"Marele rapt regal" sau adevarul asupra tablourilor regelui Mihai

Unde se afla colectia regelui Carol I ? Este o intrebare la care incearca sa ne raspunda istoricul Mihai Pelin, in cartea sa, "Marele rapt regal", recent aparuta in librarii la editura Kullusys.
Misterul, neelucidat nici pana astazi, este un subiect tabu pentru unii, desuet pentru altii, dar un lucru ramane sigur: este un subiect care inca preocupa o parte a mediului istoric romanesc si influenteaza anumite decizii politice dupa 1989. Problematica se orienteaza spre o analiza atenta asupra ultimelor zile ale monarhiei din Romania, cu precadere asupra destinului colectiei de tablouri a regelui Carol I, lasata mostenire, prin testament, poporului roman in anul 1899.
Voi parcurge ideile acestei carti, aplecandu-ma asupra acelora care mi se par atat importante cat si interesante din perspectiva realitatii omise in detrimentul patrimoniului national.
Din primele randuri , analiza istoricului stabileste mostenitorul de drept al intregii colectii, aducand in lumina si o distinctie clara intre : Coroana Romaniei - "o institutie a statului, constituita ca atare de Parlamentul de la Bucuresti"- si Casa Regala a Romaniei, rodul unei evolutii genealogice, de familie , pur personala.
Inventarul colectiei lasate mostenire Coroanei Romaniei atat de regele Carol cat si de Ferdinand I (11 ianuarie 1926) arata existenta a 212 picturi, de o mare valoare, unde aflam artisti consacrati, precum: EL Greco, Anthonis van Dyck, Tiziano Vecellio sau Francisco Zurbaran. Dupa '47, tablourile vor fi in permanenta "marul discordiei "intre statul roman si fostul suveran, Mihai I de Romania.
Urmarind logica istorica, M. Pelin sesizeaza disparitia a 42 dintre acestea, in zilele premergatoare abdicarii fortate a regelui, din 30 decembrie 1947. Este vorba, mai precis, de plecarea acestuia (11-13 noiembrie 1947) la nunta viitoarei regine a Marii Britanii, Elisabeta a-II-a, fapt confirmat de Prefectul Palatului Regal, Jacques Vergotti, in timpul unei anchete intreprinse la 23 aprilie 1985 de Tribunalul Districtual al Statelor Unite-New York, precum si de mandatarul acestuia, Ioan Bibi Popescu care se va stradui toata viata sa dovedeasca autoritatilor neconcordanta cu realitatea.
Studiul asupra subiectului surprinde o "complicizare" a guvernului comunist prin adoptarea Decretului 83/1949 care a hotarat modul de repartizare a bunurilor intrate in patrimoniu, ocazie cu care unele piese vor constitui cadouri si bunuri pentru demnitarii vremii, iar istoricul Mihai Pelin ii aminteste pe:Leontin Salajan, Al Draghici, generalul Mihail Burca, s.a.
De toate acestea nu putea fi straina securitatea care, in mod misterios, a incercat sa arunce faptele asupra lui Carol al-II-lea, in momentul abdicarii de la 6 septembrie 1940 tocmai pentru a nu fi acuzat guvernul comunist de o negociere frauduloasa cu Mihai I pentru abdicare si a pune totul pe seama conducerii Ion Antonescu. Asfel, nici inceputul "guvernarii" comuniste nu trebuie sa suscite semne de intrebare pentru popor.
De fapt, istoricul Mihai Pelin observa nedreptatile si parcursul sinuos al deciziilor organului de represiune. Cateva fapte sunt relevante. Ma refer aici la negocierea ce se pare ca a avut loc intre cele doua parti, in detrimentul mostenitorului de facto, poporul roman; la atribuirea unor piese din colectie marilor demnitari comunisti; inventarierea tuturor colectiilor de arta din Romania (1969), ocazie cu care mai multi colectionari cinstiti vor fi deposedati de obiectele artistice detinute ; la omiterea unor informatii venite din Elvetia si S.U.A care atentionau autoritatile (14 Decembrie 1976-Ministerul de Stat pentru Invatamant si Cultura-Bavaria) cu privire la vanzarea unei panze de El Greco. Acest lucru este confirmat si de J Vergotti in 1982, prin aparitia a doua lucrari de acelasi artist la un salon de expozitie de la Madrid.
Inceputul unor anchete americane sau elvetiene a scos la iveala unele neconcordante intre declaratiile regelui si realitate. Doua sunt marile intrebari ale autorului - De ce securitatea si statul roman nu au continuat ancheta pana la capat, la sfarsitul anilor'80? Care a fost moneda de schimb pentru a se opri cercetarea? Raspunsul la aceste fapte este greu de dat , dar cartea incearca acest lucru.
Cazul este analizat si dupa 1989 prin infiintarea unei comisii guvernamentale in iunie 1991 in cadrul cabinetului Roman, iar mai tarziu, guvernul Stolojan va aproba suma de 10.000$ pentru pregatirea juridica a cazului. Pe baza a trei dovezi indubitabile a construit cazul avocatul Pamfil Riposeanu.: lucrarile au fost scoase din tara anterior abdicarii; cel putin 10 piese au fost depuse la Union Bank din Zurich ; la 26 Octombrie 1976 au fost vandute doua piese picturale.
In conformitate cu acestea s-a dispus actionarea in judecata a regelui, la inceputul anului 1993, dar la 19 iunie acelasi an, tribunalul din Geneva a hotarat depunerea a 1,5 milioane franci pentru continuarea procesului, fapt ce aduce sfarsitul cazului din "considerente financiare".
Cartea se incheie cu un amplu tablou in care autorul isi pune intrebari asupra indeciziilor statului roman in acest caz. In mod oneros, colectia amintita va reprezenta doar o moneda de compromitere a unor persoane implicate in decursul istoriei acesteia si nu un act de dreptate de care poporul roman ar trebui sa beneficieze. Textul volumului nu este lipsit de sentinte si caracterizari cu referire directa la regele Mihai I. Cele doua anexe redau - integral - dovezi pentru sustinerea tezei centrale. In acest fel se cere repararea unei greseli memorabile ce apartine ultimelor zile de democratie, dar pateaza onoarea Casei Regale.
Finalul invita cititorul sa reflecteze asupra intrebarii istorice: cui apartin tablourile - poporului roman sau regelui Mihai?

---

Despre autor: