Valori inestimabile
La randul sau, seful serviciului de Protejare a Patrimoniului Cultural National, Razvan Joseanu, a precizat ca multe din obiectele furate din tezaurele dacice si romane de pe teritoriul Romaniei sunt apreciate ca inestimabile. Cu toate acestea "braconierii arheologici" apreciaza obictele in functie de perioada din care provin si de numarul acestora. Spre exemplu, un denar roman se poate vinde, in functie de criteriile mentionate, cu sume cuprinse intre zece si 2000 de euro, in timp ce o modeda tip Koson, care a circulat pe teritoriul dacic, este apreciata la 1500 de euro. Razvan Joseanu a precizat, citat de Mediafax, ca valoarea obiectelor de patrimoniu, traficate pe piata neagra, a scazut in ultima perioada datorita numarului mare de "oferte". "Se cauta ceva ce se vinde bine", a precizat Joseanu, referindu-se la faptul ca infractorii evita sa scoata la vanzare "cioburi", care au valoare mica pe piata, ci se axeaza pe obiecte din metal, de preferat metale pretioase, pentru care exista cerere. Seful serviciului de Protejare a Patrimoniului Cultural National a mai mentionat ca persoanele care se ocupa cu traficul de astfel de obiecte - romani si straini - au legaturi directe cu "braconierii arheologici" (sapatorii), schimbul de bunuri facandu-se de cele mai multe ori direct, si mai rar prin anunturi pe Internet. Razvan Joseanu a afirmat ca obiectele de patrimoniu din Romania sunt cautate, in special, pe pietele de profil din tari ale Uniunii Europene. (B.C.G.)
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Baboon, roboții antrenați să îți automatizeze rapid și eficient afacerea
Sursa: start-up.ro
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Când îți poți spune povestea fără să plângi, înseamnă că te-ai vindecat
Sursa: kudika.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 6-12 mai
Sursa: garbo.ro
-
3 decenii de business: cum a evoluat Mobexpert, gigantul român din industria...
Sursa: retail.ro
-
A cumpărat cercei de 13.675 dolari setul cu doar 13 dolari. Nu s-a mulțumit...
Sursa: wall-street.ro