Furati de toamna

Cand ii ascultai cantand te treceau fiorii. Iar cand vorbeau cu patos despre Romania si regasirea fratilor de pe ambele maluri ale Prutului, in acei ani de confuzie (anii a€™90 - n.r.), parca nu-ti venea a crede. Era greu de inteles de unde gaseau forta si curajul de a spune lucrurilor pe nume. Doina si Ion Aldea Teodorovici - 15 ani de la nedreapta moarte a talentatilor artisti basarabeni.


O moarte absurda, intr-un accident de masina, intr-o noapte de octombrie a anului 1992, undeva in Romania, langa Urziceni. La Cosereni, acolo unde Doina si Ion Aldea Teodorovici au fost furati de toamna, s-a inaltat un monument in cinstea lor. Un omagiu modest pentru doi cantareti ai unitatii nationale.


PATRIOTI. Acum mai bine de 15 ani ne uluiau cu seninatatea cu care-si clamau romanismul. Din pacate au plecat dintre noi inainte de a-si termina de rostit mesajul. Nu stiu ce ar spune acum Doina si Ion, cu ce ochi ar privi incrancenarea care domina relatiile dintre Republica Moldova si Romania. Cata amaraciune s-ar cuibari in inimile lor, care bateau pentru regasirea fratilor de pe malurile Prutului?


MAHNIRE. Cum sa le prezinti Doinei si lui Ion stiri precum cea referitoare la incidentul de la vama, de la Albita? Cum sa le spui ca vamesii moldoveni nu primesc pe teritoriul tarii niste romani? Cum sa le povestesti Doinei si lui Ion ca Romania nu-si poate deschide consulate la Cahul si la Balti? Ca fratii nostri de dincolo de Prut sunt umiliti si jecmaniti, pentru simplul fapt ca au nevoie de o viza pentru a intra in Romania? Poate ar fi bine sa nu ne auda povestind asa ceva.


CONTRASTE. Poate e doar un cosmar si intr-o buna zi ne vom trezi si ne vom felicita, pentru ca nimic din toate acestea nu a fost adevarat. Iar glasul Doinei si cel al lui Ion vor putea rasuna in continuare la posturile de radio din Republica Moldova sau Romania, fara ca nimeni sa-i considere desueti. Ba chiar stanjenitori. Pentru ca, intr-o perioada in care noi abia ne dezmeticeam dupa anii grei de intuneric comunist, ei au facut posibila intelegerea adanca a apartenentei noastre la acelasi neam, la aceeasi istorie. Ce act de curaj! Cine sa stie atunci ce aveau sa insemne 15 ani la scara istoriei si cu cata amaraciune mai vorbim acum despre toate acestea?


NÃ…SCUTI PENTRU A DÃ…RUI. Doua inimi darnice, dupa cum i-a caracterizat poetul Dumitru Matcovschi pe Doina si Ion. Pentru Matcovschi, "daruitii cu har nu se nasc in fiecare zi, nici in fiecare an. Iar Doinei si lui Ion mult mai bine, dar si mai frumos le-ar fi stat... sa moara in toamna daurita a vietii, de multa inima, de mult suflet, de mult cantec".


CLIPA FATALÃ…. In noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992, glasul celor doi interpreti a fost curmat in timp ce masina cu care se indreptau de la Bucuresti la Chisinau a intrat intr-un copac, la cateva zeci de kilometri de Bucuresti, in dreptul localitatii Cosereni. In acel moment, moartea sotilor Doina si Ion Aldea Teodorovici a fost perceputa ca o tragedie nationala. Multe elemente din dosarul mortii lor au parut atunci cel putin neclare, daca nu controversate, lasand loc speculatiilor privind circumstantele in care s-a petrecut accidentul.


SPECULATII. In 1992, foarte multa lume s-a intrebat: a fost accident sau o crima? Din ce cauza nu a fost investigata moartea celor doi, cu atat mai mult cu cat soferul masinii in care ei si-au gasit sfarsitul a scapat cu viata? Ce s-a intamplat de nu s-a redeschis cazul? Intr-un interviu acordat in noiembrie 2005 publicatiei Ziarul de Garda din Chisinau, fiul celor doi talentati interpreti, Cristi Aldea Teodorovici, spunea ca nu stie prea multe detalii, pentru ca era totusi copil la momentul in care s-a produs tragedia. "Am vorbit in Romania cu cineva sa redeschidem cazul, dar e si destul de tarziu... Atunci, ancheta s-a intrerupt pe motivul unui telefon care a fost primit de bunica. I s-a spus ca, daca ii este draga viata mea, sa nu mai continue cu cercetarile. Atunci, acel avertisment ne-a pus pe ganduri pe toti", povestea el.
Acum, la 15 ani de la nedreapta lor disparitie, putini sunt cei care le mai cinstesc memoria cum se cuvine. Aici si acolo, in Moldova. Pentru ca vremurile sunt altele si noi, vremelnicii, parca mai superficiali cu fiecare zi care trece.


