Tara Hategului: tinut straniu, in care orice drum se poate preschimba intr-o calatorie in timp. Daca te misti doar pe coaja Pamantului, intri in trecutul apropiat, marcat de istoria oamenilor. Daca ai insa norocul sa te intalnesti cu paleontologii care isi fac veacul pe aici, ti se ofera sansa unei aventuri unice: un "safari" pe urmele ultimilor dinozauri.


Spre sfarsitul anilor a€™80, la Tustea, prabusirea unei coaste de deal a scos la iveala ceva ca niste mingii de piatra. Batranii isi aminteau oarece povesti despre ciolanele de balaur gasite candva de baronul Franz Nopcsa, dar biloaiele alea pareau sa fie altceva. Satenii au trecut pe langa ciudatenii, le-au privit, s-au mirat si-au scuipat in san si apoi au plecat, in treburile lor. Uluiala a durat pana cand un localnic, inginerul Nicolae Olinescu, l-a anuntat pe prof. dr Dan Grigorescu, de la Catedra de Paleontologie a Universitatii Bucuresti. Pornit pe urmele lui Nopcsa, savantul studia zona inca din 1977. Bineinteles ca profesorul a apreciat imediat descoperirea: ciudateniile aparute erau oua de dinozaur. De atunci, cercetarile au continuat an de an, iar relicvele stravechi au adus Hategul in atentia lumii stiintifice internationale.


VINO ACUM! Drumul prin Tara Dinozaurilor a inceput abrupt, urgentat de tonul ultimativ al profesorului Grigorescu: "Daca vrei sa vezi ceva cu adevarat interesant, vino maine aici. La Tustea avem un cuib mare cu oua de dinozaur. Pe la pranz il degajam si il invelim in jacket de ipsos, iar dupa aia n-o sa-l mai vezi prea curand". Am inteles: drum lunga€¦ o noapte pe trena€¦ Dimineata eram in comuna General Berthelot, la "puncul de comanda" al paleontologilor. "Baza" lor nu difera cu nimic de imaginea romantica a oricarei tabere stiintifice: o scoala renovata, care este in acelasi timp laborator, depozit pentru "piesele" gasite pe teren, dar si dormitor, bucatarie si sala de mese.


"ECHIPA TIMPULUI". Comandantii "echipei timpului" care exploreaza lumea dinozaurilor din Hateg sunt, de cativa ani buni, prof. dr Dan Grigorescu si unul dintre discipolii sai, lectorul universitar dr Zoltan Csiki. In rest, "infanteristii", dar si baza fortei de munca sunt studentii veniti aici in practica anuala. Echipa n-ar fi insa completa fara Feri, fiul lui "Zoli" Csiki. Un baietel de 9 ani, istet foc si pasionat de cate-n luna si-n stele. In viitor poate ca o s-o ia pe urmele tatalui sau si o sa fie tot paleontolog. Ori poate ca nu. Indiferent cum va fi, pustiul se considera un "veteran" al explorarilor din Hateg si are un ascendent major fata de oricare student. Un ascendent pe care si-l etaleaza cu mandrie. "Eu vin aici de zece ani. Da, nu te mira, pentru ca am venit si cand eram in burtica lui mami." Corect, asa este si nimeni nu-l poate contrazice.


ARHIPELAGUL HATEG. La Tustea e usor de ajuns. Din comuna G-ral  Berthelot, pe sosea, sunt 6-7 km. Plus inca vreo doi printre livezi si fanete. Un drum scurt in spatiu. La capatul sau urmeaza insa, abrupt, saltul in timpurile trecute. Un salt de peste 65 de milioane de ani: pamantul calcat candva de labele dinozaurilor este aici sub picioarele tale. Cuibul mentionat de prof. Grigorescu e cu adevarat impresionant. Ceva mai mari decat ouale de strut, cele de dinozaur se vad clar, adunate la un loc si puse in evidenta de porii de pe suprafata lor. Imagine stranie, pentru ca, nu-i asa, ce-i mai fragil decat un ou? Cu toate astea, iata-le dupa cateva zeci de milioane de ani. In plus, se vede clar ca  sunt doar cojile, ramase aproape intregi, dupa ce puii au eclozat. Atingerea unei asemenea relicve iti da un fior straniu, de parca ciudatele creaturi ar fi iesit in lume ieri, alaltaieri. Ce s-o fi intamplat cu ele? Or fi supravietuit? Or fi apucat sa ajunga adulti? Din cuib au plecat intr-o lume stranie, cu totul alta decat cea de acum. Ce fel de lume? Specialistul este singurul care poate developa icoana acelui univers stravechi. Pentru prof. dr Grigorescu, asta e chiar floare la ureche: "Aici avem un Cretacic tarziu, cu putin inaintea disparitiei dinozaurilor. Pe atunci, Hategul facea parte dintr-un arhipelag plasat in ceea ce numim Oceanul Tethis. Era un mic paradis, cu o clima calda si umeda, cu paduri dese, asemanatoare celor subecuatoriale din zilele noastre. Suprafata redusa a insulelor i-a influentat insa pe majoritatea «locuitorilor». Ierbivori sau carnivori, dinozaurii din Hateg sunt cu mult mai mici decat «rudele» lor traitoare pe suprafete continentale. Acum, rocile de la Tustea sunt niste marne roscate, slab consolidate, iar aici, unde am gasit cuiburile, era candva lunca inundabila a unui rau. Solul actual din jurul lor este malul depus candva, in cursul unor inundatii. Urmele arata clar ca era o lunca bine drenata, in care apa disparea repede si nu apuca sa balteasca. Interesant este ca, de la sfarsitul Cretacicului si pana acum, aceasta zona nu a fost implicata in procese geologice sau tectonice violente, astfel incat stratele stravechi stau si acum la orizontala. Iar noi calcam exact pe solul pe care umblau candva dinozaurii".


