentru ca sunteti a noastra!» este cel mai frumos lucru care mi s-a spus vreodata. Este extraordinar sa te considere oamenii ca fiind al lor, ca faci parte din familia lor. Este mai mult decat orice. In scrisori, oamenii imi scriau: «Va scriem dumneavoastra, pentru ca numai in dumneavoastra, avem incredere». Am stat de foarte multe ori si m-am gandit de unde imi vine aceasta incredere. Nu stiu sa ras­pund. Ma bucur ca este asa, pentru ca e mare lucru sa ai increderea, prietenia si dragostea oamenilor. Cred ca aceeasi dragoste si acelasi respect venea si din partea mea ori de cate ori m-am adresat lor. Aceasta dra­gos­te si acest respect s-au intors catre mine inzecit.  Lumea ma re­cu­noaste si acum pe strada, ma opreste si-mi spune: «Sa stiti ca nu v-am uitat». Acesta este lucrul pentru care ma felicit, dar aici nu stiu daca e meritul meu. Cred ca e ceva ereditar. Au fost foar­te multe momente fru­moase,  dar au fost si momente grele, ca in orice me­serie. Insa eu ma gandesc doar la cele frumoase. Asa am fost educata si probabil ca asta e structura mea. Ma felicit ca sunt asa, ca sa nu am re­grete care sa-mi distorsioneze sufletul sau sa ma urateasca. Nu ma gandesc niciodata decat la tot ceea ce a fost frumos si asta imi da si tonusul pe care trebuie sa-l am. Toata lumea trebuie sa-l aiba, indiferent daca mai este sau nu in activitate. In afara de sanatate, imi doresc sa nu mai am momente de tristete asa cum am avut in ultimul timp, pentru ca am pierdut atatia oameni dragi."