15 Noiembrie 2007
Nenumaratele reactii la crima de la Roma, atitudinile presei si ale oamenilor politici italieni, reactiile de "acasa", inclusiv intrarea "in scena" a ministrului de Externe roman, declaratiile, comunicatele si interpretarile ar parea sa fi saturat op
Nenumaratele reactii la crima de la Roma, atitudinile presei si ale oamenilor politici italieni, reactiile de "acasa", inclusiv intrarea "in scena" a ministrului de Externe roman, declaratiile, comunicatele si interpretarile ar parea sa fi saturat opinia publica. Si, totusi, nu s-a spus tot ce trebuia.
Poate cel mai clar a fost acoperit - desi statistic in minoritate - nivelul normativ al evenimentelor. S-au amintit necesitatea de a discerne vinovatia individuala si culpabilizarea colectiva, pericolele aduse de deriva spre rasism si xenofobie, eroarea atasarii etnicitatii la infractor etc.
Aspectele normative reprezinta insa doar o fateta a lucrurilor. Norma exprima deziderate, iar pe ultimele nu ai cum sa le implinesti fara intelegerea cauzelor. Cum se explica valul de xenofobie din Italia? Italia nu este o tara rasista. Rasismul s-a nascut in Italia odata cu fascismul si a murit odata cu el, sustine un autor de talia lui Giovanni Sartori. Chiar faptul ca exista atat de multi cetateni romani in Italia nu confirma oare "confortul" social pe care l-au gasit in Peninsula?
Universitarul amintit a scris nu demult o carte al carei titlu trimite automat la situatia aparuta in Italia dupa crima de la 31 noiembrie: "Ce facem cu strainii?". Acest specialist si devotat al democratiei sustinea in volumul tradus la noi in 2007 - ce intuitie! - ca nivelul atins de imigrantii din Europa occidentala a depasit de cativa ani cota suportabila. Mai sus de atat ar fi de asteptat, spune el, sa apara o "dura rezistenta". In ultimii 20 de ani, strainii ajunsi in Italia avand rezidenta legala au trecut de la 300.000 la mai mult de doua milioane. In orase precum Padova, Milano, Brescia, Prato, procentul lor a sarit pragul de 10%. Cresterea numarului de imigranti a schimbat esential atmosfera in care traiau italienii.
Ei si? De ce nu s-ar urma pe Vechiul Continent exemplul Americii? Giovanni Sartori incearca sa ne convinga ca exemplul este gresit. Europa e un continent mult prea populat, iar faptul ca in tarile europene somajul este atat de ridicat inseamna ca nu se poate vorbi despre nevoia fortei de munca. Pur si simplu, bogatia permite ca nici macar saracii sa nu accepte orice fel de activitati. Imigrantii vin pentru ca Europa nu poate sa-i opreasca. Mareea pare de nestavilit, caci pe ei ii mana nu doar saracia, ci si suprapopularea din Africa si Orientul Mijlociu, alaturi de erodarea populatiei agricole.
Odata ajunsi in Occident, imigrantii ar trebui integrati. Doua sunt limitele majore in fata acestui deziderat. Strainii sunt impinsi sa ocupe muncile inferioare, ceea ce nu face decat sa perpetueze starea lor de marginalizare transmisa apoi copiilor. In plus, ca integrarea sa aiba loc, mai e necesar ca subiectii in cauza sa o accepte. Or, emigrantul extra-comunitar se integreaza prioritar in retele etnice inchise de asistenta si aparare reciproca. Iata de ce melting pot-ul nu are cum sa functioneze. Daca se va ajunge la un procent de 30% de straini, infruntarea, sustine Giovanni Sartori, ar putea fi de neoprit. Solutia sa: limitarea imigrarii si integrarea celor veniti in cadrul unei societati care respinge inchiderea minoritarilor in propria lor comunitate.
Cetatenii romani au "ocupat" Italia intr-un context deja problematic, largind, unii, stratul marginalilor, altii, retelele etnice inchise. Analiza lui Giovanni Sartori ar putea sa faca mai usor de inteles nefireasca transformare a unei crime individuale intr-o furtuna sociala.

Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.