Despre tinerii care pornesc promitator pe un drum in arta, dar il abandoneaza dupa un numar de ani, se spune gresit ca nu confirma. Sau ca insala nadejdile puse in ei.

Acesta ar fi, cum s-ar zice, doar punctul de vedere al investitorului. Conteaza insa si punctul de vedere al investitului. Multi tineri pleaca intr-o arta pe un drum care nu-i al lor, iar dupa un timp, prin grija naturii sau a intamplarii, o cotesc spre alt drum, care e mai bun. Drama nu e cand tanarul nu confirma, ci cand continua pe drumul inchis si viata de artist ii e toata numai un chin.
E o prejudecata ca toti cei care poftesc la o cariera in arta trebuie incurajati. Multi, foarte multi ar trebui descurajati. De cele mai multe ori, incurajatul e un mod de a te spala pe maini. Pentru incurajare, nu exista oprobrii sociale. Pentru descurajare, da.
Ce-i mai rau e ca ti-l faci i-namic pe tanarul care lasa calea artei, pentru afaceri sau o slujba linistita. Daca afacerile nu-i merg sau slujba il plictiseste, iti pastreaza vesnic un repros, pentru ca l-ai sfatuit sa incerce altceva. Partea proasta, in cazul tinerilor care abandoneaza directia artistica devreme, e ca nimic nu garanteaza optiunea urmatoare. Pot sa se indrepte spre o profesie, la fel de exterioara firii si aptitudinilor lor.
L-am vazut pe Marcello Mastroiani intr-un film autobiografic vorbind despre placere si chin in meseria lui de actor. La saptezeci si doi de ani, Mastroiani afirma, cu indreptatirea celui care a reusit in tot ce-a indraznit, ca nu trebuie sa-i credem deloc pe artistii care se vaita ca munca lor e o nesfarsita damnare. Se chinuie de moarte numai cei care ocupa locul altora. Arta e o joaca, spunea marele actor, iar joaca e pentru placere. Daca te istovesti si n-ai placere, inseamna ca nu-ti practici arta in felul care conduce la multumire, la bucurie. Iar ce-i mai rau e ca sperii pulicul, cu corvoada la care te inhami. Bombani mereu si cauti mereu vinovati pentru tot ce-ti iese prost.
Daca as avea o putere, as cere Ministerului Invatamantului sa proiecteze acest film, cu marturisirile sincere de profesionist ale lui Mastroiani, in scolile de arta, ca sa anuleze astfel invatatura mohorata a unor profesori, gresiti la randul lor pe drumul pedagogiei.
Niste profesori, pentru care catedra e un calvar, pusi sa-i invete pe tinerii fara chemare ca bucuria creatiei e, de fapt, o pedeapsa divina pe care trebuie sa-o induri toata viata, ca sa fii aclamat prin tragere la sorti dupa moarte. O prostie mai mare nici ca se poate.