Semintele de in nu sunt foarte folosite in bucataria romanilor.
Nu se stie despre ele ca sunt foarte sanatoase si ca se pot utiliza pentru condimentarea multor bucate.

Originar din Mesopotamia, inul este folosit de oameni inca din epoca pietrei. Insa grecii au fost primii care au lasat informatii scrise despre utilizarea semintelor acestei plante in bucatarie. Si romanii au preluat retetele de bucate care aveau printre ingrediente si seminte de in. In acele vremuri, isi castigase reputatia de vindecator si era foarte folosit. Dupa caderea Imperiului Roman, inul nu s-a mai cultivat in cantitati mari, asa incat popularitatea lui a scazut.
RETETA. Semintele de in se pot folosi ca si condimente pentru friptura sau pentru diverse salate ori ca adaosuri pentru prajituri si paine. Dintre toate acestea, painea cu in este cea mai des intalnita. Pentru a o prepara aveti nevoie de 700 ml apa calda, o lingurita cu zahar, doua lingurite cu drojdie, doua linguri cu miere, doua linguri cu melasa, doua linguri cu ulei, doua oua, cateva picaturi de zeama de lamaie, 200 g seminte de in, sare, un kilogram de faina. Intr-un bol amestecati 600 ml apa calda, mierea, melasa, ouale, uleiul si zeama de lamaie. Se amesteca foarte bine. Apoi se adauga drojdia amestecata cu 100 ml apa calda. Treptat se adauga 700 g de faina si apoi semintele de in. Se lasa sa se odihneasca pentru 20 de minute. Dupa aceea, adaugati sarea si restul de faina. Framantati aluatul pana devine elastic, dupa care asezati-l intr-un recipient uns cu ulei. Lasati-l inca o ora. Apoi se da la cuptor pentru o jumatate de ora.
SANATATE. Semintele de in contin acizi grasi omega 3 care ajuta la reducerea riscului producerii de infarcte si a atacului cerebral la pacientii care sufera de diabet si arteroscleroza. Un studiu publicat in anul 2003 confirma ca si consumul de fibre ajuta la prevenirea bolilor de inima. Mancarurile care contin seminte de in, la fel si faina de in sunt o foarte buna sursa de fibre care ajuta la scaderea nivelului colesterolului. De asemenea, semintele de in contin magneziu, de mare ajutor celor care sufera de astm.