Cred ca facea parte din acel spectacol uluitor, "Eu si materia moarta", colectie de soparle la adresa "superioritatii comunismului". Mircea Crisan aparea pe scena cu doua sosete. Una in mana dreapta, alta in mana stanga. Spunea cam asa: "Daca va uitati la aceste sosete, o sa ziceti ca sunt identice. Uitati-va mai bine, fiindca una este o soseta cu gaura, iar cealalata e o gaura cu soseta". Din primele randuri se vedea clar despre ce era vorba. Si cum primele randuri erau rezervate pentru tovarasi, acestia au inteles foarte bine care era, in conceptia umoristului, diferenta dintre comunism si capitalism. Drept urmare, spectacolul a fost "usor" suprimat.
Dupa decembrie 1989, intr-un efort de nivelare a diferentelor dintre vinovatii personale de magnitudini diferite si aruncarea tuturor responsabilitatilor in carca sistemului, ne-am declarat un popor de dalmatieni - nimeni nu e, pe deplin, alb. Nimeni nu e, cu totul, negru. Asa o fi. Dar cand povestea cu dalmatienii devine diversiune, lucrurile stau altfel. Diversionistii vor sa impuna o viziune pe masura lor. Dupa ei, nu exista nici o diferenta intre o groapa de rahat pe buza careia, hodoronc-tronc!, a inflorit un mac si o florarie bine ingrijita in coltul careia, hodoronc-tronc!, a crescut o buruiana.
Aflam ca nimeni nu a fost nici prea-prea, nici foarte-foarte. Aflam ca nu a contat prea mult daca ai fost otreapa ori doar om cu slabiciuni. Tot aia. Aflam ca, oricum ai fi intors-o, prea mult bine nu puteai face. Cine a facut constant rau a avut macar rectitudine, caracter. Aflam ca tot ce intereseaza sunt dosarele urmaritilor - e musai sa vedem daca si cat de tare sforaiau in somn. Poate aveau si vise erotice. Dosarele urmaritorilor nu conteaza si, oricum, s-au autoincendiat in grup la Berevoiesti. Aflam ca Securitatea lui Nikolsky, Teohari Georgescu si Draghici a fost rea, dar ca Securitatea de dupa ei a fost un fel de Maica Tereza.
Aflam ca, fara Securitate, azi am fi fost un comitat unguresc. Ca, fara starpirea partizanilor din munti, azi am fi fost un pasalac finlandez. Ca, fara imaginarul "Felix", azi am fi cersit la hapsanul FMI. De fapt, aflam ca sistemul a fost o abstractiune. Ni se recomanda "Prinde abstractiunea, scoate-i ochii."
Ramane sa mai aflam ca romanta "Daca PRM vine la putere, vor avea loc executii publice pe stadioane dupa modelul chinez" ii apartine national-comunistului gorjean Pierre de Ronsard, nepot al Banului Maracine si ca Plugusorul cu "Sa traiti intru multi ani/Sa ne scapati de tigani/de unguri si de jidani.../Pe acestia sa-i starpim/Printr-un Tribun ca Vadim/Cu acesta presedinte/tara merge inainte" e opera pasoptistilor Faramita Lambru si Cilibi Moise.
Cum nu mai avem putere de luptat cu Vadim ("Eu am spus-o si o repet: decat o democratie bolnava, mai bine o dictatura sanatoasa."), il ardem la foc marunt pe Andrei Plesu, saptamani la rand. Cum Tudor Postelnicu s-a autodiagnosticat drept "un dobitoc", il declaram o nulitate pe Liiceanu. Uitam cine a fost Brucan, fiindca a murit, dar ne amintim lucruri imaginare despre Tismaneanu, caci e in viata. Daca ne enerveaza forumistul AVP, ne facem ca Apelul catre Europa nu a existat si ii admiram linistiti pe turnatorii lui Viorel Padina.
Sa acceptam ca toti - securisti, sfinti, turnatori, turnati, partizani, detinuti la Canal, Gherla si Aiud, tortionari, dizidenti si pseudo-dizidenti, giganti ori pitici din Gagesti, oameni de toate felurile am fost manati doar de patriotism. Atunci, de ce arata Romania cum arata? E patriotismul incompatibil cu sanatatea morala a unei natiuni?
Scufundati in nuante paralizante sau prizonieri ai celei mai nefiresti folosiri a semnului de egalitate, mari analisti politici ai momentului vor sopti hamletian "E ceva putred in Danemarca".
O fi, dar daca e asa putred la ei, de ce pute asa tare la noi?
O conspiratie, vezi bine, caci Romania a fost mereu baiat gigea.
P.S. Ii multumesc dlui Eugen Simion pentru clarificari si ironie. Diferenta intre "a candida" si "a fi invitat" a fost restabilita, iar mecanismul accesului la nemurire - lamurit. In privinta meritelor morale si literare ale dlui D. Tepeneag, textul meu spunea exact ce spune cel al dlui Simion. Gasesc insa nedreapta simbolistica pusa pe seama mititeilor. Diferenta dintre nobletea muschiului de vita Wellington si miticismului mititeilor poate fi discutata in trei la un salau Meunier. Cum eu sunt gresitul, cer scuze si platesc. Cunosc un restaurant select chiar langa Obor. Ma rog, daca nu suna prea lejer...