Recomandari 10:27
Recomandari ieri
Nu ai cont? Aboneaza-te
Sport scris de Alexandra Chivu 15 Sep. 2023
De ani buni, NetBet susține valorile sportive și aspirațiile performerilor din cele mai variate domenii. De la raliuri la baschet, ne-am format o tradiție în a colabora cu profesioniști care își propun mereu să obțină mai mult, să împingă limitele și să atingă noi orizonturi.
Social scris de Valentina Podgorneac 03 Mar. 2023
Potrivit noilor Legi ale Educației, elevii și studenții care vor participa la diverse activități de voluntariat vor primi stimulente de la stat. Chiar dacă este o contradicție legislativă, deoarece voluntariatul este o muncă făcută fără a primi ceva la schimb, se presupune că astfel tinerii vor fi mai interesați de voluntariat.
Timp liber scris de Diana Oprișan 04 Oct. 2022
Unii dintre voi sunt născuți pentru a fi voluntari, iar acesta nu mai este un secret pentru nimeni. O parte dintre cei care aleg să se bucure de voluntariat o fac de minune, iar celalaltă parte se descurcă mai puțin bine, dar până la urmă intenția este cea care contează și totodată este foarte important ca lucrurile să fie făcute cu pasiune. Oamenii care au făcut voluntariat, de-a lungul timpului, au niște povești incredibile, pe care au ales să le împărtășească și cu alții, iar pe unele dintre ele am decis să le aducem în atenția voastră. Poate veți avea ceva de învățat, poate nu, dar cert este că și-au pus sufletul pe tavă pentru voi. Activitatea de voluntariat le-a adus fericire, împlinire, sens, scop, prieteni pe viață, experiențe noi și momente de neuitat, iar echipele de voluntari de pretutindeni au văzut pas cu pas cât de multe au reușit să schimbe în societate.
Sport scris de Alexandra Chivu 20 Sep. 2022
CSO Voluntari, vicecampioana României la baschet, va juca în preliminariile celei mai titrate competiții inter-cluburi Basketball Champions League. Metropola TV este singura televiziune din România care va difuza meciurile live, miercuri (21 septembrie) de la ora 19:00, vineri (23 septembrie) de la ora 19:00 și duminica (25 septembrie) de la ora 21:00. De asemenea, Metropola TV are exclusivitate de difuzare a acestei competiții și în Republica Moldova
Social scris de Alexandra Chivu 09 Sep. 2022
Experiența de voluntariat este motivantă, oferă multiple posibilități de dezvoltare și te ajută să oferi timpului tău un sens. A face voluntariat înseamnă mai mult decât a da din energia, timpul și cunoștințele tale cuiva care are nevoie. Înseamnă, printre altele, să dorești să fii un model pentru cei din jur, să te formezi constant, să înveți și să pui o cărămidă acolo unde lipsește. Ba chiar de la vârste fragede poți face bine! În cazul în care vor să obțină experiență de muncă, fără a fi încadrați efectiv în câmpul muncii, minorii pot apela la voluntariat, activitatea fiind reglementată de legislația română.
Politica scris de Alexandra Chivu 07 Jul. 2022
Ministerul Apărării vrea mai mulți militari voluntari. Oamenii vor urma un program de instrucție, la finalul căruia vor primi trei salarii medii. Autoritățile mai vor și o lege prin care rezerviștii plecați în străinătate să poată fi chemați în România, în situații speciale.
International scris de Alexandra Chivu 28 Mar. 2022
Forţele armate ale Ucrainei nu dispun de suficiente resurse pentru a forma şi înarma sute de mii de oameni care intenţionează să se înroleze pentru a lupta împotriva invadatorului rus, scrie luni cotidianul spaniol El Pais.
Social scris de Valentina Podgorneac 22 Mar. 2022
Primăria Capitalei a anunțat că la sediul Romexpo este mare nevoie de voluntari care să ajute la despachetarea și sortare ajutoarelor primite pentru refugiații ucraineni.
Social scris de Valentina Podgorneac 26 Nov. 2021
O tânără din Bucureşti, vestită în spațiul online, cu un public de 240.000 de oameni în Instagram, s-a îmbrăcat în uniforma polițistă pentru a filma un videoclip pentru rețelele de socializare. Tânăra este acum cercetată penal de poliţiştii din Voluntari.
