Casele de 250 de euro din satul Rotunda, județul Bacău, la mare căutare la începutul anului, au ajuns din nou să fie abandonate, chiar dacă, între timp, și-au găsit proprietari. Din cele 205 de locuințe scoase la licitație, numai 20 sunt în curs de reabilitare. Afacerea a fost o pierdere pentru unii, dar un câștig pentru alții, căci unii au trăit dezamăgirea, iar ceilalți au revândut la prețuri uriașe. Totuși, încă există cerere. Primăria va scoate la vânzare loturi de teren, iar cei care nu se apucă de refăcut imobilele se vor trezi cu taxe de cinci ori mai mari.

Stituația caselor de 250 de euro din satul Rotunda

850 de oameni s-au înghesuit, în februarie, în față Primăriei Gura Văii, pentru a deveni proprietari pe casele cu prețuri ce porneau de la 250 de euro. Cumpărători au venit nu doar din județ, ci și de peste hotare, iar unii au licitat și de cinci ori suma cu care au fost scoase imobilele la licitație. Ba chiar mulți nu s-au mulțumit cu una, au cumpărat mai multe.

Cea mai dorită casă a fost cea cu numărul 72. 33 de oameni au licitat pentru a fi proprietarii acestei locuințe. Inițial, licitația pentru acest imobil a început de la 5.000 de lei, iar în cele din urmă s-a vândut cu 15.000 de lei. Entuziasmul oamenilor a pierit repede. După jumătate de an, nu au mai făcut nimic aici.

„Aceasta a fost cea mai scumpă casă vândută la licitaţie. În jur de 20.000 de lei s-au oferit de către câştigător. A plecat preţ pornire licitaţie în jur de 6.000-6.500 de lei. Aşa de mult şi-a dorit-o cumpărătorul încât nu a întreprins nicio acţiune de modernizare. A rămas exact la stadiul în care s-a licitat pentru ea”, Silviu Tinei, primar Gura Văii.

Mai puțin de 20 dintre proprietari s-au apucat de lucru la case. Unul dintre ei, care a reușit să cumpere un complex, a plătit pe cele două corpuri de clădire 8.400 de lei și a investit de atunci 20.000 de euro.

Cei mai mulți, însă, au uitat de case, iar alții le-au scos la vânzare la prețuri halucinante prin comparație cu investiția din februarie. Pe o locuință pe care a dat în iarnă mai puţin de 15.000 de lei şi în care nu a investit nimic, proprietarul cere acum 10.000 de euro. Dat fiind că zona are potențial, unora chiar le-a ieşit afacerea.

„Zona are potenţial. Casele sunt bune, sunt construcţii solide din BCA. Este o zona turistică. Este o zonă uşor... foarte aproape de oraş. Practic din oraş se vede zona. E un sfert de oră de mers cu maşina. Acum şapte ani, împreună cu cinci agenţi imobiliari am cumpărat. Noi am luat hotărârea foarte repede. Ne-a plăcut foarte mult zona. Am cumpărat special pentru case de vacanţă”, a explicat Giani Crângașu, agent imobiliar Onești, pentru Observator.

Citeste si:
Românii cumpără case ieftine în Ungaria. Cât costă o locuință cu...
Românii cumpără case ieftine...

„O parte au vândut la speculă, aşa cum ne aşteptam, cu mult peste preţul pentru care le-au achiziţionat. Au fost revândute, între proprietari, circa 20. Noi avem un regulament de supraimpozitare a clădirilor lăsate în paragină, degradate, şi, dacă nu vor, dacă nu se vor apuca să renoveze şi să construiască zona, să reinvestească, le majorăm impozitul cu până la 500%”, a completat Silviu Tinei, primar Gura Văii.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 29 August 2022 - 10 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.