Cererea de finantare venita din mediul rural a devenit tot mai solvabila, iar aceasta zona va insemna un potential important de crestere pentru sistemul bancar, desi institutiile de credit se concentreaza inca pe dezvoltarea in marile orase, a declar
Cererea de finantare venita din mediul rural a devenit tot mai solvabila, iar aceasta zona va insemna un potential important de crestere pentru sistemul bancar, desi institutiile de credit se concentreaza inca pe dezvoltarea in marile orase, a declarat prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, transmite Mediafax. Oficialul bancii centrale a aratat ca in ultimele 12 luni doar 3% din numarul sucursaelelor deschise de banci au fost localizate in mediul rural.
Viceguvernatorul BNR estimeaza o cerere semnificativ in crestere pe acest segment de piata, mai ales incepand de anul viitor, cand multi dintre cei care acceseaza fonduri europene vor proveni din mediul rural.
Georgescu a aratat ca in momentul de fata creditele catre agricultura si mediul rural sunt destinate in principal pentru achizitia de echipamente. De altfel, si economistul-sef al BNR, Valentin Lazea, considera ca bancile comerciale ar trebui sa acopere mai bine zona rurala, unde exista un mare potential de economisire, necesara in perioada urmatoare pentru asigurarea resurselor, mai ales daca liniile de credit de la bancile mama se vor reduce. "Nu se va putea face banking in Romania doar pe resurse externe. Va trebui stimulata si economisirea, care acum se gaseste foarte jos, undeva la 14% din PIB. Zona rurala va reprezenta un potential semnificativ", a spus Lazea. El a aratat ca mai mult de o treime din romanii care lucreaza in strainatate provin din mediul rural, iar sumele trimise de acestia insumeaza miliarde de euro. "Din sase miliarde de euro remiteri anuale, conservator estimez ca trei miliarde de euro se duc in mediul rural", a explicat Lazea.
Pe de alta parte, Lazea a aratat ca bancile ar trebui sa fie mai prudente in acordarea creditelor pentru populatie, intrucat persoanele fizice se expun unor riscuri pe care nu le cunosc, iar intrarea in incapacitate de plata a acestor clienti va afecta in cele din urma si institutiile de credit.
CEC ar trebui privatizata rapid
Privatizarea Casei de Economii si Consemnatiuni (CEC) inainte ca alte banci comerciale puternice sa intre pe segmentul rural ar putea reprezenta un avantaj competitiv care sa permita optimizarea vanzarii bancii detinute de stat, a mai spus economistul sef al BNR. Potrivit acestuia, in mediul rural exista 1.006 unitati bancare, din care 867 apartin CEC, 77 de agentii si sucursale revin primelor cinci banci din sistem, iar 66 de unitati sunt impartite intre restul bancilor prezente pe piata. "Intrebare retorica sau nu, se poate privatiza CEC inainte ca alte banci sa-si faca simtita prezenta in mediul rural, pentru a profita de aceasta pozitie?", a spus Lazea. El a aratat ca la mijlocul acestui an o sucursala bancara deservea in medie 9.613 de locuitori din mediul rural, iar gradul de bancarizare se ridica la 31,5%. Procesul de privatizare a CEC a fost oprit in luna decembrie a anului trecut, dupa ce statul a primit o singura oferta, de la National Bank of Greece, considerata prea redusa. Banca elena a oferit 560 de milioane de euro pentru preluarea CEC. (G.M.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.