Chiuariu isi umfla muschii disperat impotriva DNA. Mamele romance nu fac destui copii. Parerea mea e ca ne lipseste „Ratatouille".

Spun asta nu doar ca sa maresc confuzia, ci pentru ca sint inca impresionat de capodopera Pixar, „Ratatouille", 100% facuta in spiritul Americii si pentru America. Dupa ce mi s-a intunecat mintea de la atitea rapoarte servite presei sau motiuni care nu sint motiuni, am avut o iluminare: ne lipsesc, din viata noastra publica romaneasca, puneri in scena emotionante ale celor mai simple si umane lucruri din lume. Nu amestec pere cu prune. E de ajuns sa citim reviste si ziare din Vest si de la noi si veti vedea ca la noi e foarte slab reprezentata industria timpului liber. Mai mult, se discuta foarte putin serios evenimente precum „Ratatouille", adevarate opere de arta. „Seriosul" este rezervat sforaielilor retorice emise de ginditori profunzi.

Un sobolan pe nume Remy este genial in bucatarie. Se foloseste de un baiat sarac cu duhul (il manevreaza ca pe o papusa) pentru a se impune in bucataria pariziana. Criticul Antoine Ego, recunoscut ca teroarea restaurantelor, este invins de talentul sobolanului si sfirseste prin a-l face bucatar-sef in propriul local. Unul dintre cele mai urite animale intra in bucatarie si ne devine simpatic tuturor. Valorile prieteniei sau ale dreptatii sint ecranizate perfect. Locurile comune se topesc intr-o poveste animata cum n-am mai vazut de mult timp.

Un astfel de film lumineaza lumea din jur, macar citeva minute dupa ce a trecut genericul. Intotdeauna vor exista semeni rai din pasiune (cum e bucatarul-sef care ii vrea raul sobolanului) si semeni rai prin circumstanta, asa cum e criticul Ego, un monument de exigenta care stie sa se recunoasca invins cind e cazul. Intotdeauna se vor alia cei nedreptatiti, in cazul nostru, singura femeie bucatar, bastardul si sobolanul. Trebuie sa fii mereu pregatit de infringerea propriului „ego", iar lovitura vine de unde te astepti mai putin. Principiile apar din pasiune - sobolanul Remy este sfatuit de mentorul sau sa nu fure mincare pentru ca pasiunea ii va aduce firesc hrana sub bot, fara efort. „Americanisme", asa sint numite viziunile despre viata enuntate mai sus. Sint exact acele perspective cristaline, comestibile, ca sa raminem in tonul filmului, care fac viata frumoasa. Istericii zilei ar trebui sa invete principiile justitiei din filme de la Pixar. Sint pe intelesul tuturor, nu suprasolicita neuronii si iti infig valori simple, prin stimularea centrilor placerii, adinc in constiinta.