Motivele pentru care un gazetar nu scrie un articol pot defini mai bine momentul social decat acelea care l-ar determina sa-l scrie.

Am publicat zeci de pamflete, in care Ion Iliescu mi-a fost subiect, insa niciodata cu stilul grobian. Nu am insultat omul, nu l-am vorbit ca la usa cortului si cu dictionarul veceului aproape, mi-am respectat cititorii, respectand institutia prezidentiala. M-am respectat pe mine. Mai multi confrati si politicieni, indeosebi liberali si peremisti, scriu si vorbesc in public despre Basescu intr-un chip care-i dezonoreaza. Umoarea politica rea evidentiaza la acestia mari lipsuri in educatie si o pregatire profesionala precara. In urma cu o luna am vrut sa scriu un text in favoarea unui limbaj controlat si contra marlaniei, ca instrument de presa, dar l-am amanat. La ce bun, mi-am zis. Iti nenorocesti cariera tiparind un articol in cauza presedintiei. Un apel la decenta e luat de toata lumea drept lingusire. Atat de tare ne-au timorat laudatorii lui Ceausescu, incat orice vizavi normal cu institutia prezidentiala aduce a slabiciune. Buna crestere conteaza ca o defectiune la caracter, iar marlania ca un talent.

Un senator al Romaniei, un om de a carui opinie tin seama mii de alegatori, ii zice presedintelui in ziarul sau ""marozul chior"". Un imperativ al gazetariei e sa nu te referi in nici un fel si in nici un caz cu dispret la necazurile trupului si la afectiunile creierului. In jurnalismul romanesc sunt destui care scriu despre presedinte ca despre un pacient national. Faptul ca tot ce nu-i interzis e permis nu inseamna si un indemn la golanie. Nimeni nu-i interzice lui Gigi Becali sa spurce cu verbul sau de maidan pe oricine ii sta in cale, dar asta nu-l face model de elocinta. Aceiasi colegi de meserie, care se cred indreptatiti sa profereze metafore abjecte despre presedinte, s-ar simti profund jigniti daca s-ar scrie astfel despre ei si familiile lor. In mass-media ar trebui sa functioneze cuminte, dar cu atat de potrivita zicala din batrani: Ce tie nu-ti place altuia nu-i face. Recunosc ca resimt presiunea clasei de gazetari cu un limbaj de mahala ca pe o cenzura.

E de ajuns ca unul sa
insinueze c-as fi sluga presedintelui si as avea pe urme o intreaga haita. Nu iubesc politicieni, am gresit in primii ani de dupa 1990 scriind cu simpatie despre cativa din parlamentarii ceva mai manierati decat activistii cu ceafa lata si priviri obtuze de odinioara si nu vreau sa mai gresesc. Totusi, una e sa fii omul de casa al cuiva si alta sa ramai bine crescut, chiar si atunci cand presedintele gafeaza ori se poarta mai relaxat decat i-ar ingadui-o rangul. La urma urmei, noi ii mai si facem pe presedinti, prin modul in care ne raportam la presedintie.