DESTINE. Ion s-a nascut la 7 aprilie 1954, in oraselul Leova, din Republica Moldova. A studiat la scoala de muzica "Stefan Neaga", apoi la Colegiul de Muzica din Tiraspol, pentru ca ulterior sa urmeze cursurile Academiei de Muzica, Teatru si Arte Plastice. De altfel, era un pasionat de literatura, teatru, pictura. A fost saxofonist in formatia Contemporanul, conducator al formatiei DiATe, conducator artistic la Teatrul "Mihai Eminescu", compozitor. Daruirea cu care si-a marcat intreaga cariera i-a fost onorata de mai multe ori (laureat al Premiului "Boris Glavan", laureat al Festivalului al XII-lea al Tineretului si Studentilor de la Moscova, Artist Emerit al Republicii Moldova). Post-mortem a fost decorat cu Ordinul Republicii.


In 1981, Ion s-a casatorit cu Doina. Fiica de jurnalist si profesoara de limba romana, Doina (nascuta la 15 noiembrie 1958, la Chisinau) a absolvit Scoala nr. 1 romano-franceza de la Chisinau, iar ulterior cursurile Universitatii de Stat din Chisinau, Facultatea de Filologie, Limba si Literatura Romana. Doina si Ion au avut un singur copil, pe Cristofor (Cristi), care avea aproape 11 ani in momentul disparitiei parintilor lui. Doina a fost si profesoara de literatura universala, si interpreta de muzica usoara, dar si dansatoare in ansamblul de dansuri populare "Moldoveneasca". Peste ani, Doina si Ion au format celebrul duet, care a dat spectacole in Rusia, Germania, Mongolia, Algeria, Iugoslavia, Romania. Pe Doina si pe Ion romanii de pe ambele maluri ale Prutului si-i amintesc in special pentru militantismul lor. Citeam undeva ca, daca in ziua de azi se vorbeste romaneste si se invata in limba romana in scolile din Moldova, este si datorita lor. Pasiunea pe care o puneau in tot ceea ce au intreprins in viata lor este, cred, neegalata. In 1991 au cantat la Marea Adunare Nationala, apoi au plecat la Festivalul de la Mamaia, unde Doina avea sa spuna romanilor: "Vin aici direct din Piata Marii Adunari Nationale din Chisinau, sa va aduc salutul libertatii noastre". Dar, mai presus de toate, in mai 1992, Doina si Ion, impreuna cu poetii Grigore Vieru si Adrian Paunescu, au cantat in fata luptatorilor din razboiul de pe Nistru, pentru a le ridica moralul. Ganditi-va doar la acest gest. Sacrificati cateva secunde meditatiei si cantariti, intr-o balanta imaginara, importanta lui, in comparatie cu lasitatile prezentului.


INTREBÃ…RI
"Poate, cine stie, daca n-ar fi cantat cu atata daruire, mai erau printre noi?! Nu se faceau atat de dragi lui Dumnezeu! Dar asa sa fie: ascultandu-le glasul, Bunul se va indura de Neamul care ne are si-i va intinde mana sa se inalte precum ii este menit. Asa e de cand lumea - pentru a inaripa un vis, a apara o cauza, cineva (dar nu oricine!) trebuie sa fie rastignit. Pentru aceasta se aleg cei mai buni, cei mai dragi si irepetabili. De asta data au fost Ei. Am pierde cel mai frumos cantec din memoria noastra daca i-am uita!"
C. Partole, scriitoare


INIMI DARNICE
"Nu cred ca vom avea degraba alte doua inimi darnice ca inimile lor. Atat de tineri si atat de nevinovati erau Doina si Ion. De ce, ma intreb, anume peste ei s-a abatut napasta? Unde era, de ce nu era ingerul lor de paza? Un gol a ramas, un mare gol in sufletul nostru. Noi am pierdut, Basarabia a pierdut, Tara"
Dumitru Matcovschi, poet


RENASTEREA
"Am plans copilareste la cantecele lor, ale Doinei si ale lui Ion. Cat mai are artisti ca Vieru, Doina si Ion Aldea Teodorovici, poporul roman poate spera la o purificatoare renastere. Ea se si petrece"
Adrian Paunescu, poet

---

Despre autor: