SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Doamna C. a murit in patul ei, intr-un apartament mare, complet gol, in care nu se mai gasea decat patul si un taburet pentru doctori. Stiind ca n-o sa mai umble niciodata pe picioarele ei, a dat tot ce avea. Avea si o teorie a datului. Cartile, pe care nu le-ai mai deschis de zece ani, da-le!, zicea ea. Hainele, pe care nu le-ai mai purtat de douazeci de ani, da-le! Farfuriile, din care nu mai mananci de cand nu mai primesti lume, da-le! Dadea tot ce avea, ca sa nu se incaiere neamurile pe mostenire. Acestea o vizitau, vedeau ca disparusera tablourile, ca fotoliile se imputinau, primeau de la Doamna C. asigurari ca o sa le ramana si lor destul, dar de unde sa ramana daca dadea pe ascuns, numai ea stia cui?

Doamnei C. ii placea sa-i ia pe cei carora le dadea pe nepregatite. Sa le vada lucind in ochi lacomia. Le dadea ce nu le trebuia, ca sa-i vada emotionati, asteptand ca batrana nebuna, cum ii ziceau toti capatuitii care plecasera de la ea cu bratele pline, sa umble si la bijuterii. Sa-i spuna, bunaoara, portarului analfabet de la bloc, care se alesese doar cu carti nemtesti de filozofie: hai, bre, vino sa-ti dau niste aur! Portarul avea un var care-l imboldea sa-i vorbeasca Doamnei C. de el, ca e nevoias si ca ar primi orice, dar absolut orice ar binevoi sa-i daruiasca batrana. Varul nu era deloc un muritor de foame, insa avea mania stransului. Asa e dintotdeauna: se naste unul cu talentul datului, se naste si altul care aduna ca apucatul.

Doamna C. mai avea un dar: mirosea caracterul. Un an intreg l-a lasat pe varul de-al doilea al portarului sa spere ca-i va veni randul la primit si, cand n-a mai avut nici un semn de la el mai multe luni la rand, l-a chemat. Nu poti dumneata sa cari ce-o sa-ti dau eu, i-a zis Doamna C. Si, cu toate ca afara erau patruzeci de grade la umbra, iar in uriasul ei apartament cu jumatate din odai goale nu avea aer conditionat, i-a dat lacomului o haina de blana ramasa de la barbatul ei. Imbrac-o si fii atent sa nu ti-o ia careva, ca face mii de euro. E urs canadian veritabil. Varul de-al doilea al portarului a pus blana pe el, iar dupa blana a imbracat si un fel de pufoaica vatuita cu puf de gasca. Vezi ce usoara e?, i-a zis Doamna C. Si-i scumpa al dracului, e cu puf de gasca polara. La iarna or sa te invidieze toti. Hai, ia si imbraca si pardesiul frantuzesc al iubitului meu sot. A dat o avere pe el in Franta. Dupa ce l-a vazut pe varul de-al doilea al portarului rotunjindu-se cu blanurile si cu pardesiele de lux imbracate unul peste altul, i-a pus in brate acestuia si un teanc de costume. Iar dupa ce l-a auzit spunand, sufocat de caldura, "Bogdaproste!", i-a zis: Ia acum pe umar si fotoliul cel mare din hol, ca altadata nu-ti mai dau. Daca mai poti, ia si masuta aia de acaju cu trei picioare. Si sa fii sanatos!

Iesind in strada, imbracat in mijlocul unui august torid in blanuri de urs alb si pufoaica vatuita si tarand in spate un fotoliu si o masa, varul de-al doilea al portarului a fost umflat imediat de politie si dus direct la Spitalul 9. Pai, veti zice, nu putea, sa le spuna politistilor ca le primise cadou de la Doamna C.? Ba putea, si chiar le-a spus. Numai ca la nouazeci si patru de ani Doamna C. nu mai avea tinere de minte. Habar n-avea cui si ce daduse. Dadea ca sa-si curete memoria de amintiri inutile.