Oficialul european atrage atentia autoritatilor romane „sa nu puna sub semnul intrebarii eforturile facute pina acum" pentru integrare.

Analiza Directiei Generale Impozitare a Comisiei Europene privind taxa de prima inmatriculare din Romania arata ca, in forma actuala, Codul fiscal incalca Tratatul Uniunii Europene, a precizat comisarul european Leonard Orban in prima sa conferinta de presa in aceasta calitate, la Bucuresti. „Problema nu e taxa, e nivelul taxei", a aratat comisarul Orban, adaugind: „Sint patru elemente considerate contrare articolului 90 din Tratat", fara a dori sa detalieze. Comisarul a subliniat insa: „Am fost informati ca exista disponibilitatea autoritatilor romane de a face modificarile necesare la Codul fiscal". „Sper ca nu se va ajunge ca in luna martie sa fie avansate de Comisie procedurile de incalcare a Tratatului", a aratat Orban, adaugind ca, in cazurile similare din Ungaria si Polonia, Curtea Europeana de Justitie a cerut inclusiv returnarea taxelor platite deja.

Biletul, analizat la Comisie

In privinta scandalului biletului trimis de premier presedintelui, Orban a declarat ca „atit la nivelul Comisiei, cit si al Parlamentului European, fiecare din actiunile statelor membre este analizata in detaliu si ele conteaza. Ideea e ca acestea sa nu impieteze asupra evolutiei reformei", a adaugat Orban.

Clauza pe ANI

Orban a adresat „un apel calduros autoritatilor romane": „Sa nu uite ca Romania a devenit stat membru UE si este esential sa aiba un start cit mai bun si sa nu puna sub semnul intrebarii eforturile facute pina acum". Comisarul roman a reamintit ca Romania este inca subiectul unui Mecanism de cooperare si verificare in domeniul Justitiei si trebuie sa isi indeplineasca angajamentele privind infiintarea Agentiei Nationale de Integritate si continuarea luptei anticoruptie. In urma raportului privind progresele din aceste domenii, Comisia va lua in iunie decizia de a propune sau nu clauza de salvgardare pentru Romania. „Sper ca nu va fi cazul", a conchis Orban.