CUIBURILE. La Tustea, frontul de lucru al paleontologilor are doar cateva zeci de metri patrati. Dr Zoltan Csiki ne-a spus ca in acest areal restrans au fost descoperite si degajate 18 cuiburi de dinozaur, de fapt de Telmatosaurus, niste reptile ierbivore care depuneau de la doua-trei oua pana la maximum zece in fiecare cuib. Numarul mare, precum si spatiul restrans in care sunt inghesuite aduc in minte imaginea unei "crese" in care dinozaurii veneau sa-si aduca puii pe lume si ii ingrijeau pana se puteau descurca pe cont propriu. Pentru paleontolog, situatia din teren este clara: "Arealul de cuibarire de la Tustea a fost folosit o singura data, caci s-ar parea ca inundatia le-a incurcat «planurile» dinozaurilor si a ucis o parte dintre puii abia iesiti din oua. In schimb, in alte zone, dispozitia stratigrafica pare sa indice ca acele «crese» au fost frecventate de foarte multe generatii de dinozauri. Bazati pe ceea ce spun paleontologii, ne putem imagina ca «piticii» din Hateg aveau un soi de «viata sociala» si traiau in comunitati organizate, in care-si cresteau progeniturile in pace. Si mai ales, ni-i putem inchipui dotati cu o memorie colectiva, care-i aducea an de an, generatii dupa generatii, la «cresa dinozaurilor» din lunca raului ce curgea printr-un loc care, peste zeci de milioane de ani, se va numi Tustea".


Nestiutii stramosi ai mamiferelorTustea nu este singurul "camp de lupta" al "vanatorilor de dinozauri" din Hateg. Foarte bogate sunt si siturile de la Sanpetru, Nalat si Pui. Peste tot, lucrurile sunt rareori ceea ce par a fi la prima vedere. Obiecte spectaculoase, despre care poti jura ca sunt oase ori chiar oua de dinozaur, se dovedesc a fi pietre banale, slefuite de natura in forme ciudate. In schimb, altele, cu nimic deosebite de pietrele obisnuite, sunt cu adevarat relicve stravechi. Castigata in campanii lungi pe teren, experienta specialistilor este singura care le poate deosebi. Iar recolta de anul acesta a fost extrem de bogata: in afara cuiburilor de la Tustea s-au gasit si multe oase stravechi. Dar si "trofeul" maxim visat de orice paleontolog: craniul unui dinozaur. Descoperit la Pui, in albia Raului Barbat, acesta este cu adevarat o raritate: este al treilea gasit in Hateg intr-un secol de explorari. Ciolanele dinozaurilor nu sunt singurele relicve descoperite in vara aceasta. Exista si niste fosile marunte, atat de mici, incat se pot "recolta" doar dupa ce rocile sunt cernute prin site fine. Sunt  resturile celor mai vechi mamifere. Denumite de specialisti "multituberculate", ele traiau si pe timpul dinozaurilor. In Hateg este singurul loc din Europa in care urmele celor doua specii au fost gasite cam prin aceleasi locuri. Stravechile mamifere nu erau insa mai mari decat soa-recii actuali. Apoi, disparitia colosilor de pe scena lumii a eliberat toate nisele ecologice posibile. Ramasi fara concurenta, maruntii nostri stramosi primitivi s-au dezvoltat rapid, si in doar cateva zeci de milioane de ani au cucerit toata planeta. Iar prin noi, urmasii lor, s-au intins pana in spatiul cosmic.
Rasare luna plina peste Hateg. O luna imensa, aramie ca o tingire tiganeasca. Dinozaurii au disparut, lasandu-si in urma doar ciolanele. Marile de pe timpul lor s-au uscat de mult. Botita de cataclisme planetare, fata Pamantului s-a schimbat de mai multe ori pana a ajuns asa cum o vedem noi acum. Nimic nu mai este ca in timpurile apuse. Singura luna rasare la fel ca atunci. Si tot asa va rasari si dupa ce noi, specie acum dominanta, vom fi fost stersi din cartea vietii, la fel ca dinozaurii.