ANS a taiat finantarea dupa ce instanta a decis revocarea din functie a presedintelui Rudel Obreja.

FR de Box se afla intr-o situatie delicata, dupa ce instanta a anulat Adunarea generala de alegeri din noiembrie 2004, dar presedintele Rudel Obreja a anuntat convocarea unei noi adunari generale pe 28 ianuarie 2007, pentru a debloca cit mai rapid finantarea acestui sport in anul preolimpic. Ieri, la sediul FR de Box, urma sa se reuneasca vechiul Birou federal, repus in drepturi de hotarirea justitiei, pentru convocarea adunarii generale, dar acest lucru a fost impiedicat din lipsa de cvorum. Viorel Zamfir, cel care a obtinut o sentinta definitiva de invalidare a alegerilor din 2004, i-a convins pe unii membri ai vechiului Birou federal sa nu se prezinte la intrunire. Dupa o sedinta scurta, la care a asistat si Mihai Capatina, director in cadrul ANS, s-a ajuns la solutia ca membrii vechiului Birou federal sa-si prezinte demisia, iar secretarul general sa declanseze procedura de convocare a adunarii generale, cu sustinerea ANS.

''Sintem nevoiti, asa cum ne-a avizat si ministerul sa declansam procedura convocarii adunarii generale extraordinare de alegeri pentru ca ministerul opreste finantarea, nu da bani boxului romanesc si este tragic. 2007 este an preolimpic, cu calificari pentru JO de la Beijing si multe altele. Pentru a intra in legalitate trebuie sa convocam alegeri si sa avem un organ de conducere ales, legitim si legal care se se constituie in partener de discutie al ministerului'', a declarat Rudel Obreja.

Presedintele FR de Box a subliniat ca procedura de convocare a alegerilor a devenit foarte complicata, din cauza acestei situatii de exceptie, cu care ANS nu s-a mai confruntat. ''Pe 28 ianuarie vom putea face adunarea generala. Sint interpretabile foarte multe paragrafe din statut. Sapte din cei opt membri ai vechiului Birou federali au fost prezenti azi si si-au prezentat demisia. Acum nici acel Birou federal investit cu acea hotarire judecatoreasca nu mai exista pentru ca s-a descompletat cu mai mult de 30 la suta din numarul lui. Asa cum spune statutul trebuie procedat la alegeri prin secretarul general care a ramas in functie. El semneaza actele in continuare. Ne gasim intr-o situatie pe care nici ministerul n-a mai intilnit-o''.

Rudel Obreja a declarat ca are sprijinul presedintelui AIBA, care a aflat dintr-un mail anonim despre situatsia creata in romania, unde presedintele este suspendat dupa ce a ajuns vicepresedinte al federatiei europene si membru in Biroul Executiv al forului mondial.