Vremea caniculara din ultima perioada a crescut vanzarile de aparate frigorifice ale companiei Flamingo International. In cel de-al doilea trimestru al anului in curs, grupul a inregistrat o crestere de peste 30% la vanzarile de aparate frigorifice,

Vremea caniculara din ultima perioada a crescut vanzarile de aparate frigorifice ale companiei Flamingo International. In cel de-al doilea trimestru al anului in curs, grupul a inregistrat o crestere de peste 30% la vanzarile de aparate frigorifice, cu 10 procente peste cifrele consemnate in perioada similara a anului trecut. In intervalul aprilie-iunie, cea mai rapida evolutie a vanzarilor a fost inregistrata in special in ultimele doua luni, se arata intr-un comunicat al companiei. Din totalul aparatelor frigorifice vandute de companie, consumatorii s-au orientat spre modelele de tip combo (frigider+congelator), care au contribuit cu peste 50% la volumul de vanzari inregistrat de magazinele Flanco si Flanco World pentru acest segment. "Aceasta crestere a vanzarilor de aparate frigorifice este fireasca, in special in perioada de vara, cand cerintele clientilor se indreapta spre produsele de sezon, precum frigidere, congelatoare sau aparate de aer conditionat. Modelele combo sunt inca cele mai cautate, insa se observa un interes tot mai mare si pentru modelele side-by-side sau pentru cele incorporabile", a declarat Jiri Rizek, Chief Executive Officer al Flamingo International. Reprezentantii grupului Flamingo International se asteapta ca pana la finalul acestui an vanzarile pe segmentul de aparate frigorifice sa creasca cu inca 15%.

Perioada de crestere la bursa

Listat la Bursa de Valori Bucuresti in iunie 2005, grupul se afla intr-o perioada de crestere. Dupa un interval in care titlurile Flamingo au cunoscut o depreciere importanta, potrivit BVB, in ultimele doua luni cotatia actiunilor grupului a urmat un trend ascendent. "Este adevarat ca actiunile Flamingo se plaseaza pe un trend ascendent, dar acest lucru a fost generat si de evolutia bursei, care se afla intr-o perioada de crestere. Cu toate ca s-au facut investitii majore, compania a avut ceva probleme pana s-a echilibrat. Decizia unor actionari mai vechi de a-si vinde din actiuni a influentat decizia investitorilor de a face tranzactii", a declarat pentru Curierul National Adrian Simionescu, director al Finans Securities. Simionescu a precizat ca este posibil ca aprecierea cotatiei actiunilor Flamingo sa se mentina si in urmatoarea perioada. "Un moment foarte important in evolutia viitoare a companiei va fi acela in care Flamingo isi va anunta rezultatele financiare pe primele sase luni ale anului. Daca acestea vor fi pozitive, si investitorii vor deveni mai interesati", a spus directorul Finans Securities. In 2006, cifra neta de afaceri a Flamingo International a fost de circa 194 milioane de lei, comparativ cu cifra neta de afaceri din 2005, care a fost de aproximativ 207 milioane de lei. In primul trimestru al acestui an, cifra neta de afaceri a companiei a fost de 101,860 milioane de lei, fata de valoarea de 70 milioane de lei aferenta intervalului ianuarie - martie 2006.
Grupul Flamingo International deruleaza activitati de retail si de distributie, produsele comercializate fiind din gamele IT&C, electronice si electrocasnice. Magazinele sunt operate sub brandurile Flanco World, Flamingo Computers si Flanco, fiecare dintre acestea fiind specializat pe segmente de produse si clienti diferite. Reteaua Flanco World cuprinde magazine de suprafata mare (1.800 - 3.000 mp). Primul magazin Flanco World a fost lansat in noiembrie 2005, in Brasov, iar in prezent exista 10 magazine Flanco World in toata tara. Lantul de magazine Flamingo Computers, cu cele peste 50 de locatii existente in Romania, este liderul pietei locale de IT&C, detinand primul loc pe piata calculatoarelor pentru al 4-lea an consecutiv, cu o cota de piata de 13,1% pentru 2006, in crestere cu 18,5% fata de anul 2005.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.