Social scris de Alexandra Chivu 20 Oct. 2021
Primarul din Voluntari, Florentin Pandele, a găsit soluția pentru a-și salva, măcar în aparență, orașul pe care îl păstorește. Dat fiind că localitatea are una dintre cele mai mari rate de infectare din țară, s-a gândit să le cumpere oamenilor, tocmai din Coreea, medalioane „anti-COVID”. Două firme din subordinea sa au ajutat la achiziționarea a aproximativ 1000 de bucăți, care au costat nu mai puțin de 30.000 de euro. Oamenii simt că sunt protejați de talisman.
Sport scris de Valentina Podgorneac 08 Jun. 2021
Japonia intenționează să vaccineze toți voluntarii de la Jocurile Olimpice de la Tokyo din această vară.
Social 14 Apr. 2021
O fată şi un băiat, ambii de 13 ani, din localitatea Gura Ocniţei, județul Dâmbovița, sunt daţi dispăruţi după ce au plecat de acasă şi nu s-au mai
Entertainment scris de Valentina Podgorneac 22 Mar. 2021
Locuința Andreei Marin din Voluntari a fost încercată să fie jefuită de niște indivizi necunoscuți.
Social scris de Valentina Podgorneac 08 Jan. 2021
Direcția de Sănătate Publică din Tulcea caută persoane voluntare pentru etapa a doua de vaccinare contra Covid-19.
International 26 Nov. 2020
Cercetătorii de la Centrul Medical al Universităţii Leiden (LUMC) din Ţările de Jos se pregătesc pentru un potenţial studiu clinic de tipul „human chal
Recomandari 23 Sep. 2020
Experiența personală a celor care au făcut voluntariat, studiile și statistica dovedesc că voluntariatul te ajută să-ți faci prieteni, te învață noi abilități, te ajută să avansezi în carieră și chiar te face mai sănătos și mai fericit.
Entertainment 01 Sep. 2020
Voluntarii de la Sunshine Dog au găsit-o pe cățelușa Georgie în apropiere graniței cu Mexic. Abia se ținea pe picioare și, din păcate, și-a pierdut to
Social 07 Aug. 2020
Un bărbat căutat pentru tentativă de omor în Olanda a fost prins de autoritățile române în orașul Voluntari.
Social 09 May. 2020
Gabriela Firea anunță că persoanele care se vor oferi voluntare pentru testarea Covid-19 nu vor primi bani sau vouchere.
Sanatate 22 Apr. 2020
Voluntarii care doresc să ia parte la testele pentru vaccinul anti-coronavirus primesc și remunerație, chiar dacă suma nu este foarte mare.
International 17 Apr. 2020
Aceștia au reuşit să se strecoare nevăzuţi din locuinţa lor şi să le ofere mâncare rezidenţilor din L.A. afectaţi de pandemia de Covid-19.
Sanatate 19 Mar. 2020
Mai mult de 200 de studenti de la Universitatea de Medicina si Farmacie s-au inscris ca voluntari pentru a ajuta medicii.
Social scris de Clara Vacaru 24 Sep. 2019
Peste 180.000 de voluntari din 25 de judete au participat la sfarsitul saptamanii trecute, pe 21 septembrie, la evenimentul "Ziua de Curatenie Nationala", arata rezultatele preliminarii publicate, marti, de catre "Let's Do It, Romania!", organizatorii campaniei.
Social 18 Sep. 2019
In perioada 13-15 septembrie 2019, Asociatia Act for Tomorrow, Fairy Romania si Asociatia Sens Civic din Neamt, au organizat o ampla actiune de ecologizare a lacului Bicaz, primul pas din cadrul programului “Ape curate in Romania”.
Social scris de Clara Vacaru 11 Sep. 2019
Let's Do It, Romania! revine cu o noua zi de curatenie nationala pe 21 septembrie si va avea loc in 26 de judete din Romania.
Social scris de Clara Vacaru 12 Jun. 2019
Cu ocazia Zilei Mondiale a Oceanelor, Nestlé Romania si Nestlé Bulgaria, au desfasurat actiuni de ecologizare de-a lungul Dunarii si la malul Marii Negre. Cei peste 400 de voluntari mobilizati au colectat peste 10 tone de deseuri care au fost transmise catre reciclare sau valorificare. Actiunile fac parte din programul Nestlé Cares, lansat anul acesta cu scopul de a concentra proiectele de voluntariat ale companiei, cu impact asupra comunitatii si planetei si de a incuraja la responsabilitate individuala si colectiva privind mediul inconjurator.
