In mai putin de doua luni, Teatrul National Constanta a scos trei premiere. Cea mai recenta se cheama ""Dulceamar"". Daca primele doua - ""Satra"" si ""Revizorul"" - au vazut luminile rampei in aprilie, inceputul lunii mai apartine unui specta

In mai putin de doua luni, Teatrul National Constanta a scos trei premiere. Cea mai recenta se cheama ""Dulceamar"".

Daca primele doua - ""Satra"" si ""Revizorul"" - au vazut luminile rampei in aprilie, inceputul lunii mai apartine unui spectacol de teatru-dans: ""Dulceamar"". Regia si coregrafia sunt semnate de artista maghiara Yvette Bozsik. In alt registru, acest demers s-ar fi numit fapta de vitejie cu final neasteptat. Malitiosii l-ar numi ""heirupism"", insa cuvantul potrivit cred ca este profesionalism. Dar Yvette Bozsik a avut destul fler, incat ideea de a face un spectacol de teatru-dans cu 13 actori, din care doar cinci dansatori profesionisti, sa se concretizeze intr-un succes.
RECORDURI SI ACORDURI. Spectacolul s-a ridicat in doar trei saptamani. Miscarile coregrafice au fost invatate in opt zile. Poate ca nu vi se pare cine stie ce. Dar tin sa mentionez ca-n ziua de Florii (pentru ortodocsi), respectiv de Pasti (pentru catolici si reformati), eram prezenta intr-o sala din Teatrul National Constanta, la o repetitie a ""dulceamarilor"". Orice om cu o meserie oarecare ar fi refuzat sa munceasca intr-o zi de mare praznic bisericesc precum Floriile sau Pastele.
Dar actoria nu-i o profesie in care sa-ti permiti prea multe libertati sau fite. De la asistenta lui Yvette pana la cel mai tanar protagonist (18 ani), toti au muncit ca-n orice alta zi: Marian Ad-ochitei, Pavel Barsan, George Calin, Diana Cheregi, Dan Zorila, Dana Dumitrescu, Diana Lupan, Cristian Osolos, Raimonda Popescu, Oana Botez, Daniela Hasiade, Daniel Dragomir. Intre ei, Beatrice Rancea, fosta balerina, 44 de ani, 5 operatii la genunchiul stang; n-a mai dansat intr-un spectacol profesionist de 15 ani. Intre timp, regizoare si directoare de teatru. Si un soi de ""deus ex machine"" pentru Yvette Bozsik, care a facut-o pe Beatrice sa vibreze in acordurile simfoniei nr. 5 de Ceaikovski, pe care a ""dirijat-o"" (un)duios in actul II al spectacolului. O metafora-omagiu pentru cineva, care, cu pumni de fier inmanusati in catifea, a stiut sa faca in timp record un lacas viu si cald dintr-o ruina.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.