Recomandari ieri
Nu ai cont? Aboneaza-te
Social scris de Alexandra Chivu 06 Feb. 2023
Acordarea ajutorului pentru încălzire scoate la iveală veșnica problemă a României: birocrația. În unele localități, prea mulți oameni stau la aceeași adresă sau situații în care apar mai mulți locatari decât locuiesc în realitate. Într-un sat, toți cei 1.200 de locuitori împart aceeași adresă, iar mulți au același nume. Erorile ar trebui clarificate până în martie, când se acordă prima tranșă de 700 de lei, din cei 1.400 promiși de stat ca sprijin pentru plata facturilor la energie.
Social scris de Alexandra Chivu 29 Aug. 2022
Casele de 250 de euro din satul Rotunda, județul Bacău, la mare căutare la începutul anului, au ajuns din nou să fie abandonate, chiar dacă, între timp, și-au găsit proprietari. Din cele 205 de locuințe scoase la licitație, numai 20 sunt în curs de reabilitare. Afacerea a fost o pierdere pentru unii, dar un câștig pentru alții, căci unii au trăit dezamăgirea, iar ceilalți au revândut la prețuri uriașe. Totuși, încă există cerere. Primăria va scoate la vânzare loturi de teren, iar cei care nu se apucă de refăcut imobilele se vor trezi cu taxe de cinci ori mai mari.
International scris de Alexandra Chivu 17 Apr. 2022
Un sat liniştit cu ziduri albe din sudul Spaniei şi-a schimbat numele în Ucraina în semn de solidaritate cu locuitorii prinşi în conflictul declanşat de Rusia, care are loc la peste 4.000 de kilometri distanţă, transmite Reuters. Pe o plăcuţă indicatoare aflată în sensul giratoriu de la intrarea în sat, Ucraina a înlocuit Fuentes de Andalucia, iar alături a fost pictat un steag albastru şi galben.
Sanatate scris de Alexandra Chivu 21 Sep. 2021
Elevii primei școli smart din mediul rural, aflată în satul Ciugur, județul Alba, vor primi în acest an educație alimentară. Ei vor primi nuci proaspete culese din livezile românești și vor învăța de la specialiști ce alimente le oferă energie, dar și cum să înlocuiască produsele nesănătoase cu fructe și legume proaspete.
Social scris de Alexandra Chivu 16 Aug. 2021
Comuna Ghilad din județul Timiș nu are canalizare, dar ulițele neasfaltate duc înspre trei terenuri de fotbal. Unul dintre ele are și nocturnă. Mai mult, primăria a chestuit 600.000 de euro pe un complex cu piscină care stă de doi ani ferecat. Cei 2000 de locuitori care trăiesc cu toaletele în curte și se deplasează cu căruțele se întreabă la ce folosesc toate aceste investiții. Poziția primarului.
Social scris de Alexandra Chivu 13 Aug. 2021
În județul Timiș, un sat pustiit revine la viață. Casele fabuloase în care odinioară locuiau șvabii, cât și peisajele care îți taie răsuflarea, au făcut ca mica localitate unde trăiesc liniștiți doar 33 de oameni să fie plină ochi de turiști. Un antreprenor a investit peste 100.000 de euro într-o piscină deschisă pentru călători și condițiile sunt de cinci stele.
International scris de Valentina Podgorneac 03 Aug. 2021
Un sat din Turcia a fost cuprins de incendiile devastatoare.
Social scris de Alexandra Chivu 18 Jun. 2021
Rămăşiţele unui erou român din Al Doilea Război Mondial, căzut în luptele din august 1944 din judeţul Iaşi, au fost înhumate în satul natal din Alba, la 77 ani de la moartea militarului.
Social 10 Feb. 2021
Anul trecut, potrivit Institutului Național de Statistică, s-a înregistrat cea mai mare migrație de la oraș la sat, fenomen accelerat de contextul pandemic
International scris de Valentina Podgorneac 08 Dec. 2020
Locuitorii unui sat din Elveția părăsesc localitatea pentru un deceniu din cauza identificării unui armament din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Entertainment 23 Sep. 2020
În fiecare zi, internetul se oprea într-un sat din Țara Galilor. Misterul a fost elucidat abia după 18 luni.
Social 29 Jun. 2020
Asociația Marius și Prietenii, alături de sătenii din satul Bolovani, își unesc forțele pentru a-i reconstrui casa unui bărbat invalid, cu un fiu bolnav
Incredibil 06 Jun. 2020
Un sat medieval din secolul al XIII-lea din Italia va putea fi vizitat în 2021 deși acum se află pe fundul unui lac.
Social 20 Feb. 2019
O familie cu trei copii din satul Mintia, care traia in conditii foarte grele intr-o locuinta construita de tatal acestora, fara sa aiba curent electric si alte utilitati, se va muta intr-o casa decenta cumparata cu banii stransi prin grija preotului Alexandru Milovan din localitatea Bacea, comuna Ilia, si cu sprijinul a doi oameni de afaceri din Arad, a informat Episcopia Devei si Hunedoarei.
