Ford e posibil sa beneficieze de ajutoare de stat
AVAS spune ca responsabil este Sebastian VladescuStatul roman acorda preferential ajutoare in cadrul proceselor de privatizare. Acest lucru este evident atunci cand facem o comparatie intre cont
Ford e posibil sa beneficieze de ajutoare de stat
AVAS spune ca responsabil este Sebastian VladescuStatul roman acorda preferential ajutoare in cadrul proceselor de privatizare. Acest lucru este evident atunci cand facem o comparatie intre contractul de privatizare a Automobile Craiova si Electroputere Craiova. Conform legii privind masurile pentru accelerarea privatizarii, se arata ca ar trebui sa existe o egalitate de tratament intre cumparatori si o transparenta a procesului de privatizare.
Contractul de privatizare a Automobile Craiova cu grupul Ford a fost semnat in luna septembrie, iar finalizarea tranzactiei este prevazuta pentru 30 ianuarie 2008. Comisia Europeana a lansat, in urma cu o saptamana, o investigatie privind posibilele ajutoare de stat acordate Automobile Craiova in cadrul procesului de privatizare, uzina auto fiind preluata, in luna septembrie, de grupul american Ford. Pe de alta parte, finalizarea tranzactiei de privatizare a Electroputere Craiova si forma finala a contractului au fost aprobate de Colegiul Director al Autoritatilor de Valorificare a Activelor Statului (AVAS), la 20 septembrie. La acea data, AVAS a anuntat ca forma finala a contractului de vanzare-cumparare de actiuni nu contine scutiri de la plata datoriilor pe care societatea craioveana le are catre stat. Contactati de Curierul National, reprezentantii AVAS spun ca nu sunt persoanele potrivite sa raspunda la intrebarea de ce se acorda diferentiat aceste stergeri de datorii catre stat: "Raspunsul il are presedintele comisiei de privatizare, Sebastian Vladescu".Finalizarea anchetei de la Ford nu are un termen-limitaProcedurile Comisiei Europene nu prevad un termen-limita pentru finalizarea unor investigatii precum cea inceputa in cazul posibilelor ajutoare de stat acordate Automobile Craiova in cadrul procesului de privatizare, au declarat miercuri, agentiei Mediafax, reprezentanti ai Executivului european. "Nu exista un termen-limita pentru finalizarea investigatiei. Acest lucru nu inseamna insa ca (investigatia - n.r.) va dura ani si ani. Este doar timpul necesar Comisiei Europene sa analizeze cazul, fara sa mentionam ca in general problemele legate de ajutoarele de stat sunt tehnice si complexe", au afirmat reprezentantii Comisiei. Singurul termen prestabilit este legat de trimiterea observatiilor in termen de o luna de la publicarea anuntului de investigatie in jurnalul oficial, au spus oficialii, adaugand ca acest lucru va avea loc in zilele urmatoare.
Comisia a cerut Romaniei sa suspende orice subventii ilegale pana la finalizarea investigatiei. Guvernul a decis, in sedinta de miercuri, sa ceara Parlamentului sa suspende discutiile asupra proiectului de lege pentru privatizarea Automobile Craiova, au declarat surse ministeriale.Presedintele AVAS: "Dezbaterea proiectului de lege va fi amanata"Teodor Atanasiu, presedintele Autoritatii de Valorificare a Activelor Statului (AVAS), a precizat ca Executivul l-a delegat pe ministrul pentru relatia cu Parlamentul, Mihai Voicu, sa ceara parlamentarilor sa amane dezbaterea proiectului de lege pana cand autoritatile romane vor primi din partea CE o decizie in cazul privatizarii Automobile Craiova. El a precizat ca autoritatile romane vor trimite Comisiei Europene un raport privind privatizarea Automobile Craiova, redactat de Ministerul Economiei si Finantelor, Ministerul Mediului si Consiliul Concurentei. Reprezentantii Ford sunt de parere ca decizia Guvernului este in concordanta cu cerintele Comisiei Europene, compania angajandu-se sa coopereze cu Executivul european pentru a putea ajunge la o concluzie intr-o perioada cat mai scurta de timp. Autoritatile romane au conditionat privatizarea Automobile Craiova, prin AVAS, de indeplinirea mai multor conditii, precum atingerea unui nivel minim al productiei de 200.000 de masini pe an, in al patrulea an de la transferul uzinei, continuarea activitatilor actuale pe o perioada de patru ani si mentinerea numarului de angajati. Executivul Uniunii va verifica daca aceste conditii au facut ca pretul de vanzare sa fie mai mic decat in cazul in care tranzactia ar fi fost neconditionata. Daca acest fapt se va confirma, CE ar putea considera ca privatizarea a inclus acordarea unor ajutoare de stat. Potrivit Comisiei, acceptarea unui pret mai redus de catre statul roman a avantajat Automobile Craiova, permitand cumparatorului sa mentina productia la un anumit nivel. Totodata, Romania ar fi modificat termenii privatizarii pe parcursul procesului, ceea ce ar putea adauga alte elemente de sprijin din partea statului. Deschiderea unei investigatii acorda partilor implicate posibilitatea sa comenteze masurile evaluate si nu prejudiciaza rezultatul procesului. Potrivit CE, tranzactia va fi aprobata printr-o lege speciala, iar operatiunea va fi insotita de stergerea datoriilor producatorului auto, precum si de o garantie privind plata datoriilor catre foste subsidiare ale grupului Daewoo.Alti cumparatori nu au beneficiat de anularea datoriilor catre statOferta de stergere a datoriilor companiei nu a fost facuta si altor posibili cumparatori ai Automobile Craiova, potrivit autoritatilor europene. Daca Ford Motor va beneficia de anularea datoriilor catre stat, in conditiile in care alti posibili cumparatori nu au fost anuntati de o astfel de facilitate, acest fapt poate fi considerat un ajutor din partea autoritatilor.
Ford a preluat actiunile detinute de stat la Automobile Craiova - reprezentand 72,4% din capital - pentru 57 milioane de euro, producatorul american angajandu-se la investitii directe de 675 milioane euro pentru modernizarea fabricii si la suplimentarea numarului de angajati. In document este prevazut, printre altele, ca Ford va plati AVAS 28,5 milioane de euro daca va lichida Automobile Craiova in termen de patru ani, ca firma americana nu va putea cesiona actiunile preluate fara acordul AVAS, tot in urmatorii patru ani, si ca AVAS va prelua participatiile actionarilor minoritari la Automobile Craiova in termen de trei luni de la finalizarea privatizarii si le va vinde Ford. Productia uzinei ar urma sa creasca, dupa patru ani, la 300.000 de autovehicule, iar numarul angajatilor va creste de la 3.900 de persoane, in prezent, la 7.000 de salariati in 2011.AVAS a prelungit cu 30 de zile termenul de privatizare al Electroputere CraiovaAutoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a prelungit cu 30 de zile valabilitatea ofertei de privatizare a companiei Electroputere Craiova, care expira joi, 18 octombrie, contractul cu firma saudita Al Arrab urmand sa fie incheiat pana la jumatatea lunii noiembrie. "Termenul de valabilitate a ofertei de privatizare a fost prelungit cu 30 de zile, conform legislatiei. Speram ca pana la jumatatea lunii noiembrie sa semnam contractul", au declarat, joi, agentiei Mediafax, surse din cadrul AVAS. Potrivit acestora, forma finala a contractului "a suferit" unele modificari, desi a fost aprobata initial in Colegiul Director al institutiei. "Am notificat Consiliul Concurentei cu privire la unele aspecte din contract. Am primit, recent, anumite observatii din partea institutiei, astfel ca forma finala a contractului va fi din nou analizata in Colegiul de Indrumare si Supraveghere al AVAS", au spus sursele citate. Finalizarea tranzactiei de privatizare a Electroputere si forma finala a contractului au fost aprobate de Colegiul Director al AVAS, la 20 septembrie. La acea data, AVAS a anuntat ca forma finala a contractului de vanzare-cumparare de actiuni nu contine scutiri de la plata datoriilor pe care societatea craioveana le are catre stat. Tot in septembrie, Autoritatea a precizat ca in perioada imediat urmatoare reprezentantii institutiei si cei ai Al Arrab vor parafa contractul de privatizare, eveniment care nu a avut loc pana in prezent.Valoarea tranzactiei depaseste 120 mil. euroIn luna iunie, AVAS a selectat oferta Al Arrab pentru privatizarea uzinei de la Craiova. Valoarea totala a tranzactiei, care include plata actiunilor, preluarea datoriilor, investitii si capital de lucru, depaseste cu putin 120 de milioane euro, au declarat, in iulie, agentiei Mediafax, surse oficiale. Compania Al Arrab va plati statului 2,3 milioane euro pentru pachetul de 62,82% din actiunile Electroputere, va asigura un capital de lucru de 37 milioane euro si va realiza investitii de aproximativ 20 milioane euro. Totodata, firma va prelua si datoriile Electroputere, evaluate la 60,5-61 milioane euro. Procesul de privatizare a Electroputere Craiova s-a realizat prin negociere pe baza de oferte finale, imbunatatite si irevocabile. Valabilitatea ofertei a fost prelungita si la inceputul lunii septembrie, cu 30 de zile, pana la 18 octombrie. Compania a inregistrat anul trecut pierderi de 50,1 milioane lei, in crestere cu 41%, iar cifra de afaceri neta s-a diminuat cu 13%, la 156,5 milioane lei. Electroputere are un capital social in valoare de 12,4 milioane de lei si este una dintre cele mai mari companii din portofoliul AVAS. Firma are patru divizii de productie, respectiv Aparataj electric, Masini electrice rotative, Transformatoare de putere si Vehicule feroviare si urbane, o divizie de servicii generale, precum si fabricile Scule, dispozitive, verificatoare, Piese turnate si forjate, Reparatii si modernizari de masini-unelte si instalatii tehnologice. Al Arrab Contracting Company Limited, din Arabia Saudita, este specializata in domeniul lucrarilor de infrastructura, precum si al constructiilor de cladiri rezidentiale, birouri, institutii de invatamant si spitale.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.