Martora la Ziua Unirii

Stremt a— La 103 ani, o batrana povesteste despre 1 decembrie 1918
S-a nascut la 2 noiembrie 1904, iar inceputul adolescentei i-a fost marcat de cel mai important moment al istoriei nationale: Marea Unire de la Alba-Iulia. Se numeste Salvina Lazar si locuieste la Stremt, nu departe de Cetate.


S-au stins si ecourile celei de-a 89-a sarbatoriri a Unirii Ardealului cu Tara. La Alba-Iulia, acestea par sa fi trecut pasnic, cu cateva "rutine", pe care romanul le-a asteptat linistit, convins ca nu va trai emotii mai mari decat acum un an, ori doi, ori treia€¦ Fara parada militara - Albei-Iulia i s-a "refuzat" acest drept in 2007 (prin Cetate circula vorba ca "la anul" va fi "marea revansa" a transilvanenilor, care vor avea un eveniment de zeci de ori mai fastuos decat al Capitalei) - , "masa populara" a fost cea care a atras multimea. Aveam sa notam, de asemenea, penuria de politicieni si penuria de discursuri. Dupa Te Deum, s-a adresat multimii doar IPS Andrei Andreicut, Arhiepiscop de Alba-Iulia, a carui predica de sarbatoare a tinut si loc de cuvantare oficiala.


In acest context, am cautat "provocarea jurnalistica" in alta parte, la cativa zeci de kilometri distanta de Cetatea Unirii, la Stremt, pe apa Geoagiului, acolo unde traieste cel din urma martor al celui mai important moment al istoriei nationale. Era miezul zilei de 1 Decembrie, iar noi intram pe poarta gospodariei singurului om care putea sa ne povesteasca despre Ziua Marii Uniri, asa cum a vazut-o cu ochii sai, la 13 ani. Se numeste Salvina Lazar, iar marturia sa e pretioasa, caci noi nu stim sa mai traiasca astazi cineva dintre cei care au fost de fata acum 89 de ani.


MARTORUL. Contrar asteptarilor, centenara Salvina Lazar este un om in putere, cu o coerenta a discursului greu de intalnit si la oamenii cu decenii mai tineri decat ea. Are ochiul ager (sa citeasca ziarul sau cartea de rugaciuni ori sa vare ata in ac nu este o problema pentru ea) si mainile harnice, caci o buna parte a zilei o petrece crosetand sau impletind. Am gasit-o volubila, atenta la felul in care se prezinta lumii (si-a asezat palaria inainte de a accepta sa inceapa dialogul) si, mai ales, dornica sa-si impartaseasca amintirile, "tezaurul" pe care l-a adus cu sine, in prezent, din cei o suta si trei ani de existenta. O viata nu lipsita de urcusuri si coborasuri, de bucurii si dureri, dar despre care spune ca a fost marcata pentru totdeauna de ziua aceea de 1 Decembrie la care a fost martora.


MÃ…RTURIA. "Cum a fost cand cu Marea Unire? Se ducea lumea acolo, la Alba-Iulia, cu mare veselie se ducea. In locul acela, unde a fost serbarea, s-au facut mari modificari. A fost un lac si s-a astupat si s-a facut nu stiu ce... Si tata lumea sa ducea acolo si le facea cinste, le dadea la oameni cate-un pup de paine (pup - regionalism: colacel, paine mica, pregatita in casa - n.r.) si o cana de vin. Canile erau de pamant, smaltuite, si le dadea sa aiba fiecare, sa le tie pe mai mult timp, amintire din ziua aceea. Tata lumea se ducea pe jos, spre locul acela. Tati imbracati in port national. Numai amaratii, care nu puteau, numai aceea nu se duceau, desi si ei tare mult ar fi venit! Altfel, erau de prin tot locul. Si din Moldova, si din Muntenia, si din Oltenia... Era o minune cum n-am mai vazut noi, ca pan-atunci numai ungurii faceau sarbatoare si pe noi nu ne lasau, ca eram ca niste gunoaie fata de ei. Ei isi faceau toate poftele, de parca erau ei stapani, dar doara ca nu erau, ca noi eram, dar tot degeaba, ca nu ne lasau sa fim stapani la noi acasa. Nu ne lasau nici sa purtam tricolorul nostru national pe piept, numai pe-al lor aveam voie sa-l purtam. Da-n ziua aceea ne-am pus noi tricolorul, cu rosu, cu galben si albastru..." Batrana se opreste putin din vorba pe care a spus-o pe nerasuflate. Vedem in ochii ei, simtim in timbrul vocii cum retraieste ziua aceea speciala. "E tare, tare demult de-atuncea... Toata lumea canta si era vesela. Au ajuns si ei sa aiba ceva al lor, sa fie stapani! Eram si noi CINEVA!"


SCHIMBAREA. Cea mai frumoasa zi din viata spune si azi ca este cea in care a mers sa faca scoala romaneasca. "Pe aicea au fost numai unguri si pana n-o venit Romania (a se intelege prin expresia «a venit Romania», unirea cu Romania - n.r.), n-am invatat romaneste, ci numai ungureste. Tata ne-o dat la scoala la unguri, ca... ce era de facut, atunci? Daca dadeai copilul la scoala romaneasca, asta nu avea valoare nicaierea, nici intr-un birou. Ca te intrebau: «Nu stii ungureste? De ce nu stii? De ce n-ai invatat? Iesi afara!» Asa ca noi, copiii, mai bine faceam numai ungureste. Daa€™ nu stiam nici matematica s-o judecam pe romaneste. Cand m-am dus la scoala romaneasca, la Sibiu, a fost cea mai mare bucurie a mea! Sa invat limba mea!"


POVESTI DE VIATÃ…. La Sibiu, Salvina Lazar a facut scoala de menaj. Acolo, pe langa romana, a mai invatat franceza, germana. Batrana de 103 ani este, astfel, poliglota. A deprins sa faca prajituri nemtesti (sasesti) - "ca acolo, la Sibiu, erau multi nemti atunci" - si sa dactilografieze. Asa, la 18 ani, cand "s-o gatat scoala", lucra la o exploatare forestira, ca dactilografa. "Dar nu m-o mai lasat taticua€™ acolo, ca aveam multi candidati aici, cu care sa ma casatoresc". De maritat
s-a maritat insa cu un gospodar de pe la Ploiesti. Unul Guna. Avea in proprietate un teren petrolifer si-o fabrica de sifoane. O ducea bine, avea casa cu 14 camere, isi facea hainele la un croitor cunoscut din Ploiesti, "la Iorga", numai ca destinul i-a frant bucuriile. Era razboi. O masina plina cu nemti a trecut peste barbatul ei sia€¦ s-a dus. (Cu sotul dintai a avut patru copii. Cel mare (care-a murit) era comandant de nava. I-a murit si fata. Ii mai traiesc cei mici - un baiat, la Deva, si mezinul, in casa caruia sta, la Stremt. Are 72 de ani. Iar nevasta-sa, Florita, ii poarta de grija batranei, ca o nora buna ce-i este). Salvina Lazar s-a intors in satul natal imediat ce-a ramas vaduva. In casa parinteasca mai locuia un frate, cu familia lui. "Nu stateam toti o data la masa. Eu stateam pe un scaunel si copiii i-am asezat pe prag, si acolo mancau... Mancam si lacrimile-mi curgeau in farfurie." S-a recasatorit abia la 40 de ani, cu Iacob Lazar. Si, poate ca asa a vrut destinul, ea a supravietuit tuturor.   DOCUMENT. Ziua Unirii, intr-una dintre cele 5 fotografii ale lui Samoila MarzaFlorita Guna ne spune fel de fel de istorii din viata batranei. Despre momentul in care a trecut la cultul adventist, despre hotararea de a manca mai mult legume si fructe si vindecarea miraculoasa de boli grave, imediat ce si-a schimbat alimentatia, ori despre oamenii care au iubit-o pe Salvina , in tineretile ei. "Cand era la Sibiu, avea un prieten care era profesor. Eugen Costin.
L-am vazut si eu..." (Aici, batrana, curioasa, ne intrerupe: "Mai traieste?") "Era prin a€™64 cand vine la poarta un domn gatit cu palarie. «Ma cunosti?» Si ea zice: «Nu». (Dar dupa aia mi-o spus ca l-o cunoscut, dar el o inselat-o cu alta femeie, atunci, la Sibiu, si n-o mai vrut sa-l cunoasca.) Si el scoate din buzunar un pachetel cu viorele uscate, pe care le tinea de-atunci, de patruzeci de ani, de cand ea i le-o trimis lui..."


Peste Stremt, ca-n toata Alba, ninsese in ajun. In casa Salvinei Lazar ninge cu amintiri. Despre Marea Sarbatoare a Unirii si anii ce i-au urmat. Apoi despre ani mai vechi inca. Sarbatorile de iarna. Cu drumuri innametite, pline de cete de copii porniti cu colindul. Revede chipul "neamurilor si rudeniilor" care-i calcau pragul casei in zi de duminica ori de Nasterea Domnului. Intelegem atunci ca amintirile ce-o inconjoara sunt mai prezente decat prezentul. AMINTIRE
"Si tata lumea sa ducea acolo si le facea cinste, le dadea la oameni cate-un pup de paine si o cana de vin. Canile erau de pamant, smaltuite, si le dadea sa aiba fiecare, sa le tie pe mai mult timp, amintire din ziua aceea"
Salvina Lazar


IN LIMBA ROMANÃ…
"Pana n-o venit Romania, n-am invatat romaneste, ci numai ungureste. Daa€™ nu stiam nici matematica s-o judecam pe romaneste. Cand m-am dus la scoala romaneasca, la Sibiu, a fost cea mai mare bucurie a mea! Sa invat limba mea!"
Salvina Lazar

---

Despre autor: