In ajunul Craciunului ma trezeam cu noaptea in cap si plecam la "boboneti". Colindam prin sat, pana la ivirea zorilor, dimpreuna cu o verisoara si cu un vecin, amandoi mai mici. Cand se lumina de-a binelea, ne intorceam acasa cu geacurile pline cu co
In ajunul Craciunului ma trezeam cu noaptea in cap si plecam la "boboneti". Colindam prin sat, pana la ivirea zorilor, dimpreuna cu o verisoara si cu un vecin, amandoi mai mici. Cand se lumina de-a binelea, ne intorceam acasa cu geacurile pline cu covrigi si boboneti, niste colacei in forma literei opt. Ii imparteam frateste si ne vedeam de ale noastre. Eu o zbugheam langa soba si-mi dezghetam degetele amortite de ger. Le rasfiram deasupra focului molcom si-i urmaream pe bunici cum se pregateau de taierea porcului. Tata-mare isi lua fiii, mai chema doi, trei vecini si  dispareau toti in fundul oborului. Acolo legau porcul, petrecandu-i o sarma peste rat, si-l tarau afara din cocina. Bietul animal tipa inspaimantat si se zbatea strasnic sa scape. Sarmanul nu stia ca de soroc nu scapa nimeni, animal sau om. Barbatii aceia vanjosi si aprigi il trageau cu putere si apoi, printre injuraturi si indemnuri aspre, il tranteau pe pamantul proaspat maturat de zapada. Ma bagam si eu intre ai mari si apucam strans un picior dindaratul ramatorului. Aveam senzatia ca sunt folositor si important, de parca fara mine crima ritualica n-ar fi izbutit sa se implineasca. In sufletul meu de copil crud plangeau cohorte de ingeri. Ii auzeam cum ma implora sa-i dau drumul patrupedului, insa imi era teama de lasitatea unui asemenea gest, si prin  buricele degetelor simteam cum  se scurge o viata. Cu aceleasi degete cu care, in vara, il mangaiasem pe burta, in dezmierdari lungi si tandre. Coplesit de atingerile acelea papilare, animalul se rasucea lenes pe spinare, inchidea ochii si visa, probabil, ca e nemuritor si iubit. Acum, furia salbatica a oamenilor il speria groaznic si tocmai din pricina asta se incontra sa fuga din stransoarea rau prevestitoare. Unul dintre "barbari", poate mai neinfricat, poate mai priceput, il injunghia in grumaz, aproape de gusa, si suvoiul de sange cald si proaspat, aburind, se facea una cu neaua intepenita si ea de spaima. "Grohaila" se zvarcolea tragic, adunandu-si puterile din urma, si guita inecat, cu tiroida galgaindu-i pe lama ascutita a cutitului. Dupa ce se asigurau ca animalul e mort, "ucigasii" se cinsteau cu tuica fiarta si treceau din curte in curte sa imprastie moartea pagana si in gospodariile megiesilor.


In jurul cadavrului se valvorea un foc subtire de paie, si-un miros ademenitor, de piele prajita si par ars, se raspandea cu iuteala in aerul iernatic. Soriciul se rumenea cu fereala, sa nu care cumva sa plesneasca, si se racaia cu ravna. De aici incolo urmau spintecarea si transarea, iar spre amurg halcile de carne deja sleite si intarite de frig odihneau in cosurile de nuiele din magazie.


A doua zi era Craciunul si femeile se invredniceau sa ispraveasca de cu seara sarmalele, matele umplute si "burdanul" (toba adica). Fierbeau pe plita incinsa oalele cu bunatati si-n aromele ispititoare se risipeau toate poftele amanate din postul abia incheiat. Dis-de-dimineata, ma-marea ne intampina cu colaci si cu paine calda, pe care aseza bucati de "pecie" fripta. "Sa fie pentru sufletul mortilor!", soptea solemn batrana prin fumul de tamaie, si colacii erau randuiti cu smerenie, iar primitorii isi faceau semnul crucii si se rugau Bunului Dumnezeu.


Usor, usor, obiceiurile ce-mi starnesc atata nostalgie au disparut, o data cu taranii de atunci. Nici "plugusorul" nu mai e, nici "sorcova" si cate altele. "Lumea s-a prefacut", zicea bunica, si-n vorbele sale pline de talc se rezuma intreaga filozofie a schimbarii traditiilor. In curand, specificitatea romaneasca nu va mai semana deloc cu ceea ce am pomenit noi, metecii rataciti inca pe Planeta Globalizarii. Colindatorii au pasit dincolo si nu ne-au lasat decat bataturi imburuienate si obloane trase a pustietate. Pretentiile Europei ne izgonesc ultimativ din datinile timpului mitologic. Cultura populara nu mai incape in nemarginirea seaca a internetului, iar din lumea virtuala nu vor cobori in veci uratorii florilor dalbe. O civilizatie rurala alungata definitiv de un urbanism castrat de emotie si poezie. Un urbanism egal cu el insusi, mereu si mereu. Agresiv si canibal, pragmatic si insensibil. "S-a prefacut lumea", parca o aud pe neasemuita mea muma si multumesc scurtimii biologice ca ma va feri de tirania depersonalizarii nationale.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.