In personalul de Fierbinti, unui navetist i-a cazut un geamantan in cap. Dac-ar fi fost geamantanul lui, mai treaca-mearga, dar era al unui tanar, caruia calatorii i-au atras atentia in mai multe randuri ca nu l-a asezat bine.
Totusi, navetistul, care s-a ales cu un cucui cat o pruna, nu a parut foarte afectat de intamplare. Desi e greu de crezut, acelui domn din trenul de sase si un sfert de Fierbinti ii mai cazusera in cap o caramida, un pantof de dama, iar de la etajul al patrulea al blocului in care locuia un binoclu rusesc de metal, volumul doi din Shakespeare, Opere complete, Oxford, 1922, editia legata in piele, un castron cu supa si un pompier, caruia i s-a rupt scara. Lui Newton i-a cazut in cap doar un mar si a descoperit Legea gravitatiei universale. Se poate spune, cum a remarcat si Nicolae Iorga, cand un nou-venit i-a ocupat scaunul la una din sedintele Academiei, ca suntem egali la fund si ca diferenta e la cap.

Cu toate acestea, nu-s putini cei care se straduiesc sa demonstreze ca intre noi, oamenii de rand, si indivizii de geniu doar lucrurile care ne aseamana sunt cu adevarat importante. Un roman de-al nostru, un savant 100% mioritic, a studiat zambetul Mona Lisei si a ajuns la concluzia, prin cercetari stiintifice revolutionare, ca in enigamaticul suras al florentinei un 18% e datorat faptului ca Leonardo nu i-a facut avansuri si un 7% faptului ca femeia le astepta. Mona Lisa ar fi auzit ca Da Vinci nu prea era interesat de doamne si din pura curiozitate feminina ar fi fost dispusa sa verifice, prin mijloace specifice, zvonul. Numarul celor care studiaza relatia dintre marele pictor si enigmaticul sau model e foarte mare. Dar numai savantul dambovitean a reusit sa puna la punct o metoda procentuala, prin care probeaza ca o incompatibilitate la fund e mai semnificativa decat nepotrivirea la talent si la minte.
Nu numai surasul Mona Lisei ii preocupa pe descoperitorii de cauzalitati secundare, care le pun in discutie pe acelea considerate de mii de ani principale. Un alt cercetator, de asta-data strain, a ajuns la concluzia ca Monet picta impresionist din cauza ca avea cataracta. Daca ar fi vazut bine, impresionismul nu numai ca nu se nastea, dar Monet ar fi ramas un artist oarecare. In cazul lui Einstein, se pune chiar problema prioritatii teoriei sale. Un cercetator a descoperit ca Einstein era un om grabit si ca isi manca sandvisurile din mers. Intrigat ca preturile se schimbau direct proportional cu masa de sunculita inmultita cu patratul vitezei cu care le inghitea l-a intrebat pe negustor care e explicatia si acesta i-a raspuns ca totul e relativ.

La drept vorbind, si eu m-as putea numara printre norocosii care au ajuns cel putin o data in viata la adevaratele pricini ale notorietatii. In 1990 am bagat de seama ca pictorul Ion Pacea isi luminase brusc paleta si ca folosea foarte mult alb. Ma gandeam chiar sa scriu un articol, socotind ca trebuia sa existe o legatura cauzala intre revolta din decembrie si noua orientare estetica a artistului. Ar fi fost un articol inspirat, cu care m-as fi mandrit, daca n-as fi aflat la timp ca maestrul, care n-o ducea pe roze, isi permitea sa fie dintr-o data atat de generos cu niste culori scumpe fiindca tocmai isi procurase, de la un bisnitar, la un pret extrem de privatizat, cateva bidoane de alb.