S-a implinit "un sfert de veac" (s-ar putea spune "de singuratate", dar vom vedea mai incolo!) de la debutul in volum al poetei Marta Petreu. In Aduceti verbele (1981) se anunta o autoare aproape programatic "nefeminina". Autoarea respingea prejudecata conform careia autoscopia cruda, cerebralitatea nu fac parte din instrumentarul scriitoarelor. Versuri ca "Fragilitatea Martei - un exces de adrenalina/ luciditatea - cianura dintr-o visina cruda" aduceau aminte de Sylvia Plath, o posibila inspiratie a Martei Petreu.
Atunci, ca si acum, in recentul volum, Scara lui Iacob (2006), autoportretul urmeaza aceleasi linii: "Sunt o fictiune umana/ adulta/ Viatamoartea imi da lectii de arta brutala:/ ca pe toti/ ea ma sculpteaza ma slefuieste ma canta ma scrie/ si-apoi ma boceste ca o taranca/ Amin" (Varsta senina). Din perspectiva continutului cartii, titlul ascunde o autoironie si, in acelasi timp, o raportare polemica la modelul biblic. Care suna astfel: "Si a visat (Iacov) ca era o scara, sprijinita de pamant, iar cu virful atingea cerul; iar ingerii lui Dumnezeu se suiau si se pogorau pe ea". Un cititor cu asteptari cucernice - din start, neadecvate acestei poezii - va fi pus pe picior gresit, pentru ca "scara care duce la cer pentru mine coboara" (Scara). Alaturi de poemele de contestare a "bunului Dumnezeu" (dupa expresia lui Rilke), de repros amar - "imparatia ta/ adica durere/ (...) cadere sperla insingurare" (Psalm) -, intalnim si poeme de dragoste, dar la Marta Petreu, tot dureroase: "Tu esti femeia aleasa sa fie omorata cu pietre -/ ai spus surazand/ (...) si tu m-ai iubit aproape tandru/ pe asfaltul murdar/ printre mucuri si ambalaje goale de coca-cola/ intrebandu-ma daca-mi place daca mi-e bine/ si daca stiu ca eu sunt femeia care va fi omorata la/ amiaza cu pietre" (Aleasa).
Iarasi trebuie sa-l avertizam pe virtualul "cititor cu asteptari cucernice", de care pomeneam mai devreme, sa nu perceapa masculinitatea ca agent al lapidarii! Iata ce spunea poeta intr-un interviu acordat lui Mihai Vakulovski: "cum se explica faptul ca exista mai multi barbati celebri? Prin femeile necelebre care le-au pregatit ceaiul, le-au carpit ciorapii, le-au crescut copiii... Glumesc numai pe jumatate. Dar barbatii sunt intr-adevar prietenii mei. Fara ei, lumea ar fi de cenusa".
"Intamplarile" unui poet
Citind ultimul volum de versuri al lui Robert Serban, Cinema la mine-acasa (2006), iti aduci aminte de felul cum descria Mircea Ivanescu poezia sa: "dar daca deci nu poti sa le faci, intamplarile,/ perpendiculare peste lipsa de anecdota din tine,/ poti sa vorbesti mereu despre ele - (ca si cum ar fi mai multe, nu una singura, aceeasi in care/ sunt doar doua personaje, oprite la intrarea/ intr-un gang, pe o straduta imbatranita (...) - si nu este, fireste, nimic adevarat intr-o scena ca asta (...) si drumul de la acea clipa in gang/ pana la amintirea ei - asta e intamplarea" (Alte poeme noua, 1986).
Si la Robert Serban toate poemele sunt... O mica intamplare! Iar poezia e "ceea ce ramane din viata/ dupa ce o traiesti" (Ce ramane din viata). Oricit de reusita sau nu ni s-ar parea apoftegma de mai inainte, stilul aforistic al autorului, in general, functioneaza. Arta lui sta in poemele cu aer de proza foarte scurta, precedate de titluri studiat-neasteptate (Doua alune bine prajite, Instantaneu, Alt gest, Gest, Gest teatral etc.) si in haiku-urile (mai mult in spirit, decit in forma!) memorabile. Transcriu unul, sugestiv pentru ce am spus pana acum: "poti sa-mi smulgi cu usurinta/ inima/ dar inainte va trebui/ sa-mi desfaci/ nasturii de la camasa" (Nasturii de la camasa). Sau: "tot mai rare femeile pe care/ vazandu-le pentru prima data/ cred ca le-as putea iubi// in acest vagon-restaurant/ nu sunt decat doua" (Tot mai rare).
In concluzie, avem de-a face cu un volum unitar, fara rateuri, cu poeme de un farmec greu de "sechestrat" in cuvinte - adica veritabil!
De la traduceri
la poezii
Linda Maria Baros are 25 de ani si ceea ce se cheama o "carte de vizita" deja consistenta: studii la Sorbona, doctoratul in curs, volume (proprii sau traduceri) publicate. Participa la festivaluri de poezie, este chiar initiatoarea unuia, coordoneaza o revista literara. A debutat la 7 ani!
Cu toate acestea, in mod paradoxal, prea putin din aceasta experienta literara se vede in Casa din lame de ras (2006), volumul ei publicat - dupa versiunea frantuzeasca - si la Editura Cartea Romaneasca. Multe dintre poezii se incheie cu metafore perfect abstracte, construite in jurul tacerii, al singuratatii: "Tacerea sare cu picioarele pe clanta" (Usa are chip de pasare) sau "Dimineata - cand singuratatea-ti seamana/ cu niste creieri sleiti pe pereti" (In capcanele narilor). Asemenea "obisnuinte lirice" l-ar putea frustra pe un cititor din zilele noastre! Pentru Linda Maria Baros pare ca sensibilitatea poetica a ramas neschimbata de prin anii '60. Sa luam primele versuri dintr-un poem: "- Daca-mi tai gatul, mi-ai spus intr-o noapte,/ vor curge numai cuvinte.// Fiindca poetului ii cresc colti uneori, - lungi, ca de fiara" (Pieptul si vena jugulara). Autoarea a tradus din Nichita Stanescu, aceasta fiind o posibila explicatie pentru inceputul epigonic...
Din fericire, versurile bantuite de metafore "d'antan" - vorba poetei -, chiar daca dau tonul volumului, nu le sufoca pe celelalte, cateva, bune. Caii de mina (titlu inspirat) e un astfel de poem, inregistrat pe un ton perplex si putintel amuzat, in stilul lui Marin Sorescu. in alta parte, poeta se deda la "cartierisme", intelectualizate, bine-inteles: "Numai fetele de cartier ies la drumul mare,/ ti-am mai spus-o,/ scuipand pe ziduri/ lungi monede de sperma/ Nu le mai plange de mila, de sila, la tine-n mansarda./ Tu nu te poti uita in sufletul lor,/ fiindca si-au ascuns intre buci gaura cheii.// (...) Fetele de cartier sunt vii,/ ti-am mai spus-o./ Asa cum e tarana" (Pe soseaua de centura).
Poezia s-a dez-abstractizat, dar numai pentru cateva versuri.