""Nu sunt Dumnezeu!"", striga disperat ministrul Sanatatii la Timisoara, in replica la huiduielile care ii reprosau, pe romaneste, haosul din sistemul sanitar. Intr-adevar, Eugen Nicolaescu nu este nici Dumnezeu, nici Iisus Hristos, nici macare apostolul Pavel. Dar are puterea, si datoria, am adauga noi, sa faca ordine in acest domeniu atat de bolnav: Sanatatea.
Pe timisoreni nu cred ca-i pasioneaza foarte tare Olimpiada Inlocuirii Directorilor de Spitale, dupa cum nici nu le scade febra Legea care prevede ca un senator nu poate conduce o institutie medicala in acelasi timp. Pe ei, ca de altfel pe toti romanii, ii intereseaza cozile interminabile la farmacii si faptul ca in doua-trei zile se consuma bugetele pentru compensate. Ii mai intereseaza ca bolnavii trebuie sa vina cu medicamentele si pansamentele de-acasa, ca nu sunt suficiente paturi, desi unii tipa ca avem prea multe spitale, ca asistenta medicala este subtire rau de tot. Am mai adauga noi si ca in sistemul de sanatate publica are loc o mare nedreptate: cu totii beneficiem de aceleasi conditii mizere, dar de platit, platim procentual din venituri, deci diferentiat. Dar asta este o alta discutie.
Sa revenim la ministrul Nicolaescu, primul membru al Cabinetului Tariceanu huiduit in public, nu de participantii la vreun miting organizat, nu de sinistratii carora le-a luat apa intr-o noapte agoniseala de-o viata, ci de o adunare ad-hoc de oameni, aflati prin preajma sa, la un moment dat, intr-un loc anume.
Desigur, la Palatul Victoria acest eveniment de o banalitate dureroasa nu are nici o valoare. Ni se repeta cu obstinatie ca numai un individ tenace, din afara sistemului ""putrezit"", poate face reforma, spargand oligarhia ""cancerigena"" a profesorilor-universitari-directori. Parerile sunt impartite, iar dezbaterile nesfarsite asupra acestei chestiuni. Din nefericire insa pentru ministru si sustinatorii sai, faptele ""vorbeste"". Si nu vorbeste de bine. Ce sa inteleaga pacientul roman, cand afla de la televizor ca nu mai putin de 17 Legi au trecut prin asumarea raspunderii Guvernului, dar problemele lui raman la fel? Vede, tot la televizor, ca presedintele tarii, plimbat de colo-colo cu salele in piuneze, intre comitete si comitii, decide, in disperare de cauza, sa se opereze la Viena. Lasand la o parte argumentele obiective, ramane impresia de nesters, ca doua soboare de medici n-au fost in stare sa se puna de acord din cauza eternei si fascinantei dispute dintre ministrul Nicolaescu si doctorul Oprescu.
Prins in disputele cu medicii, ziaristii, bolnavii si lumea inconjuratoare in general, Eugen Nicolaescu uita de unde a plecat, adica de la meseria de contabil. Problema medicamentelor compensate este una contabila: nu ajung banii sau nu sunt gestionati corespunzator. Prin urmare, daca ar avea bunavointa si pricepere, un contabil, fie el si portocaliu, ar putea s-o rezolve.
Ministrul Nicolaescu a fost huiduit la Timisoara. Dusmanul sau de moarte, Sorin Oprescu, a fost primit cu urale la Spitalul Universitar, dupa ce si-a castigat drepturile in instanta, si condus cu lacrimi in ochi spre iesire, cand a ales sa demisioneze pentru a se supune Legii.
Sunt doua atitudini extreme care insa au devenit emblematice pentru sistemul de sanatate romanesc. Ministrul nu intelege nici macar in al doisprezecelea ceas ca nu pare a fi pe drumul bun. Ne striga in gura mare ca el nu e Dumnezeu sa repare in cateva luni ce au stricat altii in 16 ani. Aici e singurul adevar in spusele sale: nici unul din predecesorii sai nu a reusit sa faca altceva decat sa adanceasca haosul. Si ma intreb, cu teama, daca nu cumva Dumnezeu
n-ar esua si El, daca ar fi numit ministru al Sanatatii in Romania. Din fericire, spre deosebire de Nicolaescu, El are la dispozitie Potopul.