Dupa ce divizia de real-estate a fondului de investitii Global Finance, Global Emerging Property Fund, a anuntat saptamana aceasta investitii totale in piata imobiliara romaneasca in valoare de 550 milioane de euro si a detaliat pentru Mediafax impli
Dupa ce divizia de real-estate a fondului de investitii Global Finance, Global Emerging Property Fund, a anuntat saptamana aceasta investitii totale in piata imobiliara romaneasca in valoare de 550 milioane de euro si a detaliat pentru Mediafax implicatiile si desfasurarea primului proiect numit Global City, responsabilii companiei ne-au dat cateva detalii despre celelalte doua proiecte pe care le au in plan.
Daca lucrarile la primul proiect al companiei au inceput deja, proiectul avand un buget de investitie de 200 milioane de euro, responsabilii global finance ne-au declarat ca mai exista pe masa lor inca doua proiecte la stadiul de schita: Global Gardens - complex ce va fi amplasat in Pipera langa Şcoala Americana si Global Plaza Floreasca. Proiectele care vor absorbi o investitie cumulata de aproximativ 350 milioane de euro vor avea profiluri destul de diferite, Global Gardens reprezentand un ansamblu rezidential, in timp ce Global Plaza Floreasca va fi un proiect mixt, localizat in imediata vecinatate a Parcului Floreasca, ce va include spatii de birouri, galerii comerciale high-end si apartamente de lux.
Proiectul Global City Business Park, care se afla acum in plina desfasurare, se intinde pe o suprafata de 60.000 de metri patrati (suprafata construita totala fiind de 56.000 mp si suprafata neta inchiriabila de 44.000 mp) in nordul Bucurestiului va include atat cladiri de birouri de clasa A - grupate intr-o zona intitulata business park -, cat si un ansamblu rezidential. Lucrarile vor fi dezvoltate in trei etape a caror finalizare este programata pentru sfarsitul anului 2010.
La parterul complexului se vor putea gasi galerii comerciale, dar si restaurante si spatii de servicii, iar etajele superioare vor oferi suprafete deschise de pana la 2.800 mp pe nivel.
Cele 18 lifturi de mare viteza, sistemele de HVAC pe 4 cai si podea suprainaltata, inaltimea neta de 3 m, sistemele de securitate, accesul controlat si generator vor confirma statutul de clasa A, in concordanta cu standardele existente pe pietele imobiliare europene. Cele doua niveluri de parcare subterana vor oferi 890 de locuri, rezultand un raport de 1 loc de parcare la 50 mp de birou inchiriati. "Credem ca spatiile de birouri si ansamblurile rezidentiale nu trebuie privite doar din perspectiva functionalitatii si a raspunsului la o necesitate imediata. Acestea pun o amprenta asupra spatiului urban, pot aduce o contributie la conceptul arhitectural al unei intregi zone si propun un mediu deosebit prin designul interior", a declarat dna Ivana Bozjak, Partener responsabil pe Divizia de Real Estate in cadrul Global Finance. In realizarea proiectului Global City au fost implicate companii de renume, de la arhitectii de concept, ISV Architects&Associates din Grecia, echipa de arhitecti responsabili cu implementarea proiectului in Romania, West Group Architecture, la Gardiner & Theobald, Project Manager si nu in ultimul rand ACMS, in calitate de antreprenor general. Responsabili ai companiei au declarat ca pana in 2009 cladirile de birouri vor fi finalizate, acestea fiind destinate companiilor multinationale in cautare de spatii moderne si eficiente.
Global Finance este un fond de investitii independent, administrand o serie de fonduri de investitii private si imobiliare.
Infiintata in 1991, Global Finance a avut investitii private in sud-estul Europei, stabilind performante in acest domeniu. Global Finance are birouri in Atena, Bucuresti si Sofia si a realizat peste 70 de investitii, capitalizand un total de peste 850 milioane euro.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.