Populatia regiunii separatiste transnistrene voteaza in cursul zilei de maine in cadrul unui referendum pentru independenta acestei regiuni fata de Republica Moldova. Autoritatile de la Tiraspol intentioneaza de asemenea sa alipeasca regiunea separat
Populatia regiunii separatiste transnistrene voteaza in cursul zilei de maine in cadrul unui referendum pentru independenta acestei regiuni fata de Republica Moldova. Autoritatile de la Tiraspol intentioneaza de asemenea sa alipeasca regiunea separatista la Federatia Rusa.
Alegatorii transnistreni trebuie sa raspunda la doua intrebari in cadrul referendumului: "Sustineti independenta republicii transnistrene si alipirea libera, ulterior, la Federatia Rusa?" sau "Doriti sa respingeti independenta republicii transnistrene si sa sprijiniti integrarea in Moldova?" Acesta este cel de-al saptelea referendum organizat de Transnistria pentru crearea diversiunii numite Republica Moldoveneasca Nistreana.
UE contra referendum
Uniunea Europeana s-a declarat ingrijorata de o eventuala complicare a rezolvarii conflictului transnistrean dupa referendumul organizat de Tiraspol si cere reluarea tratativelor. Declaratia apartine presedintiei finlandeze a Uniunii Europene si a fost facuta publica dupa ce Rusia a blocat adoptarea in Consiliul Europei a unui document care condamna referendumul din Transnistria. Documentul reitereaza pozitia organizatiei, care refuza sa recunoasca legitimitatea referendumului si a rezultatelor acestuia. "Uniunea Europeana dezaproba aceasta hotarare unilaterala care contravine suveranitatii si integritatii teritoriale a Republicii Moldova, recunoscuta la nivel international", se arata in document. UE indeamna autoritatile de la Tiraspol sa reia neconditionat procesul de negocieri.
De asemenea, presedintia finlandeza a Uniunii Europene a cerut Rusiei executarea deciziei Curtii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO) privind "grupul Ilascu", precizand ca atitudinea Moscovei "umbreste presedintia rusa a Consiliului de ministri". (D.E.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.