Yuppy scris de Clara Vacaru 23 Mar. 2019
25 de voluntari din Timisoara au iesit sambata dimineata, inarmati cu saci si manusi, sa adune chistoacele de tigari aruncate pe trotuare. Sub privirile admirative ale trecatorilor, ei au facut curat in intersectie si, dupa cateva ore de munca, au reusit sa adune cativa saci plini cu chistoace de tigari.
Social 17 Sep. 2018
15 septembrie a fost Zi de Curatenie Nationala in Romania. Romanii si-au pus manusile, au luat saci si au participat la “Let`s Do It, Romania!”, cea mai mare mobilizare de voluntari din tara, cu scopul de a strange deseurile din arealele naturale. Inca de la primele ore ale diminetii, sute de voluntari au venit la punctele de inregistrare, iar actiunea s-a incheiat in jurul orei 15:00, cand partenerii de la salubritate au inceput colectarea sacilor in vederea valorificarii resurselor.
Yuppy 26 Jul. 2018
Animalele sunt uneori mai neindemanatice decat am vrea sa credem. Atunci cand sunt in salbaticie, acestea se descurca cum pot si intra uneori in situatii la limita dintre periculos si amuzant. Un incident recent cu un urs koala, prins intr-un gard, s-a incheiat cu bine gratie unei echipe de voluntari de la o asociatie pentru salvarea animalelor.
Social scris de Clara Vacaru 14 Dec. 2017
La 7 km nord de Targoviste, pe malul Ialomitei, chiar pe paralela 45 se afla comuna Sotanga. Aici locuiesc putin peste 7000 de oameni in gospodarii relativ mici, in care fiecare familie are exact spatiul de care are nevoie. Fara risipa de teren, fara locuinte extravagante sau curti imense. De Sotanga am aflat abia anul acesta, atunci cand initiativa Plantam fapte bune in Romania ne-a propus sa impadurim un teren foarte degradat din comuna.
Social 07 Aug. 2017
15 pompieri voluntari sunt suspectati ca ar fi pus incendii intentionat, pentru a primi indemnizatii de interventie. Acestia au fost arestati in Sicilia.
Social 12 Jul. 2017
Potrivit datelor oficiale, sunt disponibile apoximativ 2.200 de posturi pentru gradati si soldati rezervisti voluntari.
International 18 Jan. 2017
Un avion de lupta nigerian a tras din greseala, in cursul unei operatiuni desfasurate marti, asupra unei tabere de refugiati din statul Borno, unde lucrau...
Social scris de Clara Vacaru 16 Jan. 2017
Mihai Talpalaru, un batran de 73 de ani din comuna ieseana Popricani, a primit sansa la o noua viata, dupa ce doi soti au facut publica povestea lui.
Social 02 Nov. 2016
Pe 24 septembrie, voluntarii din toata Romania au strigat pentru a cincea oara "Let`s Do It, Romania!" si au participat la cea mai mare mobilizare de voluntari din tara, cu scopul de a strange deseurile din arealele naturale. Rezultatele finale arata ca peste 200.000 voluntari au strans peste 267.700 de saci cu deseuri in Romania, in timp ce in Republica Moldova au iesit la curatenie in Chisinau peste 3.500 de voluntari.
Business 28 Oct. 2016
Studenti ai Facultatii de Comunicare si Relatii Internationale, Universitatea Danubius din Galati, au primit joi, 27 octombrie 2016, legitimatiile de presa...
Social scris de Clara Vacaru 11 Oct. 2016
Un barbat din Ilfov a furat o masina cu tot cu o femeie care se afla pe bancheta din spate.
Politica 13 Sep. 2016
O fotografie cu primarul din Voluntari, Florentin Pandele, se viralizeaza pe retelele sociale.
Business 08 Sep. 2016
S-a incheiat evaluarea celor 150 de propuneri de proiect eligibile din Programul de granturi ,,Raiffeisen Comunitati 2016.
Foloseste formularul de mai jos