International 20 Nov. 2017
Locuitorii catunului Albinen din Valais, Elvetia, vor sa scoata bani din buzunar pentru ca satul sa nu se depopuleze.
Social 17 Aug. 2017
Peste 1500 de turisti si sasi intorsi acasa au participat duminica la Saptamana Haferland, in ziua dedicata satului Crit, iar, pe tot parcursul festivalului, numarul acestora se ridica la 5500.
Social 09 Oct. 2016
Unul dintre cele mai ciudat locuri din Romania se afla in judetul Hunedoara.
Yuppy 10 Aug. 2016
In interiorul pesterii se mai afla un teren de baschet si in trecut functiona chiar si o scoala.
Yuppy 19 Jul. 2016
Scrisoarea emotionanta pe care a primit-o un baietel bolnav de autism de la profesoara lui.
Social 14 Jul. 2016
Primarul comunei aradene Petris, Irina Onescu isi cearta satenii, pe Facebook, pentru mizeria si buruienile de pe strazi: ”Nu aveti nicio scuza (...) Puneti mana si munciti, nu mai asteptati sa va pice in gura!”.
Incredibil 12 Jun. 2016
Iata satul care iti poti petrece o vacanta de vis fara sa parcurgi mii de kilometri sau sa strabati oceane.
Politica 05 Jun. 2016
Prezenta la vot la ora 18.00 a depasit 230 la suta in satul Dobresti din judetul Timis, unde pe listele electorale permanente sunt inscrise 35 de persoane.
Incredibil 02 Jun. 2016
Cine isi poate imagina o localitate unde locuitorii sunt in permanenenta in siguranta, astfel incat casele nici nu au usi, iar magazinele raman deschise toata noaptea?
Incredibil 01 May. 2016
Iedul nascut a provocat uimire, dar si o licitatie acerba intre consatenii din Felda, Malaezia.
International 20 Feb. 2015
Cei 20 de locuitori ai unui satuc din muntii Picos de Europa din nordul Spaniei sunt izolati de 29 de zile din cauza ninsorilor abundente, singura lor modalitate de aprovizionare fiind cu elicopterul.
Yuppy 24 Dec. 2013
Dupa ce a strabatut intreaga tara, caravana Coca-Cola a dus sarbatoarea Craciunului in satul Pietroasele, judetul Buzau, care, pentru prima data in ultimii ani,
Incredibil 04 Sep. 2014
Populatie unui sat din Brazilia este decimata in fiecare an de o maladie cumplita. Boala se xeroderma pigmentosum, iar bolnavii sunt serios mutilati.
International 07 Apr. 2014
Mai multi locuitori din satul Dorotcaia, din raionul Dubasari, aflat sub jurisdictia R. Moldova, ameninta cu organizarea unui referendum in vederea trecerii in subordinea administratiei separatiste de la Tiraspol, considerand ca astfel vor avea acces la terenurile agricole din regiune.
Social 13 Feb. 2014
Localitatea Ciocanesti din judetul Suceava a fost desemnata castigatoarea primei editii a programului cultural si turistic Satul cultural al Romaniei 2014, urmand ca pe parcursul anului sa participe la o serie de evenimente ce vor contribui la promovarea acestuia la nivel national si international.
Incredibil 08 Oct. 2013
Satul este centrul unui nou si important hub al tehnologiei si turismului si se spune despre ea ca gazduieste cei mai multi milionari din toata tara.
Social 05 Oct. 2013
Alte doua seisme au zguduit vineri noapte satul Izvoarele, dupa ce alte 4 cutremure au avut loc vineri dupa amiaza, cel mai mare, cu magnitudinea de 3,8.
International 29 Sep. 2013
Explozia unei cisterne de gaz pe terenul unei uzine din Harthausen, in sud-vestul Germaniei, a ranit sambata 18 pompieri si a dus la evacuarea satului unde se afla fabrica.
Social 28 Aug. 2013
Daca saptamana trecuta ne-am amuzat cu numele localitatilor romanesti mai putin ortodoxe, sa ne aducem aminte si de ce-am avut si ce am pierdut.
Social 12 Aug. 2013
Urmatorul Viscri ar putea fi Archita, un sat la limita dintre Tinutul Secuiesc si Transilvania Saxona, locuit de romani si romi.
International 12 Jun. 2013
O localitate libaneza, la frontiera cu Siria si care ii sustine pe rebelii ce lupta impotriva regimului de la Damasc, a fost vizata miercuri de un raid aerian care a atins, pentru prima data, centrul acesteia.
International 01 Jun. 2013
Printul Charles, care se afla afla intr-o vizita privata in Transilvania, are patru case in satul covasnean Valea Zalanului.
Incredibil 12 Dec. 2012
Toate locurile de cazare din linistitul sat Sirince din vestul Turciei, aflat in apropiere de situl antic Efes, au fost rezervate de cateva saptamani.
Foloseste formularul de mai jos